DNA: Deputatul Mircea Sămărtinean, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

S.A.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 22 decembrie 2015

Deputatul Mircea Sămărtinean, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Procurorii DNA l-au trimis astăzi în judecată pe deputatul Mircea Sămărtinean, pentru abuz în serviciu, în formă continuată, şi conflict de interese, fapte săvârşite în calitate de director al Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" Timişoara (AIT).

De asemenea, în dosar au mai fost trimişi în judecată Marius Florin Mezin, fost director comercial al AIT, pentru abuz în serviciu şi participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată şi Lucian Blaga, administrator al unei societăţi comerciale, pentru mărturie mincinoasă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: "În cursul anului 2010, funcţionari din cadrul Aeroportului Internaţional «Traian Vuia» Timişoara (A.I.T.), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au luat decizia şi au acţionat concordant pentru obţinerea de foloase necuvenite, de către o societate comercială, consecutiv prejudicierii bugetului unităţii în interesul căreia erau obligaţi să acţioneze.

Astfel, inculpaţii Sămărtinean Cornel Mircea şi Mezin Marius Florin au participat la luarea deciziei şi apoi au aprobat toate fazele unei proceduri frauduloase de selectare a unui agent economic care să închirieze spaţii aflate în incinta aeroportului.

Societatea comercială favorizată era controlată, în fapt, de către suspecţii Popoviciu Alin Augustin Florin şi Ostaficiuc Constantin, persoane cu care inculpatul Sămărtinean Cornel Mircea s-a aflat în raporturi comerciale, fiind chiar asociat în cadrul unei alte firme cu primul dintre cei doi suspecţi.

Concret, suspecţii Popoviciu Alin Augustin Florin şi Ostaficiuc Constantin, în scopul obţinerii de beneficii materiale în cuantum de aproximativ 4.000 euro/lună, l-au determinat pe fostul director al A.I.T. să declanşeze procedura de închiriere a spaţiilor comerciale din incinta aeroportului.

Această procedură viza impunerea, pentru foştii chiriaşi, a unor condiţii care să-i determine să renunţe la închirierea viitoare a acelor spaţii şi astfel, inclusiv prin vicierea procedurii de organizare a licitaţiei, spaţiile comerciale urmau să fie preluate de firma controlată prin interpuşi de către cei doi suspecţi.

De asemenea, această societate comercială urma să plătească o chirie mult diminuată faţă de foştii chiriaşi şi faţă de plafonul minim stabilit de Consiliul de Administraţie al A.I.T.

În acest sens, inculpatul Mezin Marius Florin, fiind desemnat preşedinte al celor două comisii de organizare a licitaţiilor pentru închirierea spaţiilor comerciale din incinta aeroportului, a conceput şi a dispus ca un alt funcţionar ce nu cunoştea adevărata stare de fapt, să redacteze acte care reflectau în mod nereal respectarea procedurilor legale.

Scopul urmărit de acesta a fost ca, în eventualitatea unui control ulterior, să nu se mai poată constata că licitaţiile din datele de 27.10.2010 şi 03.11.2010 au fost denaturate, în sensul asigurării adjudecării contractelor de închiriere de către firma controlată de suspecţii Popoviciu Alin Augustin Florin şi Ostaficiuc Constantin".

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie precizează: "Cu ocazia audierilor, inculpatul Blaga Lucian a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu împrejurările în care a transmis oferte de participare la licitaţia de închiriere a spaţiilor, acesta ascunzând motivul real al simulacrului de ofertare făcut, respectiv crearea aparenţelor unei proceduri deschise, transparente şi competitive.

În realitate, a fost favorizată firma controlată de suspecţii Popoviciu Alin Augustin Florin şi Ostaficiuc Constantin.

Prin activităţile infracţionale derulate de către aceşti funcţionari, cu concursul direct al persoanelor ce controlau în fapt societatea comercială ce a fost declarată abuziv drept câştigătoare a licitaţiei trucate, s-a produs Aeroportului Internaţional «Traian Vuia» Timişoara un prejudiciu în cuantum de 239.570,3 lei".

Faţă de suspecţii Alin Popoviciu, Florin Augustin şi Constantin Ostaficiuc procurorii anticorupţie au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor, iar faţă de suspectul Tiberiu George Penescu au dispus clasarea.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparţine lui Cornel Mircea Sămărtinean.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb