DIN PROFITUL ANULUI TRECUT SIF Oltenia va aloca dividende de 15 milioane de lei

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 aprilie 2022

SIF Oltenia va aloca dividende de 15 milioane de lei

Randament brut de 1,5% Andreea Cosmănescu a primit votul acţionarilor ca membru al board-ului societăţii din Craiova

Acţionarii SIF Oltenia (SIF5) au aprobat, în cadrul adunării de bilanţ de ieri, varianta alocării ca dividende a sumei de 15 milioane de lei, din profitul anului trecut, de 37,6 milioane de lei, conform raportului publicat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Dividendul unitar este de 0,03 lei, ceea ce raportat la preţul curent al acţiunii SIF5, de 1,93 de lei, oferă un randament brut de 1,5%. Data de înregistrare, cea care defineşte acţionarii care vor beneficia de dividende este 14 iulie, în timp ce data plăţii este 2 august.

Restul de 22,55 milioane de lei, echivalentul a 60% din profitul net al anului trecut, va merge către "Alte rezerve" (surse proprii de finanţare), în vederea constituirii fondurilor necesare pentru investiţii, conform hotărârii acţionarilor.

Tot ieri, Andreea Cosmănescu, unicul candidat pentru postul de administrator al SIF Oltenia, a primit votul acţionarilor societăţii de investiţii financiare pentru un mandat cu o durată egală cu cel rămas de efectuat al administratorilor în funcţie. Andreea Cosmănescu era administrator provizoriu al societăţii din Craiova după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) i-a retras autorizaţia de administrator al SIF Oltenia lui Adrian Andrici, deoarece acesta nu a făcut dovada că are cunoştinţele necesare îndeplinirii funcţiei.

La finele lunii martie, acţionarii SIF Oltenia au aprobat derularea unui program de răscumpărare a cel mult 5% din societate, ce fusese propus de conducerea SIF-ului la două zile după ce investitorul Ben Madadi depusese spre aprobare o ofertă pentru achiziţia a 7% din capitalul societăţii. Mai mult decât atât, practica uzuală este ca astfel de programe de răscumpărare să fie propuse la adunarea de bilanţ, ca metodă complementară sau alternativă de a recompensare a acţionarilor. Dar atunci SIF-ul a convocat acţionarii pentru aprobarea răscumpărării în data de 31 martie, înainte de adunarea de bilanţ, care a avut loc ieri.

În plus, în foarte scurt timp după ce oferta lui Madadi a ajuns la ASF, cineva a început să cumpere masiv acţiuni SIF Oltenia, zile la rând. Toată bursa avea căderi masive din cauza confilictului din Ucraina, dar titlurile SIF5 tot creşteau. Ben Madadi ne-a spus că el nu a cumpărat acţiuni SIF5 după depunerea ofertei. În aceste condiţii, probabilitatea ca evoluţia titlurilor SIF Oltenia să fie întâmplătoare, fără legătură cu oferta investitorului care pe atunci nu era cunoscută publicului, este nulă.

Ben Madadi a strâns în oferta pe care a derulat-o între 9 şi 22 martie numai 0,19% din SIF Oltenia, infim faţă de 7% din societate, pentru cât lansase operaţiunea de piaţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb