Directorul Aeroportului Sibiu şi doi membri ai CA, revocaţi din funcţie

Ziarul BURSA #Companii / 26 iulie 2013

Consiliul Judeţean Sibiu a decis, ieri, revocarea din funcţia de director al Aeroportului Sibiu a lui Augustin Sava, din cauza "managementului defectuos" al acestuia şi a unor "neclarităţi financiare de 20 milioane de lei", dar şi a doi reprezentanţi ai unor ministere din CA, acuzaţi de inactivitate.

Preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, a declarat: "Au fost revocaţi doi membri ai Consiliului de Administraţie care au fost inactivi, reprezentanţii unor ministere, şi domnul Sava care cumula, de multă vreme, funcţia de preşedinte şi director general, la care se adaugă o sumă de motive de management defectuos".

Întrebat ce înseamnă management defectuos, Cindrea a răspuns că "multe", în primul rând fiind vorba despre "gestiunea financiară", având în vedere că un raport de audit şi un control al Curţii de Conturi au stabilit că există "probleme financiare" de 20 de milioane de lei la Aeroportul Sibiu, care nu au fost contestate.

"Decizia vine în baza unui raport de audit şi este şi un raport şi al Curţii de Conturi. Sunt probleme financiare de circa 20 de milioane de lei care nu au fost contestate şi semnate de fosta conducere", a declarat Cindrea, potrivit Mediafax .

Întrebat dacă există o pagubă de 20 de milioane de lei la Aeroportul Sibiu, Cindrea a negat, afirmând că sunt neclarităţi, care ar fi trebuit contestate în instanţă de conducerea Aeroportului Sibiu.

Potrivit lui Cindrea, până la organizarea concursului pentru ocuparea postului de manager general al Aeroportului Sibiu, interimatul va fi asigurat de către directorul operaţional al aeroportului, Gheorghe Velicu.

Aeroportul Sibiu a fost modernizat în 2008 după o investiţie de peste 70 de milioane de euro, bani de la bugetul local, naţional şi credite luate de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Lucrările au prevăzut prelungirea pistei, realizarea unui nou terminal cu o capacitate de 5.000 de pasageri, s-a construit un nou turn de control şi o parcare modernă.

Directorul Aeroportul Sibiu: "Voi contesta decizia de revocare din funcţie"

Directorul Aeroportului Sibiu, Augustin Sava, a declarat, ieri, că va contesta decizia de revocare a sa din funcţie, afirmând că a fost victima unui "atac masiv" din partea CJ Sibiu, care caută "un ţap ispăşitor" pentru neregulile de la aeroport şi susţine că i s-a cerut să intre în USL.

Domnia sa a spus: "Voi contesta decizia de revocare, având în vedere felul în care a apărut, pe sub mână, pe sub masă, fără să ştim. Nu a apărut pe Internet, nu a apărut pe nicăieri, ci, pur şi simplu a fost pusă cu o viteză atât de mare că nu am reuşit nici eu, care sunt direct interesat, să citesc despre ce este vorba".

În plus, Sava a menţionat că a sesizat "un atac masiv" asupra sa din partea Consiliului Judeţean Sibiu: "Nu am ştiut exact cine ţine telecomanda acestor atacuri, acestor persoane şi personaje care mă atacă. De altfel, vom merge în instanţă şi vom demonstra părţile mincinoase".

Întrebat care este situaţia cu problemele financiare în valoare de 20 de milioane de lei, care au dus la demiterea sa pentru "management defectuos", Sava a răspuns că banii au fost plătiţi de către Consiliul Judeţean Sibiu, şi nu de Aeroportul Sibiu.

Sava a afirmat că-şi va "lua revanşa faţă de toţi", intenţionând să facă dezvăluiri despre tot ce s-a întâmplat la Aeroportul Sibiu încă din 2001.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb