Doru Boştină, noul director de dezvoltare al Boştină şi Asociaţii

F. A.
Companii / 30 iunie 2013

Doru Boştină a devenit, vineri, directorul de dezvoltare al Casei de avocatură Boştină şi Asociaţii, partenerii desemnând în funcţia de managing partner pe Gheorghe Boştină, informează un comunicat de presă.

"După ce am reuşit ca în ultimii doi ani să ne clasăm pe primu loc în topul caselor de avocatură după veniturile realizate, şi analizând rezultatele financiare ale primului semestru, am ajuns la concluzia că este vital să mă dedic în exclusivitate eforturilor de dezvoltare ale companiei şi să renunţ la activitatea avocaţială propriu-zisă", a declarat Doru Boştină.

"Este, fără îndoială o onoare şi o provocare pentru mine să conduc o echipă atât de numeroasă din poziţia de managing partner, însă echipa noastră s-a sudat de-alungul multor ani, acumulând expertiza necesară pentru a putea aborda orice fel de proiecte, indiferent de mărima sau complexitatea lor", a precizat, la rândul său, Gheorghe Boştină.

În acest moment, Casa de avocatură Boştină şi Asociaţii are 18 avocaţi partneri şi peste 130 de avocati colaboratori şi consultanţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb