DNA: Directorul Finanţelor Publice Ploieşti, reţinut pentru luare de mită

Elena Deacu
Anticorupţie / 4 februarie 2015

Actualizare 17:28

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au reţinut, astăzi, pentru 24 de ore, pe Daniel Cristian Petre, directorul general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, acuzat că ar fi luat mită 60.000 lei, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie-mai 2012, Daniel Cristian Petre ar fi primit, de la un denunţător, 20.000 lei, 10.000 lei respectiv 20.000 lei, pentru ca, în calitate de director executiv adjunct la Direcţia Economică din CJ Prahova cu atribuţii delegate de administrator public, să facă demersuri pentru favorizarea unei firme, în sensul atribuirii unei lucrări privind modernizarea unui drum judeţean, finanţată din fondurile CJ Prahova.

De asemenea, Petre ar fi promis că va face demersuri şi în legătură cu efectuarea cu prioritate a plăţilor către societatea respectivă şi suplimentarea cu 20% din valoarea totală a lucrării menţionate, pe parcursul derulării contractului.

Ulterior, în aprilie 2013, înaintea sărbătorilor pascale, Daniel Petre, în calitate de director executiv la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, ar fi primit de la acelaşi denunţător 10.000 lei, ca să favorizeze aceeaşi firmă, cu ocazia unui control derulat de către inspectorii din subordinea sa.

"De menţionat este faptul că, la acea vreme, agentul economic respectiv derula activităţi comerciale cu o altă firmă, între acestea fiind încheiate documente fictive în baza cărora se rulau sume importante de bani. Aceste aspecte au reprezentat obiectul unor infracţiuni de corupţie (fapte cercetate într-un dosar înregistrat la DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti şi finalizat cu rechizitoriu în cursul anului 2014)", se mai arată în comunicat.

De asemenea, ca director executiv al DGFP Prahova, Daniel Petre ar fi încercat, în a doua jumătate a anului 2013, să-l sprijine direct sau indirect pe denunţător, care era cercetat într-un dosar înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.

"În acest context, printr-un intermediar, inculpatul a solicitat şefului serviciului nominalizat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti să coordoneze activitatea de verificare în dosarul respectiv, să nominalizeze o altă echipă (compusă din persoane agreate de inculpat) pentru a efectua controlul, alta decât cea propusă de acesta", relatează DNA.

Mai mult: în februarie 2014, Petre ar fi chemat la biroul său toţi şefii de serviciu şi directorii responsabili de activitatea de inspecţie fiscală şi le-ar fi solicitat ca toate echipele de inspecţie fiscală să efectueze, în luna respectivă, numai rambursări de TVA, aspect care s-a şi întâmplat ulterior.

"La acea dată, erau în curs verificările dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în cauza mai sus menţionată care, practic, în acest mod, au fost întrerupte, cu consecinţa întârzierii soluţionării dosarului penal", conchide DNA.

(Valentin Busuioc)

---

Directorul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti (DGRFP), Daniel Petre, a fost ridicat, astăzi , de procurori şi dus la audieri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti.

Potrivit surselor judiciare din DNA Ploieşti, Daniel Petre nu a ajuns până în acest moment la sediul DNA, unde este aşteptat şi avocatul acestuia.

Surse din presă transmit că acesta va fi audiat în legătură cu dosare în care este implicat Răzvan Alexe, cercetat în cazul preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma.

Răzvan Alexe este inculpat şi într-un alt dosar, instrumentat de Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, respectiv dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, în care este trimis în judecată şi fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb