Doi bărbaţi au fost capturaţi în timpul operaţiunii americane împotriva lui Abu Bakr al-Baghdadi care a condus la moartea liderului grupării Statul Islamic (SI), în noaptea de sâmbătă spre duminică, a dezvăluit şeful Statului Major al armatei americane, generalul Mark Milley, relatează AFP.
"Doi bărbaţi au fost capturaţi" în cursul asaltului, iar "noi îi deţinem într-un loc securizat", a declarat luni generalul Milley.
Şeful Statului Major a prezentat detalii despre operaţiunea efectuată în noaptea de sâmbătă spre duminică în nord-vestul Siriei.
Pe de altă parte, miniştrii de Externe ai statelor membre ale coaliţiei împotriva SI, condusă de Statele Unite, se întrunesc la 14 noiembrie, la Washington, a anunţat luni un oficial de la Departamentul de Stat, relatează Reuters.
Acest oficial a declarat, sub protecţia anonimatului, că nu a constatat vreo deteriorare notabilă a situaţiei securităţii închisoarilor în care sunt deţinuţi foşti combatanţi SI.