Reporter:Am traversat pandemia şi în ultimul an am trăit sub spectrul războiului. Care sunt provocările cu care vă confruntaţi în această perioadă?
Traian Briciu: Provocările cărora trebuie să le facă faţă profesia noastră vin la foc continuu în ultimii ani şi ne-am obişnuit deja cu ideea că schimbările tot mai frecvente au devenit noul normal. Ne organizăm în general, dar şi ad hoc, când situaţia o cere, astfel încât să facem faţă acestui ritm care a luat o viteză fără precedent. În ultimii ani, avocatura traversează o perioadă disruptivă, cu schimbări profunde legate de digitalizare şi de noua politică europeană referitoare la profesiile liberale, de "comercializarea" impusă de influenţa dreptului anglo saxon, de ascensiunea interprofesionalităţii şi a platformelor de intermediere avocat client. Toate acestea pun probleme serioase de menţinere a deontologiei profesionale sau de adaptare a comportamentului profesional la noile realităţi sociale şi economice. Avem echipe care cercetează aceste aspecte şi vin cu soluţii, scopul fiind adaptarea la noile cerinţe ale pieţei, fără a pune în pericol integritatea, independenţa şi autoreglementarea profesiei, ca principii de bază care ne diferenţiază faţă de alţi profesionişti.
Nu în ultimul rând, ascensiunea populismului la nivel european şi exacerbarea populismului penal, în contextul luptei împotriva terorismului şi a crimei organizate îşi produce efectele şi asupra avocaturii, pentru că populiştii îi arată cu degetul pe avocaţi ca fiind ,,apărători ai infractorilor" şi nu ai drepturilor fundamentale, cum sunt în realitate. Avocatul nu trebuie confundat cu clientul său, dar, din păcate, acest lucru se întâmplă tot mai frecvent, la nivel european şi internaţional, nu numai la noi, după cum rezultă din rapoartele CCBE şi ale altor organizaţii internaţionale (1).
De asemenea, în contextul digitalizării accelerate de pandemie, a avut loc o creştere a fenomenului avocaturii ilegale sau false. În spatele ecranului se pot lua identităţi false sau se poate exercita fără drept o profesie. UNBR a luat toate măsurile pentru eradicarea acestui fenomen atât pe cale judiciară, cât şi prin promovarea surselor sigure de contactare a avocaţilor în mediul online, cum este platforma de intermediere avocat-client: cautavocat.ro
Sigur că răspunsul la această primă întrebare pe care mi-aţi pus-o s-ar putea întinde pe sute de pagini, însă pe site-ul unbr.ro cei interesaţi pot găsi toate informaţiile.
Reporter:Cât de afectată este activitatea caselor de avocatură după o perioadă în care s-a stat sub semnul crizelor - sanitară, energetică şi geopolitică?
Traian Briciu: Aş putea spune că, cel puţin până acum, crizele recente nu au constituit un obstacol de netrecut pentru că avocaţii sunt obişnuiţi prin natura profesiei să facă faţă unor situaţii dificile şi să găsească soluţii.
Aşa s-a întâmplat şi în perioada pandemiei. Iniţial, avocaţii au fost daţi la o parte de la măsurile de sprijin iniţiate de guvern pentru alte domenii, pe motiv că e o profesie liberală şi independentă care trebuie să se descurce singură. Se pierduse din vedere că justiţia trebuie să funcţioneze în orice condiţii iar aceast lucru nu e posibil fără avocaţi. Însă, prin persuasiune la adresa factorilor de decizie şi dialog continuu am reuşit să obţinem anumite forme de sprijin pentru a ne putea continua activitatea.
Un punct foarte important pentru depăşirea acestor crize este renegocierea Protocolului privind onorariile pentru oficii, coroborarea cu rata inflaţiei dar şi negocierea unor proceduri care să ducă la încasarea promtă a acestor onorarii, pentru că au fost înregistrate întârzieri de câteva luni în unele judeţe, iar avocaţii încep să-şi piardă răbdarea. UNBR a fost în dialog continuu cu factorii de decizie în acest sens, am obţinut chiar o hotărâre de guvern prin care au fost suplimentate fondurilor necesare pentru acoperirea acestor restanţe. În pofida unor întârzieri generate şi de vacanţa prelungită de ziua naţională, situaţia a fost remediată în cele mai multe cazuri, urmând să analizăm situaţiile nerezolvate încă.
Reporter:Ce modificări au loc în acest sector?
Traian Briciu: Cum am spus mai devreme, până acum am reuşit să găsim soluţii pentru depăşirea situaţiei şi avocaţii au rezistat. Nu am avut decât câţiva avocaţi care au părăsit profesia, în orice caz fără diferenţe semnificative faţă de anii anteriori. Însă recesiunea care se anunţă ar putea avea efecte în toate domeniile, inclusiv în avocatură. Şi cum orice criză reprezintă o oportunitate pentru cei adaptabili şi o piedică pentru ceilalţi, şi avocaţii vor trebui să opteze şi să ia decizii. Ce putem face noi, la nivelul organelor de conducere ale profesiei este să-i îndrumăm să ia decizii cât mai bune, însă nu putem înlătura cu totul efectele iminente unei crize globale. Putem, de asemenea, să continuăm munca de persuasiune la factorii de decizie, aşa cum am făcut în perioada pandemiei, pentru includerea avocaţilor în măsurile de sprijin acordate de guvern ori să luăm poziţie oricând apare vreun proiect de lege care afectează profesia. Avem grupuri de lucru cu oameni foarte calificaţi, care urmăresc tot ce se întâmplă în materie legislativă şi numai anul acesta au fost peste 20 de analize şi luări de poziţie faţă de astfel de reglementări.
Reporter:Valul de refugiaţi din Ucraina de la începutul anului a produs probleme pentru domeniul dumneavoastră?
Traian Briciu: Dacă vă referiţi la problemele juridice, putem spune că a adus provocări noi şi au fost mai multe initiative din partea UNBR. În primul rând, în primele zile de la izbucnirea conflictului, am organizat o campanie foarte amplă de sprijin pentru refugiaţi în problemele juridice, în care sute de avocaţi s-au implicat pro bono.
Am realizat şi un ghid în care am identificat principalele probleme juridice cu privire la azil şi migraţie, am urmărit foarte atent efectele acestei migraţii şi am observat că are loc un val de relocare a afacerilor spre România din ţările afectate de război. Astfel, că pe 25 octombrie 2022, de Ziua Europeană a Avocaţilor, UNBR a organizat conferinţa "Rolul avocaţilor în vremuri de război" în care s-au discutat probleme privind relocarea afacerilor din ţările afectate, măsurile luate de guvern în acest context, evoluţia problemelor legate de azil şi migraţie, dar şi despre Pachetul de restricţii impuse avocaţilor prin Regulamentul 2022/1904 al Consiliului Uniunii Europene, care presupune unele interdicţii pentru avocaţi în acordarea consultanţei juridice unor companii din Rusia. Deci, noua problematică juridică în acest context este vastă şi avocaţii interesaţi şi adaptabili pot trage concluzii cu privire la domeniile care ar putea reprezenta oportunităţi. Am observat că această temă, deloc simplă, a fost continuată şi în conferinţe organizate de unele societăţi de avocatură.
Inclusiv la nivelul barourilor, în special Maramureş şi Suceava, a fost o activitate continuă de rezolvare a problemelor juridice provocate de migraţie, dar implicarea avocaţilor a fost foarte largă şi în privinţa ajutorului umanitar.
Reporter:Ce strategie a abordat UNBR pentru a se adapta noilor realităţi?
Traian Briciu: Am răspuns anterior la această întrebare, în chestiunile punctuale. O strategie foarte exactă pe termen lung este imposibilă în zilele noastre, în care schimbările se produc imprevizibil de cele mai multe ori. Cine se aştepta la o asemenea pandemie sau război? Este clar că nu mai putem face planuri cincinale şi nimeni nu poate. Schimbările sunt drastice, extrem de rapide şi de multe ori imprevizibile. Însă abordarea acestor probleme încă de la primele semne a fost şi este esenţială. De aceea, strategia a inclus întărirea grupurilor de lucru ale UNBR, care şi-au intensificat foarte mult activitatea şi urmăresc tot ce se întâmplă în domeniul legislativ, al digitalizării, al pieţei avocaturii astfel încât să preluăm din faşă orice problemă cu impact asupra profesiei ar putea apărea şi să putem acţiona profilactic. Desigur, avem anumite obiective pe termen lung care fac parte din strategia de dezvoltare, acestea fiind modernizarea profesiei prin digitalizare şi adaptare la cerinţele pieţei, cum ar fi interprofesionalitatea, în paralel cu conservarea valorilor şi principiilor de bază care sunt tot mai des atacate. Acest echilibru este greu de menţinut, dar până acum am reuşit şi le mulţumesc avocaţilor care în această perioadă marcată de crize au înţeles că acest echilibru este foarte fragil şi n-au cedat din valorile şi principiile profesiei în vederea unor avantaje sporadice, care ulterior ar fi putut duce la slăbirea forţei avocaturii în faţa noilor provocări.
Reporter:Digitalizarea a "mişcat" în sens pozitiv domeniul dumneavoastră de activitate?
Traian Briciu: Digitalizarea a intrat deja pe trend pozitiv în avocatură şi este unul dintre principalele obiective ale anului 2023. Avem deja platforma cautavocat.ro, cu toate funcţionalităţile de intermediere a relaţiei avocat client în mediul online, în condiţii de siguranţă şi cu respectarea legislaţiei în vigoare. Chiar la ultima şedinţă de consiliu UNBR, care a avut loc în această lună, grupul de lucru cu competenţă în acest domeniu a prezentat strategia de digitalizare a profesiei de avocat pentru perioada următoare.
Strategia este construită în jurul a trei direcţii principale de intervenţie:
- Eficientizarea organizării şi exercitării profesiei de avocat;
- Facilitarea cooperării cu instituţiile sistemului judiciar;
- Consolidarea încrederii clienţilor în avocat şi în instituţiile profesiei de avocat.
Atingerea acestui scop presupune obiective strategice precum:
- Implementarea unui Portal al Barourilor;
- Implementarea unui sistem privind identificarea electronică a avocaţilor;
- Pregătirea resurselor umane pentru adaptarea la transformarea digitală a profesiei de avocat;
- Consolidarea capacitaţii instituţionale a organelor profesiei de avocat
- Interacţiunea cu autorităţile pentru creşterea calităţii actelor normative.
Reporter:Cum apreciaţi competiţia din domeniu?
Traian Briciu: Competiţia diferă de la o zonă la alta, în Bucureşti şi marile oraşe fiind mai mare. Dacă ne referim la competiţia onestă între avocaţi, aici nu sunt probleme întrucât avocaţii au un cult în privinţa deontologiei profesionale iar confraternitatea este unul dintre principiile de bază. Cel puţin, la comisia de disciplină nu ne confruntăm cu cazuri de practici anticoncurenţiale şi nici de concurenţă neloială. În 2021, UNBR a modificat Statutul profesiei şi a adaptat regulile publicităţii şi ale participării avocaţilor la platformele de intermediere a serviciilor, astfel încât aceştia să nu fie dezavantajaţi în raport cu alte profesii, care aveau libertăţi mai largi să se promoveze. Tot mai des, aceste profesii intră pe domeniul rezervat avocaturii, oferind consultanţă juridică prin SRL-uri, ceea ce este ilegal şi ţine chiar de domeniul penalului. Însă, mediul online este foarte prolific pentru activităţi ilegale şi cum am spus mai devreme, în perioada pandemiei a proliferat. Avem o strategie amplă de combatere a acestui fenomen şi începe să dea roade. Însă inventivitatea infracţională în mediul online este foarte mare, astfel încât trebuie să urmărim continuu şi să adaptăm strategia.
Reporter:Ce loc are responsabilitatea socială în strategia UNBR? Cum se implică UNBR şi casele de avocatură în acest sens?
Traian Briciu: Într-adevăr, responsabilitatea socială a fost un laitmotiv al strategiei de comunicare în ultimii doi ani. Avem un proiect pe termen lung de educaţie juridică în şcoli, care se numeşte "Fii avocat în şcoala ta!", foarte bine organizat la nivel naţional, în care peste două mii de avocaţi s-au implicat voluntar şi s-au dus în sute de şcoli pentru a explica elevilor noţiuni juridice de bază, care să le folosească în viaţă pentru a deveni cetăţeni responsabili, cu respectul legii, al semenilor şi al statului de drept. Ei trebuie să-şi cunoască atât drepturile şi libertăţile, cât şi consecinţele acţiunilor lor. Avem convingerea că educaţia este singura modalitate pentru asanarea societăţii şi pentru bunăstarea ei, iar educaţia juridică este foarte importantă în acest scop. Faţă de alte profesii, avocatura are avantajul numărului semnificativ de avocaţi activi, răspândiţi peste tot şi iată că o bună parte a acestora a primit cu entuziasm profesional aceste proiecte şi s-au implicat din tot sufletul. Aceasta este imaginea reală a avocatului, gata să-şi ajute semenii, să-i apere, să sprijine comunitatea şi să caute dreptatea. Şi societatea a receptat foarte bine aceste proiecte, a putut vedea faţa adevărată a avocatului, a căpătat mai multă încredere în el. Aşa cum spunea şi dl. ministru al justiţiei, Cătălin Predoiu, "Fii avocat în şcoala ta!" este poate cel mai important proiect din domeniul juridic şi sperăm să-l putem ţine pe termen foarte lung, astfel încât să se vadă efectul esenţial şi anume asaanarea societăţii.
O altă campanie pe care am desfăşurat-o la nivel naţional este "Avocaţi pentru refugiaţi", despre care am vorbit mai devreme şi care a implicat sute de avocaţi care au oferit consultanţă pro bono celor aflaţi în nevoie.
Reporter: Ce aşteptări aveţi de la 2023?
Traian Briciu: Vremurile ne-au dovedit că nu este cazul să avem aşteptări, ci să acţionăm pentru obiectivele noastre, despre care am vorbit mai devreme. Sigur vor fi provocări mari în contextul unei recesiuni care deja a început, însă am convingerea că suntem pe calea cea bună.
Reporter:Vă mulţumim!
(1) CCBE: Overview of letters in support of endangered lawyers 2021, https://www.ccbe.eu/fileadmin/speciality_distribution/public/documents/HUMAN_RIGHTS_LETTERS/_REPORTS_-_RAPPORTS/2021/EN_2021_OVERVIEW-CCBE-LETTERS-2021.pdf accesat la 11.11.2022
Arrested Lawyers Initiative, Raportul "The Crackdown. Systematic Arbitrary Inprisonment of Lawyers in Turkey (2016-2022)",
https://arrestedlawyers.org/ 2021/12/10/new-report-the-crackdown-against-lawyers-in-turkey/
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2022, 14:05)
Briciule,
Ce sa faca romanii daca avocatii sunt in mare masura corupti, corupatori, coruptibili si, in majoritatea cazurile in Romania castiga doar cel care are mai multi bani. Nu conteaza situatia juridica, fapta penala, si.. Conteaza pentru avocati si apoi pentru judecatorii corupti, banii. Oamenii oarecare, care stiu citi si studiaza legile se minuneaza de nedreptatea mizeria si coruptia din sistemul justitiei.
Asa ca, in mod normal, fiecare om, care are acces la NET si la legislatie, poate sa se apere si sa fie, sa devina aparatorul celor supusi actelor de nedreptate si coruptie savarsite de justitia romana. Sa devina si sa fie denuntatorul criminalilor si crimelor din justitie.
Si acesti "avocati" zici ca sunt parte a " avocaturii ilegale sau false". Haaiii maaaa.