Mihai Cristian Dărmănescu şi Florin Daniel Nistor, asociaţi şi administratori ai Alfredo Foods, au fost arestaţi în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală de 12 milioane de euro, potrivit unor surse apropiate situaţiei.
Tribunalul Bucureşti a admis propunerea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Bucureşti şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mihai Cristian Dărmănescu, Florin Daniel Nistor, Mihael Voicu şi Cătălin Leonte, toţi patru fiind reţinuţi marţi.
Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va stabili definitiv dacă cei patru vor rămâne în arest preventiv, vor fi cercetaţi în arest la domiciliu sau dacă în cazul lor se va lua măsura controlului judiciar.
În acelaşi dosar, procurorii DIICOT au dispus cercetarea sub control judiciar a lui Hesham Hussein Ahmed Soliman, Murat Pasa, Al Madfai A H Jankeer, Cem Karatas, Fakdet Tadal, Muzaffer Kerkutlu, Elena Daniela Bîsceanu, Daniela Mihaela Nica şi Mirela Iolanda Secelean, transmit surse din presă.
Anchetatorii fac cercetări şi cu privire la alte persoane, inclusiv în calitate de suspecţi, urmând să stabilească participaţia penală şi vinovăţia fiecărui membru al grupului infracţional investigat în acest dosar.
Cercetările penale sunt efectuate în dosarul în care, marţi, au fost făcute 23 de percheziţii domiciliare şi la sediile sociale ale unor societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Constanţa şi Bacău, suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Procurorii au suspiciuni că în perioada 2009-2010, reprezentanţii legali ai firmelor Alfredo Fresh şi Alfredo Foods au constituit un grup infracţional organizat, împreună cu mai multe persoane, pentru a crea circuite financiare fictive, cu ajutorul cărora cele două societăţi comerciale să nu mai plătească TVA aferentă comercializării pe piaţa internă a produselor alimentare achiziţionate din spaţiul intracomunitar.