Actualizare 17:42 Raluca Turcan: "În raportul comisiei de anchetă, pe care am condus-o, apar grave derapaje în managementul SRTv şi SRR"
Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat că, în urma anchetei unei comisii parlamentare pe care a condus-o în perioada 2005 - 2007, s-au constatat grave derapaje în managementul financiar, editorial şi de resurse umane al televiziunii publice şi radioului public, conform unor surse din presă.
"Un control cu privire la cheltuirea banului public în televiziunea publică şi, de ce nu, şi în radioul public, pe o perioadă mai lungă de timp, ar fi bine-venit. Spun lucrul acesta pentru că, în perioada 2005 - 2007, am condus o comisie de anchetă pentru modul în care au fost gestionaţi banii publici prin care se finanţează cele două instituţii, privind calitatea managementului, politica de resurse umane şi, în general, corectitudinea managementului acestor două instituţii. După acea perioadă s-au succedat la conducerea instituţiilor diferite persoane, cu diferite echipe de management. Nu ştiu cum s-a derulat managementul în decursul timpului, dar ştiu sigur, în calitate de fost preşedinte de comisie de anchetă, că au existat serioase suspiciuni cu privire la justeţea şi judiciozitatea cheltuirii banilor publici şi calitatea managementului în acea perioadă. În raportul comisiei sunt informaţiile strânse în urma consultării experţilor, profesioniştilor, oamenilor de televiziune. Aceste informaţii au fost foarte valoroase şi arătau grave derapaje în managementul financiar, editorial şi de resurse umane al acestor două instituţii. Apăreau informaţii clare, cu documente, cu contracte, despre licitaţii supradimensionate, despre alocări preferenţiale în cazul anumitor contracte. Acestea există în documente, trebuie doar interes să fie căutate şi scoase la iveală", a spus Turcan.
Ea a adăugat că raportul comisiei de anchetă a fost votat numai în comisie, nu şi în plenul reunit al Parlamentului, neexistând suficientă voinţă politică pentru a se merge până la capăt.
Raluca Turcan a spus că, deşi nu a fost votat în plenul reunit, a trimis raportul comisiei de anchetă către instituţiile de control, potrivit aceloraşi surse.
(M.I.)
-------
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) desfăşoară zilele acestea în TVR o acţiune de verificare, informează televiziunea publică prin intermediul unui comunicat de presă trimis redacţiei.
"În virtutea transparenţei pe care actuala conducere a TVR doreşte să o promoveze în privinţa activităţii televiziunii publice, informăm atât publicul telespectator cât şi pe reprezentanţii mass-media că Direcţia Naţională Anticorupţie desfăşoară zilele acestea în TVR o acţiune de verificare", se precizează în comunicat.
Potrivit sursei citate, acţiunea de verificare vizează contracte comerciale din ultimii 10 ani.
Totodată, procurorii anticorupţie au cerut Parlamentului documente privind activitatea şi achiziţiile făcute de TVR în perioada 2005 - 2015.
Solicitarea procurorilor a ajuns la Biroul Permanent al Senatului. Documentul a fost discutat astăzi, iar senatorii au decis să ofere procurorilor toate documentele pe care aceştia le solicită.
DNA a cerut parlamentului copii după toate rapoartele care vizau activitatea TVR.
Aleşii spun că vor răspunde cererii anchetatorilor chiar în această săptămână şi vor transmite documentele cerute.
"S-a solicitat de către parchet posibilitatea de a intra în posesia unor copii ale rapoartelor întocmite de comisiile de anchetă privind activitatea SRTV în perioada 2005-2015, împreună cu documentele care au stat la baza acestor rapoarte. Dacă documentul nu are caracter clasificat îl înaintăm în această săptămână", a spus vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru, transmite Digi 24.