Doi administratori ai Oil Terminal au fost revocaţi din funcţie

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 septembrie 2010

Doi administratori ai Oil Terminal (OIL) Constanţa au fost revocaţi vineri din funcţie, în urma unei AGA în care reprezentanţii Consiliului de Administraţie (CA) au fost aleşi prin vot cumulativ, se arată într-un raport al companiei transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Cei doi sunt Edmond Cătălin Tălmăcean şi Florin Vizau, informează Mediafax.

Noua componenţă a CA este formată din Claudiu Constantin Stafie (secretar de stat în Ministerul Economiei), Silviu Ioan Wagner, Dan Cristian Bărbulescu, Aurel Presura, Ioan Negrea, Tiberiu Silviu Ioan Gorodea şi Ioana Lăzăroiu. Fondul Proprietatea, care deţine 10% din acţiunile Oil Terminal, a solicitat, în luna aprilie, revocarea membrilor CA şi alegerea noilor administratori prin vot cumulativ.

Oil Terminal este specializată în prestări de servicii privind primirea, depozitarea, condiţionarea şi expedierea ţiţeiului, a păcurii şi a altor materii prime lichide pentru import, export şi tranzit.

Compania are un capital social de 58,2 milioane lei, divizat în 582,4 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei. Statul este acţionarul majoritar, controlând prin Ministerul Economiei 59,62% din titluri.

Cele mai recente tranzacţii cu titlurile companiei au avut loc joi, la BVB, la preţul de 0, 216 lei pe unitate, cotaţie la care compania are o capitalizare de 125,8 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb