Divizia de telefonie fixă a Telecom Italia, preluată de KKR pe 19 miliarde euro

V.R.
Ziarul BURSA #Politică / 7 noiembrie 2023

Sursa foto: facebook/TIM

Sursa foto: facebook/TIM

English Version

Vânzarea a fost decisă de Consiliul de Administraţie al companiei, fără să fie supusă spre aprobare acţionarilor Principalul acţionar al companiei, Vivendi, consideră nelegală decizia Consiliului

Telecom Italia a aprobat recent vânzarea reţelei sale de telefonie fixă către fondul american de investiţii KKR, pentru circa 19 miliarde de euro, devenind primul grup de telecomunicaţii dintr-o ţară europeană importantă care se desparte de reţeaua sa de telefonie fixă, conform Reuters.

Acordul, susţinut de Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni, implică active pe care Italia le consideră de importanţă strategică naţională.

Vânzarea este o parte esenţială a planurilor directorului executiv al Telecom Italia, Pietro Labriola, de a revigora fostul monopol al telefoniei, afectat de datorii şi evaluat cu un rating "junk" (nerecomandat investiţiilor), respectiv o companie care nu îşi poate permite investiţiile de care are nevoie reţeaua învechită.

Tranzacţia este aşteptată să se finalizeze în vara anului viitor şi îi va permite grupului italian de telecomunicaţii să-şi reducă datoria cu aproximativ 14 miliarde de euro.

De asemenea, compania va renunţa la jumătate din cei 40.000 de angajaţi din Italia şi se va concentra pe operaţiunile de service.

Preţul vânzării, de 18,8 miliarde de euro, inclusiv datoria, ar putea ajunge la 22 de miliarde de euro dacă sunt îndeplinite anumite condiţii, a precizat compania italiană.

Ca să supravegheze activele considerate de Italia de importanţă strategică naţională, Guvernul a autorizat Trezoreria să investească până la 2,2 miliarde de euro pentru preluarea unei participaţii de 20% în reţea, alături de KKR, care este deja investitor minoritar. Trezoreria controlează al doilea mare investitor în compania italiană, banca de stat CDP.

Decizia Consiliului de Administraţie privind vânzarea nu va fi supusă spre aprobare acţionarilor, a anunţat Telecom Italia, dând astfel o lovitură principalului acţionar, Vivendi.

Vivendi, care deţine 24% din Telecom Italia, a căutat un preţ mai ridicat pentru vânzare şi consideră nelegală decizia Consiliului de Administraţie. În opinia Vivendi, vânzarea necesita un vot extraordinar al acţionarilor. Vivendi a dorit, de asemenea, aprobarea unui comitet intern al consiliului Telecom Italia pentru tranzacţiile cu părţi afiliate, având în vedere rolul dublu al Trezoreriei ca proprietar al acţionarului companiei, CDP, şi investitor în reţea.

Reţeaua de telefonie fixă a Telecom Italia acoperă aproximativ 89% din gospodăriile din ţară şi se întinde pe o suprafaţă de 23 de milioane de kilometri din această ţară.

Italia este una dintre cele mai competitive pieţe de telecomunicaţii din lume, iar concurenţa s-a intensificat în ultimii ani, odată cu intrarea unor noi operatori precum Iliad SA. Operatorul francez a intrat pe piaţa de telefonie mobilă din Italia în 2018, poziţionându-se ca un operator cu tarife reduse, ceea ce a declanşat un război agresiv al preţurilor. Drept urmare, fostul monopol Telecom Italia a rămas cu puţine opţiuni la dispoziţie, exceptând vânzarea reţelei de telefonie fixă pentru a-şi reduce datoriile.

În tranzacţia de vânzare către KKR, Telecom Italia a lucrat cu consultanţi ai Goldman Sachs, Mediobanca şi Vitale & Co., precum şi cu firma de avocatură Gatti Pavesi Bianchi Ludovici. Citigroup, Morgan Stanley şi JPMorgan au consiliat KKR, iar UBS - Trezoreria.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb