Dosarul Caltaboşul Foştii miniştri Decebal Traian Remeş şi Avram Mureşan, condamnaţi la câte 3 ani de închisoare

Ziarul BURSA #Politică / 15 februarie 2012

Decebal Traian Remeş (stânga) şi Avram Mureşan au fost condamnaţi la câte 3 ani de închisoare cu executare în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie.

Decebal Traian Remeş (stânga) şi Avram Mureşan au fost condamnaţi la câte 3 ani de închisoare cu executare în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie.

Instanţa supremă i-a condamnat, ieri, pe foştii miniştri ai Agriculturii, Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mu-reşan, la câte trei ani de închisoare cu executare, în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie. În ceea ce-l priveşte pe Ioan Avram Mureşan, judecătorii au decis deducerea intervalului de o zi cât acesta a fost reţinut, în 6 octombrie 2007, şi au menţinut obligaţia de a nu părăsi ţara impusă fostului ministru.

Totodată, judecătorii au dispus confiscarea de la Decebal Traian Remeş a 1.500 de euro şi 1.500 de lei, bani ce vor ajunge la stat şi au menţinut sechestrul pus pe un imobil din Baia Mare al acestuia.

Tot în acest dosar, Gheorghe Ciorbă a fost condamnat la un an şi şase luni cu suspendare. În cazul său, instanţa a stabilit un termen de încercare de patru ani.

Instanţa supremă a mai dispus obligarea fiecăruia dintre inculpaţi la plata a câte 17.000 de lei cheltuieli judiciare.

Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători.

În acest dosar, Decebal Traian Remeş, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada aprilie-octombrie 2007, este acuzat de trafic de influenţă, iar Ioan Avram Mureşan de complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Omul de afaceri Gheorghe Ciorbă este acuzat de cumpărare de influenţă, în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în 13 septembrie 2007 şi 23 septembrie 2007, Remeş, în calitate de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ar fi acceptat şi primit produse alimentare în valoare de 1.500 de lei şi suma de 15.000 de euro de la Gheorghe Ciorbă, prin intermediul lui Mureşan.

"Banii şi produsele alimentare au fost primite în scopul favorizării firmei SC Construct Europromt SRL Certeze (aparţinând fiului omului de afaceri Ciorbă Gheorghe) la câştigarea a două licitaţii publice de atribuire de lucrări de amenajări funciare, prin exercitarea influenţei pe care ministrul o avea asupra funcţionarilor însărcinaţi cu derularea procedurilor de achiziţie publică, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Râmnicu Vâlcea - structură aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale", potrivit DNA.

Omul de afaceri Gheorghe Ciorbă ar fi oferit, prin intermediul lui Mureşan, şi un autoturism de lux marca Audi Q7 în valoare de 65.000 de euro, fiind extrem de interesat în câştigarea licitaţiei de la ITRSV Râmnicu Vâlcea.

Gheorghe Ciorbă s-a autodenunţat la DNA după ce a aflat că este oricum în vizorul anchetatorilor pentru că ar fi încercat, prin Mureşan, să-l cumpere pe ministrul Decebal Traian Remeş.

Televiziunea publică a difuzat, în 10 octombrie 2007, în jurnalul de la ora 19.00, imagini de la o întâlnire a lui Remeş cu fostul ministru Ioan Avram Mureşan, în care acesta din urmă îi dă un plic lui Remeş, precum şi înregistrări audio referitoare la licitaţii, potrivit Mediafax.

Decebal Traian Remeş şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Agriculturii în 11 octombrie 2007, după ce postul naţional de televiziune a difuzat imaginile din înregistrarea video a întâlnirii sale cu Ioan Avram Mureşan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb