Dosar penal după scandalul cotelor de vânătoare

George Forcoş
Miscellanea / 6 octombrie 2016

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a deschis un dosar penal în rem care vizează studiul prin care au fost stabilite cotele de vânătoare la carnivorele mari. Studiu contestat de mai multe asociaţii de protecţia animalelor. Procurorii vor să vadă dacă nu există un conflict de interese. Printre specialiştii care au întocmit studiul sunt şi vânători, transmite Digi 24.ro.

Anchetatorii susţin că ar fi vorba despre infracţiuni prec um fals intelectual, conflict de interese, abuz în serviciu şi uz de fals. Procurorii vor să afle dacă specialiştii implicaţi în realizarea studiului care recomandă omorârea a 1.700 de animale sălbatice au făcut sau nu anumite abuzuri.

Cercetătorii care au făcut studiul sunt angajaţi atât la Facultatea de Silvicultură din Braşov, dar şi specialişti de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură, precum şi angajaţi ai unor asociaţii private de vânătoare.

Ministerul Mediului a anunţat că va fi interzisă de acum încolo vânătoarea pentru lup, urs, ras şi pisică sălbatică. Vor există excepţii doar în cazul în care animalele respective au pus în pericol vieţile oamenilor sau au provocat pagube considerabile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb