Din victorie în victorie spre înfrîngerea finală

Uniunea Europeană a marcat o nouă victorie în "războiul" ei cu problema refugiaţilor. Ieri, La Bruxelles, puţin înainte de a pleca acasă, fără să fi ajuns la vreo înţelegere, liderii Europei instituţionale şi Premierul Turciei au anunţat marea victorie: există un acord! E adevărat, nu toate punctele lui sunt "bătute în cuie" şi nici liderii europeni nu au fost cu toţii chiar atît de încîntaţi de prevederile sale, dar pînă la Consiliul european din 17-18 martie, mai este timp!!! Un acord care, a anunţat lipsit de orice bază dar pe acelaşi ton triumfal Preşedintele UE, pune capăt valurilor de refugiaţi care bîntuie Europa. Acelea care datorită viziunii umanitariste a doamnei Merkel încalcă toate regulile, normele şi tradiţiile juridice ale statelor din această ciudată parte a lumii. Una în care, mai nou, refugiaţii se perindă peste graniţe, aşa cum trecem noi strada şi pretind să devină emigranţi de lux cu subvenţii şi sprijin de la statele gazdă, indiferent că sunt bogate precum Germania, ori sărace de li se văd toate coastele, mai ceva decît celebrelor vaci costelive din visurile Faraonului scrierilor biblice, cum este cazul României. Celebrul acord prevede că toţi refugiaţii de pe insulele greceşti, spre exemplu, vor fi reprimiţi de Turcia, de unde vor putea din nou porni la drum către Europa, dar numai dacă sunt, de loc, din Siria. Tot în Turcia ar urma să revină şi o parte însemnată dintre cei aflaţi, deja, pe teritoriile statelor europene. Cum va funcţiona un asemenea aranjament, e greu de prevăzut, dar toată lumea speră, mai ales doamna Merkel, că cele 3,3 miliarde de euro pe care Turcia le-a solicitat, peste primele patru, pentru care s-a bătut palma deja, şi cu care europenii s-au învoit fără să stea prea mult pe gînduri, vor rezolva ele problemele, într-un fel sau altul! Nu ştie nimeni de unde vor veni miliardele cu pricina dar, ce mai contează trei miliarde în plus, cînd avem un Acord! În plus, Turcia solicită şi liberalizarea vizelor europene pentru cetăţenii săi, (spaţiul Schengen deschis pentru Turcia!) ceea ce Europa, desigur, a fost mai mult decît bucuroasă să accepte. Tot ceea ce lipseşte, încă, este doar acordul de readmisie cu Turcia. O să fie şi acela realizat, ce mare lucru! Bine, dar cu cotele de refugiaţi, cum rămîne? Păi, cum am vorbit în tren, i s-a răspuns lui Orban, care nu s-a sfiit să-i bage în şedinţă, peste noapte, pe "partenerii săi", folosindu-şi dreptul de veto faţă de propusa înţelegere cu Turcia care, altfel, face atît de multă lume fericită. Dar cu "democraţia" super-originală din Turcia, unde autorităţile au ocupat militar şi victorios, chiar în timpul conferinţei de la Bruxelles, marele cotidian Zaman, opus regimului de semi-dictatură religioasă aflat la putere actualmente la Ankara, cu şanse mari de eternizare, cu rămîne? Scîrţ, Mariţo! au replicat marii lideri ai Europei, ce-are ştampila cu coada vacii?

Ce înseamnă toate acestea pentru Uniunea Europeană? Din perspectivă optimistă, vom vedea Turcia, mîine, poimîine, membru cu drepturi depline al UE!!! Ce-i puţin lucru! Dintr-o perspectivă mai puţin optimistă, harababura politică, instituţională şi istorică în care se zbate biata Europă va intra într-o fază şi mai avansată de confuzie, pentru că tema refugiaţilor şi mai ales noile "înţelegeri" cu Turcia nu numai că nu contribuie la reducerea divergenţelor grave dintre diferite ţări şi grupuri de ţări, dimpotrivă le adîncesc. Atît de tare, încît deja guvernele multor state Europene încep să se gîndească serios la pregătirea Europei post-Merkel, una în care tot ceea ce s-a improvizat haotic în aceşti din urmă ani va fi aruncat la coşul de gunoi al Istoriei, şi nu doar în problema refugiaţilor, dar şi în cea a relaţiilor cu Rusia, a securităţii interne şi în spaţiile adiacente ale UE, ale securităţii colective, ale relaţiilor cu Ucraina şi nu în ultimul rînd al politicilor economice capabile să evite în Europa, marea prăbuşire.

Ce înseamnă toate acestea pentru România? Nimic!!! Ca dovadă, nici Premeierul, care a fost prezent la respectiva întîlnire, nici Preşedintele, care l-a delegat pe Premier, nu au suflat un cuvinţel despre ce şi cum sunt afectate interesele României de noile înţelegeri, ori ce o să facă sau ce nu o să facă România în noul context. Noroc că a venit o vorbă de încurajare din partea ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti care, pe această cale, ca un adevărat Nostradamus, ne prooroceşte viitorul fericit al României musulmane de mîine, rezultat din avîntul antreprenorial al emigranţi ce se vor stabili pe meleagurile mioritice, pe care, desigur, am face o istorică greşeală să nu-i primim şi să nu-i privim ca pe o mare oportunitate, mă rog, ca pe o mană cerească, singura capabilă să ne scoată din nenorocirile în care ne zbatem astăzi. Poate că omul are dreptate! La urma urmei, de ce să nu urmăm, încă o dată, exemplul surorii noastre mai mari de ginte latină, Franţa, care are deja peste 2300 de lăcaşuri de cult musulmane, dintre care vreo 90 de moschei şi alte 350 de proiecte aflate în curs de construcţie. Nu-i Bucureştiul, Micul Paris?

Dacă nu vă vine a crede, citiţi singuri şi, ori vă cruciţi, ori vă convertiţi, încă de pe acum, ca să aveţi prioritate la vechime!!!