Liderul social-democraţilor Liviu Dragnea a declarat astăzi că aşteaptă ca Ministerul Finanţelor să facă demersurile necesare pentru recuperarea banilor datoraţi statului de către preşedintele Klaus Iohannis.
"Am văzut apeluri publice pe la televizor - să meargă Iohannis de bună voie să depună banii. Eu aştept ca statul român şi în principal Ministerul de Finanţe, pentru că statul român poate fi reprezentat de către Ministerul de Finanţe, nu de către ANAF, să facă demersurile necesare pentru ca aceşti bani să vină la statul român, nu să stea încă doi ani de zile sau nu ştiu câţi ani învârtindu-se în jurul unor chichiţe avocăţeşti, notariale sau de altă natură. Aştept cu foarte mare curiozitate să văd ce va face Ministerul de Finanţe", a precizat Dragnea, la Parlament.
Întrebat cum comentează afirmaţia Ministerului de Finanţe, conform căreia cei de la ANAF ar trebui să facă primul pas în această procedură, în timp ce reprezentanţii ANAF spun că este responsabilitatea MFP, Dragnea a răspuns: "Când doi se ceartă, unul rămâne cu banii. Eu îi încurajez să nu se mai certe şi să vadă care este calea firească a statului să recupereze aceşti bani".
Pe de altă parte, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat că remanierea Guvernului nu este o temă care să fie discutată în această vară.
"Nu am deschis tema asta. Nu am discutat tema aceasta nici cu dna prim-ministru, nici cu dl Tăriceanu, deci nu cred că vom vorbi în această vară. Nu cred. Nu mă puneţi să garantez", a afirmat Dragnea, la Parlament, întrebat dacă se poate vorbi despre remaniere în perioada următoare.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.07.2018, 18:49)
Intrebare: Dragnea este executor judecatoresc, terminator sau belinez?.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.07.2018, 21:40)
Pentru Securitate este ghinion.
2. De lamurit.
(mesaj trimis de Un Ardelean în data de 24.07.2018, 19:29)
Cred ca sintem deja pe planeta maimutelor, toti vorbesc si nimeni nu explica nimic. Au prins de la ''niste tate'' problema ca porcul traista.As vrea sa stiu clar:1.In baza carui act -LEGAL- presedintele este dator statului.2.De cind este dator, daca este, si pina acum nu s-a facut nimic?3.Sa zicem ca e dator, dar altii cu sume mult mai mari-pusi pe fel de fel de liste publice mai mult sau mai putin, si cu acte legale de a fi executati silit de ce nu se spune nimic?4.Se vede de la o posta nemernicia acestor indivizi care nu mai stiu cum sa-si ascunda incompetenta si prostia, facind acest tam-tam de prost gust. Ei pierd, dar si DUPA nu le va fi usor, totul numai pe baza legilor lor.Sa nu ne creada prosti!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.07.2018, 19:57)
Ii doare pe ei fix in pix daca sunteti sau daca nu sunteti prosti.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.07.2018, 21:39)
Iohannis și-a retrocedat o proprietate a statului, încasând chirii pe numele lui pentru închirierea proprietății statului.
Ghinion, a pierdut imobilele în instanță, returnează statului veniturile din chirii, iar după încheierea mandatului merge la pârnaie.