DOCUMENTE SECRETE ALE EXPLOZIEI NUCLEARE DE LA CERNOBÎL DIN 1986 KGB a semnalat, încă din 1979, defectele de construcţie a reactoarelor

Pentru Uniunea Sovietică, aflată în 1986 în plină criză economică şi politică, Cernobîl a însemnat începutul sfârşitului. Confruntat cu realităţile Războiului Rece şi, de abia instalat la putere, reformatorul Mihail Gorbaciov avea nevoie de o sursă de energie ieftină. Energia nucleară ce presupunea costuri minime şi era practic inepuizabilă părea tărâmul făgăduinţei pentru Uniunea Sovietică.

Costurile economice ale incidentului nuclear sunt greu de stabilit. Potrivit fostului secretar PCUS, în funcţie la acea vreme, Uniunea Sovietică ar fi cheltuit peste 18 miliarde de ruble (echivalentul sumei în dolari în anul 1986) pentru contracararea efectelor exploziei de la Cernobîl.

Stindardul industriei nucleare sovietice se ridicase la Cernobîl, cea mai modernă dintre toate centralele nucleare din ţară la acea dată.

Peste două milioane de locuitori ai Kievului primeau lumină şi căldură de la centrala aflată la numai 110 km de capitală. Platforma era un simbol al puterii industriale şi tehnologice a Uniunii Sovietice. Cernobîl se afla lângă oraşul Pripiat, la numai 16 km de graniţa cu Belarus. Construcţia reactorului nr. 1 a început în 1970 şi s-a terminat în 1977. Au urmat reactoarele nr. 2 în '78, nr. 3 în '81 şi nr. 4 în 1983. Fiecare reactor producea 1000 MW energie, împreună furnizând, la jumătatea anilor '80, 10% din totalul energetic al R.S. Ucraina. La momentul accidentului mai erau în construcţie încă două reactoare. Cele patru reactoare de la Cernobîl funcţionau simultan. Reactorul nr. 4 era cel mai nou, avea doar trei ani.

• Un test de rutină

Ancheta desfăşurată după explozie a dovedit că, în dimineaţa zilei de 26 aprilie 1986, reactorul nr.4 al centralei nucleare de la Cernobîl lucra la capacitate mică.

Conducerea plănuise pentru noaptea aceea un test de rutină. Coincidenţă sau nu, operaţiunea urma să se desfăşoare sub coordonarea unor tineri operatori, în lipsa inginerilor principali. În timpul testului fatal, o altă "coincidenţă" a fost oprirea comunicaţiilor dintre sala de comandă şi hala turbinelor. În urma manevrării greşite a barelor de răcire din grafit, temperatura reactorului a luat-o razna, iar presiunea şi temperatura au atins nivelul critic. Căldura a depăşit de 100 de ori nivelul normal, distrugând miezul reactorului. A urmat o explozie atât de puternică încât a propulsat în aer acoperişul de oţel şi beton al reactorului nr.4, în greutate de 2000 de tone. Mai mult de opt tone de combustibil radioactiv au fost pulverizate în atmosferă într-o clipă. Specialiştii estimau că între 100 şi 150 de milioane de curie de radiaţii (izotopi de iod şi cesiu) au poluat atmosfera. În câteva minute, în jurul reactorului, totul a ars. Pompierii sosiţi la faţa locului, fără nici o protecţie împotriva radiaţiilor, s-au luptat cu flăcările. Au fost prăjiţi din cauza expunerii la radiaţii. Răniţii au fost transportaţi la spitale specializate din Moscova. Reactorul, ca o rană deschisă,emitea între 3.000 şi 30.000 de roentgeni pe oră. Victimele au suferit arsuri termice şi chimice, insuficienţă cardiacă, distrugerea organelor interne şi a sistemului imunitar. Oamenii de ştiinţă spun că Cernobîlul va rămâne radioactiv între 300 şi 600 de ani. Visul nuclear al sovieticilor s-a sfărâmat în câteva secunde.

Jumătate din suprafaţa Europei a fost acoperită de căderi radioactive. Zona contaminată includea Ucraina, Polonia, Germania, Belarus, România, bazinul Mării Negre, Peninsula Scandinavă, fosta URSS şi alte ţări. După 10 zile de la explozie, norul toxic a atins Statele Unite şi Japonia.

• Raportul Andropov

Peste un sfert de veac, documentele accidentului nuclear au fost clasificate, conducerea partidului comunist încercând din răsputeri să minimalizeze sau să şteargă urmele dezastrului.

Ulterior, unele documente au fost declasificate. Ancheta oficială a scos la iveală faptul că oficialii sovietici cunoşteau hibele reactoarelor tip RBMK 1000 (cele folosite la centrala atomică de la Cernobîl). Mai mult, un raport secret recent scos la iveală dovedeşte că fostul şef al KGB Iuri Andropov semnala erori grave încă de la începuturile construcţiei primului reactor. Conducerea KGB avertizase din timp cu privire la unele greşeli în proiectarea şi execuţia centralei de la graniţa cu Belarus. Raportul No. 346-A, semnat la 21 februarie 1979 de Iuri Andropov, preşedintele Comitetului Securităţii de Stat KGB, stă mărturie că specialiştii îşi făcuseră datoria şi semnalaseră defectele de construcţie. Însă "planul" trebuia îndeplinit înainte de termen cu orice preţ şi raportat Comitetul Central al Partidului Comunist al URSS (vezi facsimil).