DNA CONSTANŢA: Doi avocaţi, trimişi în judecată pentru trafic de influenţă

V.B.
Anticorupţie / 7 iulie 2014

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa au dispus astăzi trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a avocaţilor Sorin Calaigii (Baroul Constanţa) şi Mihaela Bodîrlău (Baroul Bucureşti), acuzaţi de trafic de influenţă.

În acelaşi dosar, Mihaela Bodîrlău este învinuită şi de şantaj.

Conform rechizitoriului, în iunie 2011, Sorin Calaigii ar fi pretins şi primit 6.500 euro de la o persoană, lăsând-o să creadă că are influenţă asupra unor judecători de la Curtea de Apel Constanţa şi că poate să intervină pe lângă ei pentru a-i determina să dispună o soluţie favorabilă faţă de fiul său, judecat pentru tentativă de omor calificat, într-un dosar aflat în faza apelului.

Totuşi, soluţia din apel a fost defavorabilă cumpărătorului de influenţă, apelul declarat fiind respins, iar pedeapsa aplicată la fond a fost chiar mărită. Ulterior pronunţării acestei soluţii, avocatul a restituit banii, pe motiv că pretenţiile magistraţilor ar fi sporit.

DNA adaugă că, în septembrie 2012, Mihaela Bodîrlău ar fi pretins şi primit 20.000 euro de la o persoană, dându-i de înţeles că are influenţă asupra unor judecători de la Curtea de Apel Constanţa şi că poate să intervină pe lângă ei pentru a-i determina să dispună o soluţie de trimitere a unui dosar spre rejudecare Tribunalului Constanţa.

În dosarul înregistrat la Curtea de Apel Constanţa, cumpărătorul de influenţă alături de alţii fusese condamnat de instanţa inferioară la pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă. Apărătorii aleşi ai inculpaţilor din această cauză au fost avocaţii Calaigii şi Bodîrlău.

"În legătură cu acest dosar, pe fondul deteriorării relaţiei dintre avocata Bodîrlău Mihaela şi familia cumpărătorului de influenţă, în luna mai a anului 2013, inculpatul Calaigii Sorin a primit, la rândul său, suma de 3.000 lei şi a mai pretins un rest de 2.000 lei de la aceeaşi persoană, lăsând-o să creadă că are influenţă asupra unui judecător de la Curtea de Apel Constanţa, astfel încât să îl determine să dea o soluţie favorabilă inculpaţilor în dosarul respectiv", susţin anchetatorii.

În aprilie 2014, pe fondul instrumentării prezentei cauze de procurorii DNA, Mihaela Bodîrlău l-ar fi ameninţat cu violenţa şi cu privarea de libertate pe presupusul cumpărător de influenţă (martor în prezenta cauză). Avocata urmărea, astfel, să îl facă să renunţe a sesiza DNA cu privire la posibile infracţiuni de corupţie săvârşite de ea.

În altă speţă, la 6 noiembrie 2013, avocatul Sorin Calaigii ar fi pretins 15.000 euro de la altă persoană, pentru ca, folosindu-şi influenţa pe care afirma că o avea asupra unor judecătoare de la Curtea de Apel Constanţa, să le determine pe acestea să respingă recursul declarat de parchet împotriva sentinţei de achitare pronunţate de judecătorie, în care persoana respectivă fusese judecată pentru viol. Pe 15 noiembrie 2013, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, persoana vizată fiind condamnată la 5 ani de închisoare.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti, conchide DNA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7129
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3526
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9807
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3744

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb