Director adjunct al Hidrocentralelor Curtea de Argeş, trimis în judecată

Andrei Stan
Anticorupţie / 10 august 2015

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a lui Octavian Florian Oprea, director adjunct (tehnic) al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş, si a altor şase inculpaţi, se arată într-un comunicat remis de către DNA.

Procurorii îi acuză pe cei şapte inculpaţi de fapte precum abuz în serviciu, dare de mită, fals intelectual şi spălare a banilor în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, anchetatorii au reţinut următoarea stare de fapt: "În cursul anului 2011, inculpatul Oprea Octavian Florian, în calitate de director adjunct (tehnic) al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş a acceptat promisiunea şi a primit de la inculpatul Vulparu Ştefan, inginer în cadrul Serviciului Tehnic al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş şi asociat în cadrul unei societăţi comerciale, suma de 164.505,99 lei, pentru ca societatea acestuia din urmă să beneficieze de două contracte, atribuite în mod preferenţial, privind implementarea unor sisteme software de monitorizare şi diagnosticare la Centrala Hidroelectrică Noapteş.

Astfel, în perioada martie - iulie 2011, inculpaţii Oprea Octavian Florian, în calitate de director adjunct (tehnic) al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş şi Arman Vasile, în calitate de director tehnic al S.C. Filiala pentru Reparaţii şi Servicii Hidroserv Curtea de Argeş S.A., beneficiind de ajutorul inculpaţilor Vulparu Ştefan şi Stoian Florin Nicolae, şi-au îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu, în sensul că au aprobat şi au admis la plată, în mod nelegal, cele două contracte sus menţionate, în valoare de 637.088,13 lei.

Totodată, cu referire la cele două contracte încheiate, inculpaţii Oprea Octavian Florian şi Arman Nicolae, în calitate de reprezentanţi ai beneficiarului, Sucursala HIDROCENTRALE Curtea de Argeş, respectiv S.C. Filiala pentru Reparaţii şi Servicii Hidroserv Curtea de Argeş S.A., au semnat un proces verbal de punere în funcţiune, în care erau menţionate aspecte necorespunzătoare adevărului.

Concret, din probele existente la dosarul cauzei, a rezultat faptul că întreaga procedură s-a derulat cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a procedurilor interne, în condiţiile în care lucrările nu au fost realizate de firma beneficiară a celor două contracte, nu au existat situaţii de lucrări, mai mult sistemele respective sunt nefuncţionale şi nu au fost livrate componentele software necesare.

În realizarea faptelor penale menţionate anterior, inculpaţii Oprea Octavian Florian şi Arman Nicolae, au beneficiat şi de ajutorul inculpaţilor Oae Vasile, în calitate de şef al laboratorului Metrologie - PRAM şi Vasile Stăticescu Emil Nicolae, în calitate de şef al şef serviciu comercial, ambii din cadrul S.C. Filiala pentru Reparaţii şi Servicii Hidroserv Curtea de Argeş S.A.

Activitatea infracţională a inculpaţilor a determinat producerea unei pagube de 637.088,13 lei în patrimoniul Societăţii comerciale de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. Bucureşti, care constituie totodată şi un folos necuvenit pentru societatea comercială respectivă.

Provenienţa reală a sumei de 164.505,99 lei, primită cu titlu de mită, a fost disimulată de către inculpata Oprea Filoftia, mama inculpatului Oprea Octavian Florian, prin achiziţionarea unui autoturism pe numele acesteia, operaţiune realizată în urma unor acţiuni de ascundere şi disimulare a originii ilicite prin transferuri bancare repetate, realizate fără vreun titlu legal sau sub false motivaţii şi prin punerea la dispoziţie a unor sume de bani fără vreun titlu legal, de către inculpaţii Vulparu Ştefan şi Stoian Florin Nicolae.

În acelaşi context, în perioada 03 iunie 2011 - 09 septembrie 2011, inculpatul Stoian Florin Nicolae, reprezentant al întreprinderii individuale cu acelaşi nume, la instigarea inculpatului Vulparu Ştefan, a emis şi înregistrat în evidenţa contabilă a entităţii pe care o reprezenta, opt facturi fiscale privind contravaloarea unor pretinse lucrări executate pentru firma la care era asociat împreună cu inculpatul Vulparu Ştefan (beneficiară a celor două contracte), în condiţiile în care acele lucrări nu au fost realizate.

Mai mult, facturile nu exprimau operaţiuni economice reale, fiind realizate doar scriptic în scopul de a constitui suport pentru decontarea unor lucrări de către firma respectivă şi pentru pretinsa justificare a unor transferuri bancare."

În comunicat se precizează şi faptul că procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Oprea Octavian Florian, Vulparu Ştefan, Stoian Florin Nicolae, Arman Nicolae, Oae Vasile şi Oprea Filoftia.

În cauză, anchetatorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeş cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cauză.

În martie 2013, DNA a anunţat că a dat curs sesizărilor primului ministru Victor Ponta, dar şi rapoartelor transmise de Corpul de control al ministerelor privind ilegalităţile din companiile de stat şi a dispus începerea urmăririi penale în 21 de cauze.

La vremea respectivă, premierul Victor Ponta a dat publicităţii un raport despre ilegalităţile de la Hidroelectrica, dar DNA nu a precizat în comunicat dacă urmărirea penală se referă numai la cazul Hidroelectrica.

Instituţia a menţionat că durata de soluţionare a acestor dosare este dată de complexitatea cauzelor, de specificul infracţiunilor investigate şi de necesitatea de a administra probe precum constatările tehnico - ştiinţifice sau expertizele de specialitate, cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale.

Un an mai târziu însă, procurorii DNA au trimis în judecată opt persoane, printre care directorul Hidroelectrica-Sucursala Porţile de Fier, viceprimarul din Drobeta Turnu Severin şi un director de la Cadastru, cu toţii acuzaţi de abuz în serviciu, potrivit unui comunicat remis redacţiei la vremea respectivă.

În primăvara anului trecut, Mihai David, fost director general al Hidroelectrica, a poposit, pentru câteva ore bune în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Bucureşti, fără a da declaraţii presei. Surse apropiate situaţiei au declarat, la vremea respectivă, pentru ziarul BURSA, că Mihai David a fost chemat la DNA în urma sesizărilor făcute de Corpul de Control al Guvernului, privind activitatea Hidroelectrica.

Raportul Corpului de Control al premierului, dat publicităţii în 2013, arată că oficialii Ministerului Economiei şi managerii Hidroelectrica au provocat, în perioada 2009 - 2011, pierderi de peste jumătate de miliard de lei, pentru care vor răspunde în faţa legii. Foştii miniştri ai Economiei (Adriean Videanu şi Ion Ariton), foştii secretari de stat în Ministerul Economiei (Tudor Şerban şi Claudiu Stafie), dar şi foşti directori ai Hidroelectrica (Traian Oprea, Mihai David şi Constantin Trihenea) sunt acuzaţi, în acest raport, de posibile fapte de natură penală (abuz în serviciu contra intereselor publice) şi intervenţia ilegală în contractele Hidroelectrica.

Potrivit raportului, în perioada 2009 - 2011, Hidroelectrica a achiziţionat de la alţi producători, în baza unor contracte bilaterale, peste 7,8 milioane MWh. Hidrolectrica a înregistrat pierderi totale de 553,1 milioane lei, în 2009-2011, din cauza diferenţei dintre preţul de vânzare a energiei electrice şi cel la care compania a cumpărat la rândul ei electricitate prin contracte bilaterale, la intervenţia ilegală a conducerii Ministerului Economiei. Pierderea a fost atenuată de profitul în valoare de 108,9 milioane lei obţinut de societate din vânzarea cantităţilor de energie electrică achiziţionate de pe celelalte pieţe de energie, conform sursei citate.

Raportul indică şi faptul că pierderea înregistrată de Hidroelectrica din vânzarea întregii cantităţi de energie electrică ce a fost achiziţionată în perioada 2009 - 2011 de pe toate pieţele de energie (10.455.850 MWh), a fost în cuantum de 444,2 milioane lei.

Mihai David a fost numit director general al Hidroelectrica pe 1 iulie 2009, în timpul guvernării PDL-PSD. Domnia sa a deţinut această funcţie până în ianuarie 2011. În decembrie 2009, Mihai David a prelungit până în 2018 o serie de contracte cu celebrii "băieţii deştepţi" din energie. Contractele au fost denunţate de Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, în vara anului 2012, după intrarea în insolvenţă a societăţii.

La începutul lunii iulie a acestui an, procurorii anticorupţie din Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Mihai David şi a Siminei Costan - administratorii Bepco, compania producătoare de agent termic pentru braşoveni. Cei doi sunt acuzaţi de infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Din ordonanţele de reţinere întocmite de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada 2010-2012, inculpatul Scripcaru George, în calitate de primar al Municipiului Braşov, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpaţii Costan Simina, David Mihai Ciprian şi o altă persoană, a acţionat pentru obţinerea de foloase necuvenite (sume de bani şi bunuri) prin preluarea activelor, licenţelor şi activităţii CET SA de către o societate comercială administrată de aceştia din urmă, înfiinţată în acest scop şi care nu dispunea de experienţă în domeniu. Concret, în urma demersurilor întreprinse, inculpatul Scripcaru George şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu şi a determinat alţi funcţionari publici din cadrul Consiliului Local Braşov, precum şi din cadrul societăţilor deţinute de acesta, SC CET SA şi SC Tetkron SRL, să îşi îndeplinească de asemenea defectuos atribuţiile de serviciu, consecinţa fiind adoptarea unor hotărâri şi semnarea unor contracte prin care bunurile acestor două societăţi au trecut în patrimoniul firmei administrate de ceilalţi doi suspecţi, subevaluate sau chiar cu titlu gratuit, precizează DNA.

Mihai David şi Simina Costan au fost eliberaţi, alături de primarul Scripcaru, după arestul de 24 de ore, aceştia urmând să fie cercetaţi sub control judiciar.

Procurorii susţin că, în perioada 2011-2012, a fost achiziţionată, în mod nelegal, energie termică produsă de firma privată, peste necesarul populaţiei. Consecinţa a fost prejudicierea Primăriei Braşov cu suma de 24.415.199 lei, care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru societatea respectivă, conform DNA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb