Donatorii de sânge pot obţine cea mai bună dobândă la titlurile de stat Fidelis

D.R.
Piaţa de Capital / 16 iulie 2023

Donatorii de sânge pot obţine cea mai bună dobândă la titlurile de stat Fidelis

Ministerul Finanţelor lansează a doua ediţie a programului de titluri de stat Fidelis, în care se oferă o tranşă specială donatorilor de sânge, informează Agerpres.

În parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti, Ministerul Finanţelor pune la dispoziţia persoanelor care doresc să doneze sânge un centru mobil în instituţie. Centrul este organizat în holul central al instituţiei în perioada 18-20 iulie, între orele 8:00-13:30.

Cei care donează sânge beneficiază de cea mai mare dobândă la titlurile de stat Fidelis. Perioada de subscriere a Programului de titluri de stat Fidelis este de două săptămâni, între 17-28 iulie.

"Este o campanie pentru care avem ca motto "Ce poate fi mai preţios decât viaţa însăşi?". Gândiţi-vă la faptul că prin simpla acţiune de a dona sânge, putem aduce speranţă şi zâmbet pe chipurile celor aflaţi în nevoie, familiilor lor şi comunităţii în ansamblu. Iar pentru a face completă această mişcare de solidaritate, vom avea un centru de donare chiar în Ministerul Finanţelor, în perioada 18-20 iulie, unde puteţi veni să faceţi un gest de generozitate şi la schimb plecaţi cu cea mai bună dobândă la titlurile de stat Fidelis. Aşadar, vă invit pe fiecare dintre voi să faceţi un pas înainte şi să vă alăturaţi acestei campanii. Fac apel inclusiv la membrii Guvernului, să ni se alăture şi să fie o sursă de inspiraţie şi de schimbare", a transmis ministrul Marcel Boloş.

Ministerul Finanţelor îşi exprimă recunoştinţa faţă de toţi cei care vor participa la această campanie, care se va realiza în condiţii de siguranţă şi conform protocoalelor sanitare în vigoare.

Titlurile de stat Fidelis sunt o alternativă a depozitelor bancare şi se adresează investitorilor care îşi asumă un risc scăzut. Investitorii care se vor alătura campaniei vor beneficia de dobânda de 7,3% pentru achiziţia de titluri de stat emise în lei, cu scadenţa la un an, faţă de 6,3% cât s-ar fi acordat în mod normal.De asemenea, un alt beneficiu oferit investitorilor donatori este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.

Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. - Groupe Societe Generale şi Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.

În afară de tranşa specială, ediţia FIDELIS care debutează pe 17 iulie va conţine şi emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6,30%, respectiv 7,20%; titluri de stat în euro, cu scadenţe de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,85%, respectiv 5,45%. Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Cei care investesc în titlurile de stat Fidelis se bucură de facilităţi precum: posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere; câştigurile cumulate din dobânzi şi profituri sunt neimpozabile şi au flexibilitate în administrarea şi diversificarea portofoliului. Deţinătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Probabill o sa fie cerere mare, au ramas multi bani necheltuiti dupa listarea Hidroelectrica.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb