DRAGNEA DESPRE VOTUL ÎMPOTRIVA MINISTRULUI JUSTIŢIEI: "Nu pot să întorc niciodată mâna la spate deputaţilor PSD"

V.D.
Politică / 30 octombrie 2018

Liviu Dragnea

Liviu Dragnea

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat marţi, referitor la modul în care vor vota deputaţii PSD la moţiunea împotriva ministrului Justiţiei, că aceştia vor vota după propria lor conştiinţă, iar întrebat dacă îşi asumă riscul ca moţiunea să treacă, a răspuns: "Nu pot să întorc niciodată mâna la spate deputaţilor PSD".

Vor vota "după propria lor conştiinţă", a declarat Dragnea, referindu-se la votul deputaţilor PSD asupra moţiunii pe Justiţie.

"Nu le dau eu sugestii că s-au tot dat din partea altora în legătură cu domnul Toader. Unii spun că nu mai fie, alţii spun nepărat să rămână şi am zis că cel mai bine este să judece colegii şi să voteze", a replicat liderul PSD.

Întrebat dacă îşi asumă în cazul în care trece moţiunea, a răspuns: "Eu nu pot să întorc niciodată mâna la spate deputaţilor PSD".

Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, iniţiată de USR şi PNL, a fost citită marţi în plenul Camerei Deputaţilor. Opoziţia îi cere demisia ministrului, caracterizându-l drept "un ministru de nota 4".

Înaintea moţiunii, ministrul a declarat, comentând titlul acesteia, că probabil semnatarii sunt adepţii sistemului sovietic, cu note de la 1 la 5. De asemenea, în timpul şedinţei de plen, ministrul a distribuit pe Facebook o fotrografie cu fiul său Teodor şi cu partenera acestuia. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, face apel la normalitate marţi, în Parlament, unde a fost citită moţiunea simplă împotriva sa, depusă de USR şi PNL. Toader spune că revenirea la normalitate înseamnă ca un cetăţean să nu fie trimis în judecată pe nedrept. El a fost şi ironic, spunând că cel care evaluează pe cineva trebuie să fie cel puţin egal în grad profesional cu persoana evaluată, referindu-se la deputatul USR Stelian Ion.

Votul asupra moţiunii va fi dat miercuri.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. sunt asa simpatici acesti comunisti pentru ca, pe langa cat sunt de amuzanti, poti conta mereu pe ei sa spuna exact contrariul adevarului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb