Două artiste din România au câştigat un concurs de design vestimentar cu Inteligenţă Artificială

D.T.
Miscellanea / 27 aprilie 2023

Două artiste din România au câştigat un concurs de design vestimentar cu Inteligenţă Artificială

Un concurs de design vestimentar creat cu ajutorul Inteligenţei Artificiale, organizat de Tommy Hilfiger, a fost câştigat de două artiste din România, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Aplicaţiile câştigătoare au fost alese chiar de fondatorul celebrului brand vestimentar, Thomas Jacob Hilfiger, creaţiile celor două artiste urmând a fi utilizate în metaverse-ul Decentraland.

Potrivit comunicatului, Irina Raicu are un doctorat în Inteligenţă Artificială, urmând un stagiu doctoral de doi ani la prestigioasa Universitate Paris 1 Sorbona. În prezent, dezvoltă pentru Microsoft produse tech bazate pe Inteligenţă Artificială, ocupându-se atât de strategie cât şi de execuţia acestora. Totodată, Irina este primul AI Artist din România, expunându-şi pentru prima dată creaţiile în Coreea de Sud (AIA Gallery) în 2020. De atunci şi până în prezent a mai expus în SUA (Microsoft Employee Exhibition în Redmond; AI Fashion Week în New York) sau în cadrul NFT Bucharest. Mai mult decât atât, în vara acestui an, designurile vestimentare digitale create de Irina cu ajutorul Inteligenţei Artificiale vor "prinde viaţă" la Milano, în cadrul unui proiect realizat de artistă, în parteneriat cu brandul de fashion sustenabil Ecoolska.

"Încă din copilărie am reuşit să combin latura artistică cu cea realistă prin intermediul desenului şi al picturii, în familia mea existând un mic atelier unde obişnuiam să creez haine pentru copii. În 2018, prin intermediul articolelor de cercetare pe care le studiam pentru teza de doctorat, am descoperit metode inovatoare de a crea artă cu ajutorul reţelelor neurale artificiale (algoritmi de Inteligenţă Artificială) şi de atunci am fost fascinată de intersecţia dintre artă şi tehnologie. De curând, am revenit la pasiunea mea pentru fashion şi de la începutul anului 2022 explorez această latură. Mi se pare captivant elementul de noutate pe care îl aduce AI-ul în crearea de fashion designs. Dar şi provocările pe care le atrage după sine şi anume: cum parametrizăm reţelele neurale astfel încât să respectăm particularităţile unui brand", afirmă Irina Raicu.

Pe de altă parte, Alexandra Şerban are o experienţă de peste 10 ani în recrutare, activând ca headhunter în domeniul IT, precum şi pentru o companie de recrutare expaţi pentru continentul african. Totodată, este cofondatoarea colecţiei de NFT-uri Supernatural, un proiect educaţional dedicat dezvoltării personale şi bunăstării mentale, fizice şi spirituale, care îmbină arta, tehnologia şi educaţia, precizează comunicatul.

"Am fost autodidactă în procesul de a învăţa să creez artă digitală. Pas cu pas am trecut prin tutoriale Youtube şi cărţi de profil, pentru a învăţa despre teoria culorilor, simetrie, compoziţie etc. Studiul teoretic a fost însoţit, bineînţeles, de sute de ore de practică, fiind adeptă a conceptului learning by doing. În mai 2022 am creat primul NFT, reprezentat mai apoi cu ajutorul Realităţii Augmentate în cadrul Museumplein din Amsterdam. Competiţia organizată de Tommy Hilfiger reprezintă prima mea validare oficială a faptului că am utilizat într-un mod creativ Inteligenţa Artificială în crearea unui design vestimentar", afirmă Alexandra Şerban.

Potrivit raportului "The State of Fashion Technology", publicat de McKinsey, în anul 2021 achiziţiile de haine şi accesorii virtuale au însumat 33 de miliarde de dolari la nivel internaţional, printre brandurile care au făcut tranziţia către fashionul digital numărându-se Gucci, Balenciaga, Dolce&Gabbana, Tiffany, Lacoste, Nike şi Adidas. Nike este, de altfel, marele câştigător atunci când vine vorba de vânzarea colecţiilor digitale. În 2022, brandul de articole sportive reuşea să vândă 67.521 de sneakerşi virtuali, pentru un total de 185 de milioane de dolari (sumă strânsă din vânzări primare şi redevenţe), potrivit Dune Analytics.

Potrivit Irinei Raicu, Inteligenţa Artificială deschide o nouă eră a creativităţii în care datele devin pigmentul principal în crearea artei. "În industria de fashion, AI va oferi o serie de beneficii de la o eficienţă crescută la o durabilitate mai mare. Le va permite designerilor să creeze modele personalizate care sunt atât unice, cât şi adaptate publicului ţintă şi, de asemenea, va ajuta la reducerea risipei prin optimizarea proceselor de producţie şi reducerea nevoii de prototipuri fizice. Drept urmare, crearea de fashion designs cu ajutorul AI-ului are potenţialul de a crea practici de modă mai sustenabile şi mai etice, oferind în acelaşi timp o platformă pentru designeri pentru a experimenta materiale şi stiluri noi", adaugă Irina Raicu.

Potrivit Alexandrei Şerban, creativitatea rămâne un ingredient vital şi în mixul necesar artiştilor care îşi propun să creeze artă cu ajutorul Inteligenţei Artificiale. Totodată, pentru a folosi cu succes instrumentele cu Inteligenţă Artificială vei avea nevoie de cunoştinţe tehnice, iar pentru a te asigura că rezultatul obţinut are valoare atât din punct de vedere vizual cât şi al insighturilor, ai nevoie de cunoştinţe teoretice cu privire la culori, compoziţii şi simboluri.

"În ceea ce priveşte arta purtabilă digitală, este important să cunoşti termenii de bază din industria fashion, să ştii care sunt texturile şi materialele folosite în industrie şi să experimentezi cât mai mult tipurile de prompturi pe care le poţi face. De asemenea, cercetarea este foarte importantă, în cazul competiţiei organizate de Tommy Hilfiger am pus mult accent pe această activitate, pentru a-mi face o idee clară despre stilul, valorile şi identitatea brandului. Nu în ultimul rând, cred că realizarea unei piese originale se poate face prin combinarea mai multor instrumente care folosesc I.A. Transmiterea unui mesaj puternic se face mult mai uşor prin îmbinarea unei imagini generate prin I.A. a unui avatar creat în Midjourney, ce poate fi animată prin Motionleap, Adobe AfterEffects şi Clo3D pentru haine şi care poate transmite un mesaj puternic vocal prin tehnica image+text to voice folosită cu ajutorul Studio D-1D", adaugă Alexandra Şerban.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb