Doi cetăţeni chinezi au murit şi un al treilea a fost rănit într-o explozie produsă duminică în Laos, a anunţat luni agenţia de presă chineză Xinhua, care evocă un "atentat", relatează AFP şi Reuters.
Deflagraţia a avut loc în provincia laoţiană Xaysomboun. Una dintre victime a fost identificată ca fiind angajat al unei companii miniere chineze, cu sediul în provincia chineză Yunnan, care activează într-o regiune muntoasă din centrul Laosului, transmit sursele citate.
Ambasada Chinei la Vientiane a confirmat incidentul şi le-a cerut autorităţilor laoţiene să ia măsuri pentru protejarea cetăţenilor chinezi. Persoana rănită a fost internată într-un spital din Vientiane, potrivit Xinhua.
În provincia Xaysomboun au mai avut loc sporadic violenţe între forţe guvernamentale laoţiene şi militanţi de etnie hmong, aminteşte AFP.
Laos se confruntă cu problema muniţiilor neexplodate rămase din timpul războiului din Vietnam. Aproximativ 50.000 de persoane au murit, după încheierea acestui conflict, din cauza unor explozii accidentale cauzate de aceste muniţii, precizează sursa citată.