DEZECHILIBRELE DE PE PIEŢELE FINANCIARE SE APROPIE DE PUNCTUL CRITIC Principiul dominoului

Piesele dominoului financiar internaţional îşi menţin în continuare echilibrul instabil. Percepţia asupra riscului se schimbă, însă, tot mai vizibil. După ce Federal Reserve s-a angajat într-o expansiune monetară fără precedent după 2002, am ajuns în situaţia în care raportul dintre activele financiare şi economia reală s-a inversat: câinele nu mai dă din coadă, coada dă din câine.

Într-o economie "mânată" de preţul activelor financiare, agregatele monetare şi creditul trebuie să crească accelerat pentru a susţine dezvoltarea. Totul se reduce la un principiu relativ simplu: trebuie să alergăm mai repede doar pentru a sta pe loc.

Creşterea din ultimele cinci săptămâni a dobânzilor la creditele ipotecare de pe piaţa americană continuă să "obstrucţioneze" mult aşteptata redresare a sectorului imobiliar. Vântul bun din pupa care a umflat toate pânzele s-a transformat relativ rapid într-o furtună potrivnică ce ameninţă să se transforme în uragan. Chiar şi agenţii imobiliari au început să recunoască public gravitatea situaţiei.

Mark Kiesel, vicepreşedinte executiv la PIMCO, cel mai mare fond de obligaţiuni din lume, a declarat pentru Bloom­berg: "Este o baie de sânge. Vorbim de o corecţie care va dura doi sau trei ani şi va afecta ocuparea forţei de muncă şi încrederea consumatorilor. În cele din urmă vor fi afectate şi bursele şi profiturile corporaţiilor".

Atunci când o agenţie de ştiri începe să utilizeze sintagma "baie de sânge" în titlurile sale, trebuie să analizăm foarte serios gravitatea situaţiei şi implicaţiile sale sistemice. Să fie oare prea târziu?

Nouriel Roubini, profesor la New York University şi preşedinte al Roubini Global Economics, consideră că "nu mai este doar o recesiune a sectorului imobiliar, situaţia arată tot mai mult ca o recesiune economică".

Alan Greenspan, fostul preşedinte al Federal Reserve, a ţinut să sublinieze de mai multe ori că boom-urile speculative sunt greu de detectat apriori, fiind mai eficient pentru băncile centrale să cureţe "molozul" după "corecţie" sau să încerce să prevină prăbuşirea. Dacă băncile centrale nu pot detecta apariţia bulelor speculative, cât de eficiente pot fi acestea în restabilirea forţelor fundamentale de pe pieţe?

Galopul speculativ din ultimele două decenii a fost susţinut cu generozitate de băncile centrale şi a produs o schimbare profundă de mentalitate pe pieţe. Banii au ajuns să fie confundaţi cu bogăţia. Dar banii în sine nu reprezintă bogăţie, ci doar o măsură universal acceptată a acesteia. Lichiditatea de pe pieţe contribuie la accelerarea tranzacţiilor financiare, care pot crea sau dis­truge bogaţia în funcţie de condiţiile schimbului. Capitalismul industrial a fost înlocuit, în perioada postbelică, de cel financiar, dar principiile de bază rămân: când preţurile activelor cresc fără o apreciere reală a puterii de cumpărare a veniturilor, banii îşi pierd din valoare. Capitalismul financiar nu poate decât să spere că firul ce îi susţine sabia dobânzilor deasupra capului este foarte solid.

După ce a crescut dobânda de intervenţie la 8%, pentru a preveni manifestarea pe scară largă a presiunilor inflaţioniste, Banca Centrală a Noii Zeelande se confruntă acum cu aprecierea majoră a monedei naţionale. După două intervenţii nereuşite pe piaţă, asis­tăm acum la un "joc" periculos în care Banca se confruntă mai ales cu investitorii individuali japonezi, adepţi entuziaşti ai fenomenului carry trade.

Agenţia Bloomberg a făcut publice opiniile lui Eisuke Sakakibara, cunoscut odată sub apelativul "Domnul Yen", care consideră că deprecierea monedei japoneze a condus la apariţia unui exces speculativ "periculos" în carry trade-ul pe yen. Fostul oficial japonez crede că "yenul s-a ieftinit într-un mod absurd", cauza fiind nivelul foarte scăzut al dobânzilor. "Banca Japoniei trebuie să normalizeze rata dobânzii cât mai curând", a mai declarat acesta în cadrul unui interviu acordat presei americane.

În ultimele zile, presiunea asupra Chinei a crescut nu doar din partea oficialilor americani, ci şi din partea FMI. Situaţia pare să fie cu adevărat gravă în ceea ce priveşte acuzaţiile de manipulare ale yuanului. Dar este oare China singurul "element recalcitrant" care pune în pericol stabilitatea financiară globală? Japonia este nevinovată?

Între timp, pe Wall Street se desfăşoară o altă dramă care ţine "actorii" şi "spectatorii" cu sufletul la gură. Recesiunea din sectorul imobiliar afectează rapid instrumentele financiare derivate care au ca suport obligaţiunile ipotecare. Două fonduri de hedging deţinute de Bear Stearns sunt practic insolvente, după ce au acumulat pierderi importante ca urmare a deţinerilor de obligaţiuni ipotecare şi instrumente de tip CDO. De la atitudinea relaxată faţă de risc s-a trecut instantaneu la îngrijorarea faţă de efectele riscului sistemic la care se expune întreg sectorul financiar.

Profesorul Roubini susţine că dificultăţile acestor fonduri speculative au scos la iveală "secretul murdar" al pieţelor pentru instrumente CDO: aces­te instrumente nu au fost niciodată marcate la piaţă, iar preţurile lor au pierdut contacul cu realitatea.

Un acord între creditorii celor două fonduri de hedging, între care cel mai agresiv s-a dovedit a fi Merrill Lynch, şi Bear Stearns a permis evitarea unei vânzări forţate a instrumentelor CDO şi "descoperirea" adevăratului preţ de piaţă. David Castillo, trader la Further Lane Securities în San Francisco, a declarat pentru Bloomberg: "Nimeni nu vrea să privească adevărul acum, deoa­rece adevărul este destul de urât". Americanii au o vorbă: "poţi fugi, dar nu te poţi ascunde". Cine ar fi crezut că ferocele pieţe de peste Ocean sunt aşa de sensibile încât trebuie să se ascundă într-o realitate virtuală, departe de propriile "creaturi"?

Ultimele informaţii de la Bloomberg arată că Bear Stearns intenţionează să preia creditele acordate fondurilor sale de hedging, în valoare de 3,2 miliarde de dolari, pentru a preveni lichidarea garanţiilor. Aceasta reprezintă cea mai mare "operaţiune de salvare" de la episodul LTCM din 1998. Neliniştea persistă însă pe piaţă. "Problema nu este dată de ceea ce vedem că se întâmplă, ci ce ceea ce nu vedem", consideră profesorul Joseph Mason, de la Drexel University din Philadelphia. "Nu cunoaştem preţul acestor active. Nu ştim care bănci sunt expuse acestui sector. Aceste condiţii sunt condiţiile clasice ale crizelor financiare de-a lungul istoriei", a mai arătat acesta.

Roy Smith, profesor de finanţe la New York University şi fost şef al biroului din Londra al băncii de investiţii Gold­man Sachs nu este surprins de faptul că "cercul principal de jucători este destul de interconectat". "Ceea ce căutăm să aflăm este dacă această interconexiune crează un efect negativ de domino", a mai declarat acesta. Analiştii pieţei creditelor ipotecare de la Bank of America sunt mai pesimişti şi consideră că deocamdată vedem doar vârful aisbergului.

După ce au trecut de la statutul de cătune izolate la vedete ale pieţelor internaţionale, economiile emergente vor fi direct afectate de creşterea dobânzilor şi a primelor de risc pe plan internaţional. În ultimul raport săptămânal asupra Noii Europe, analiştii de la Danske Bank remarcă o reducere de viteză a pieţelor de capital din Europa Centrală şi de Est, ale căror performanţe s-au situat sub cele ale pieţelor vest-europene.

Situaţia din Noua Zeelandă, o economie deschisă de dimensiuni relativ reduse, poate constitui un exemplu şi o avertizare timpurie pentru eficienţa măsurilor de politică monetară de la noi. Declaraţia de vineri a Guvernatorului BNR, care a eliminat deocamdată posibilitatea intervenţiei asupra leului, a declanşat o apreciere precipitată a monedei naţionale. Din păcate nu ştim care este limita dintre "îngrijorare" şi "profunda îngrijorare" citată de Reuters în ştirea preluată de la agenţia MNSI.

Evoluţiile recente de pe piaţă reduc tot mai mult marja de manevră şi eficienţa instrumentelor de politică monetară. Să sperăm că nu vom ajunge la o confruntarea directă cu efectele unei situaţii descrise cel mai bine de dictonul "abyssus abyssum invocat".

Băncile centrale au preluat povara politicii monetare de pe umerii aurului în numele progresului economic, care nu se poate împiedica la nesfârşit de o "relicvă barbară". Acum a venit momentul ca acestea să se ghideze după principiul lui Cesare Borgia, "aut Cesar, aut nihil", şi să demonstreze că se ridică la înălţimea aşteptărilor.

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.