Poliţia din China l-a acuzat pe Mark Reilly, director al grupului farmaceutic britanic "GlaxoSmithKline" Plc (GSK), că le-a ordonat angajaţilor să le dea mită oficialilor din spitale în vederea utilizării produselor medicale ale companiei.
Mark Reilly, fost director GSK pentru China, este acuzat că a condus personal "o reţea masivă de mituire". Acesta şi alţi doi colegi ai săi sunt suspectaţi că au mituit oficiali guvernamentali din Beijing şi Shanghai. În condiţiile date, Poliţia a înmânat cazul procurorilor.
GSK a informat că ia "foarte în serios" acuzaţiile şi va coopera cu autorităţile în această privinţă.
Compania a precizat: "Luăm foarte în serios acuzaţiile aduse. Acestea sunt foarte îngrijorătoare pentru noi şi contrare valorilor GSK. Vrem să ajungem la o soluţie care să-i permită companiei să aibă în continuare o contribuţie importantă la sănătatea şi bunăstarea Chinei, respectiv a cetăţenilor săi".
În luna iulie 2013, autorităţile din China au anunţat că investighează GSK şi au reţinut patru executivi locali ai acestei companii.