Doi acţionari "Ardaf" cer anularea hotărârii de majorare a capitalului social până la 119 milioane lei

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 noiembrie 2008

Fondurile de investiţii Clairmont Holdings şi Leo Overseas LTD, acţionari minoritari ai Ardaf (ARDF), au contestat în instanţă decizia celorlalţi acţionari de a majora capitalul social al companiei cu 65%, până la 119 milioane lei, potrivit comunicatului transmis pieţei Rasdaq. Prima înfăţişare, în cadrul procesului, va avea loc pe 24 noiembrie.

În şedinţa din 10 octombrie, acţionarii societăţii de Asigurare-Reasigurare Ardaf au hotărât majorarea capitalului social cu 65,3%, până la 119 milioane lei, prin emiterea a 470 milioane de acţiuni, ce vor fi oferite spre subscriere acţionarilor existenţi.

Astfel, acţionarii societăţii şi-ar fi putut exercita dreptul de preferinţă în termen de o lună de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial şi ar fi putut subscrie 0,6257 de titluri noi, pentru fiecare acţiune deţinută.

Ardaf Bucureşti a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, pierderi de 50,76 milioane lei, cu 40% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când acestea au fost de 35,9 milioane lei.

Valoarea primelor brute subscrise realizate de companie a avansat la 285,7 milioane lei (78,5 milioane euro) în primele nouă luni, depăşind-o de peste trei ori pe cea din aceeaşi perioadă a anului trecut. Despăgubirile brute plătite de Ardaf au însumat 126,28 milioane lei, de peste două ori mai mari decât în intervalul echivalent din 2007.

Ardaf, companie înfiinţată în 1992, cu sediul central în Cluj-Napoca, urmează să fie preluată de Generali PPF Holding, care a anunţat la sfârşitul lui iunie că va cumpăra la pachet societăţile Ardaf şi RAI, printr-un acord încheiat cu fondul de investiţii PPF Investments, tranzacţie în urma căreia urma să controleze 72,7% din Ardaf şi 99,9% din RAI. Valoarea tranzacţiei este estimată la 80 milioane euro, potrivit unor surse din piaţă.

PPF Investments, fond de inves­tiţii cu capitaluri ceheşti cu sediul în Insulele Jersey (teritoriu britanic din Canalul Mânecii), a preluat în urmă cu doi ani cei doi asiguratori - Ardaf şi RAI (Roumanie Assurance International) pentru 40 milioane euro. PPF Investments controlează Ardaf prin intermediul Sabile Limited, care deţine 72,75% din capitalul social.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb