După atentatul terorist de miercuri 7 ianuarie de la redacţia săptămânalului satiric Charlie Hebdo, statutul dreptului la insolenţă ca unul dintre drepturile omului a devenit, mai mult ca oricând, un subiect de dezbatere publică. Când cei mai mulţi francezi au scandat sau au afişat sloganul "Je suis Charlie" (Eu sunt Charlie) la acest drept se refereau. Era un răspuns dat teroriştilor care strigaseră în stradă "On a tué Charlie Hebdo" (L-am omorât pe Charlie Hebdo). Căci Franţa - Charlie Hebdo reprezintă acea Franţă care de la Voltaire încoace pune sub semnul întrebării şi satirizează insolent prejudecăţile - nu a fost atacată pentru ce întreprinde în Mali sau împotriva aşa zisului Stat Islamic din Irak şi Levant, ci pentru ceea ce a fost şi a rămas: ţara drepturilor omului! Iar astăzi drepturile omului par să-i ofenseze pe mulţi. Dreptul de a gândi şi de a exprima prin cuvânt, scris sau desen libertatea deranjează extremiştii de obedienţele religioase, filosofice sau politice cât se poate de diferite.
Aşa se şi explică amalgamul făcut între islam şi terorism. Însă islamul nu este o religie mai înclinată spre terorism decât altele. Când, în iulie 1936, Mihai Stelescu, fost lider legionar apropiat de Corneliu Zelea Codreanu a fost asasinat sălbatic pe patul de spital de aşa zişii "decemviri", care cântau cântece religioase şi se revendicau de la ortodoxie, nimeni nu s-a gândit să acuze creştinismul de terorism. Controverse au prilejuit şi declaraţiile din 2003 considerate fundamentaliste ale lui Jeremiah Wrigh, fostul pastor al lui Barack Obama, care spunea "< God Bless America >. No, no, no, not God Bless America. God damn America - that's in the Bible - for killing innocent people." (< Dumnezeu binecuvântează America > Nu, nu şi nu, nu Dumnezeu binecuvântează America. Dumnezeu pedepseşte America - asta este în Biblie - pentru că omoară lume nevinovată". Dar semnificaţia politică a acestor declaraţii a fost amplificată de campania electorală din 2008 din SUA. Iar dacă ne uităm în istorie, cum am putea interpreta acţiunile Inchiziţiei sau Cruciadele? Fundamentalismele şi extremismele se completează, folosesc credinţe populare şi profită de stereotipuri pentru a-şi atinge obiectivele propagandistice. Ele rezistă timpului folosind cu bună ştiinţă teoriile conspiraţiei şi profitând de fricile cotidiene. Lipsa de reacţie a "oamenilor de bine" hrăneşte astfel de comportamente. Un exemplu oarecare între mii de alte exemple: asasinarea lui Mihai Stelescu este descrisă în articolul din Wikipedia în cheie legionară.
Libertatea de expresie fără dreptul la insolenţă reprezentat de caricatură este lipsită de forţă şi redusă la formalism. Protestul, pe care insolenţa satirică îl re-prezintă (îl pune în scenă), ţine de însăşi esenţa democraţiei liberale. Dar faţă de această insolenţă fundamentalismele se mobilizează. Iar inchiziţia este printre noi: dar aceasta nu este expresia unei atitudini religioase, ci politice. Când un site ortodoxist român susţine că Dumnezeu a pedepsit Charlie Hebdo pentru blasfemierea creştinismului acesta manifestă o atitudine politică: neo-legionarismul. Ori, faţă de noile extremisme şi fundamentalisme (care încearcă să adapteze vechile atitudini antidemocratice sensibilităţilor societăţii contemporane) răspunsul celor ce ar trebui să reacţioneze este cvasi-inexistent. Când, în toamna anului 2005 izbucnea scandalul caricaturilor lui Mahomed, iar Charlie Hebdo se afla pe baricadele luptei pentru libertatea de exprimare, în România se aşternea liniştea. Dacă ar fi să învăţăm ceva din această tragedie am înţelege Charlie Hebdo nu ca pe o manifestare a drepturilor omului de tip francez, ci ca pe o formă universală de expresie a libertăţii.
1. Libertatea de a te insulta
(mesaj trimis de Cristi C în data de 12.01.2015, 11:15)
Există, este adevărat, dar numai dacă în sensul exercitării ei, se combat rele mai mari. Dreptul la credință este garantat de ONU așa că nu văd ce rele sunt combătute prin lupta anti-credință pe care Charlie o desfășura într-un mod insultător.
Ne puteți explica de ce în codul penal românesc există noțiunea de profanare:
"Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani."
DEX: a profana = A trata fară respectul cuvenit lucruri considerate sfinte, a pângări
Cine este "beneficiarul" (adică păgubitul) operațiunii de profanare? Cel decedat? Ștefan cel Mare și Sfânt la care un turc ar veni să urineze pe mormânt spunându-i că nu i-a bătut niciodată și că "sfințenia" lui e demnă de haremurile turcești?
Nu. Este memoria colectivă pentru care acele simboluri reprezintă ceva. Ar putea fi familia cuiva. Sau un popor. Acesta era războiul pe care Charlie îl ducea, după propriile declarații. Era un război contra unui drept fundamental (cel al credinței). Știu că multă lume confundă asta cu satira contra fundamentaliștilor ucigași. Eu nu confund asta. Eu le văd ca pe două probleme separate. Este inacceptabil să ataci credința unuia ci excesele. Charlie nu era în stare să facă al doilea lucru fără să îl facă pe primul.
Se critică și satirizează comportamente. Dle Cristian Pârvulescu, sunt sigur că ați citit satira lui Jonathan Swift pe teme religioase. Ce făcea Charlie era în multe cazuri insultă războinică identică cu profanarea de morminte.
Și vă dau și eu un exemplu de luare de poziție la catolici.
Bill Donohue comments on the killing of 12 people at the Paris office of the newspaper Charlie Hebdo:
Killing in response to insult, no matter how gross, must be unequivocally condemned. That is why what happened in Paris cannot be tolerated. But neither should we tolerate the kind of intolerance that provoked this violent reaction.
Those who work at this newspaper have a long and disgusting record of going way beyond the mere lampooning of public figures, and this is especially true of their depictions of religious figures. For example, they have shown nuns masturbating and popes wearing condoms. They have also shown Muhammad in pornographic poses.
While some Muslims today object to any depiction of the Prophet, others do not. Moreover, visual representations of him are not proscribed by the Koran. What unites Muslims in their anger against Charlie Hebdo is the vulgar manner in which Muhammad has been portrayed. What they object to is being intentionally insulted over the course of many years. On this aspect, I am in total agreement with them.
Stephane Charbonnier, the paper’s publisher, was killed today in the slaughter. It is too bad that he didn’t understand the role he played in his tragic death. In 2012, when asked why he insults Muslims, he said, “Muhammad isn’t sacred to me.” Had he not been so narcissistic, he may still be alive. Muhammad isn’t sacred to me, either, but it would never occur to me to deliberately insult Muslims by trashing him.
Anti-Catholic artists in this country have provoked me to hold many demonstrations, but never have I counseled violence. This, however, does not empty the issue.
Madison was right when he said, “Liberty may be endangered by the abuses of liberty as well as the abuses of power.”
2. Raportul Comisiei de la Veneția
(mesaj trimis de Cristi C în data de 12.01.2015, 13:53)
Dle Cristian Pârvulescu, sunteți unul dintre puținii formatori de opinie din țară pe care am răbdarea să îi ascult (pentru că nu sunt proști, semidocți, ipocriți sau mincinoși). Și, în virtutea acestei relații privilegiate pe care o am cu dumneavoastră, vă critic pentru o lipsă a argumentelor pe care le prezentați. Vă recomand Report on the relationship between Freedom of Expression and Freedom of Religion: the issue of regulation and prosecution of Blasphemy, Religious Insult and Incitement to Religious Hatred adopted by the Venice Commission at its 76th Plenary Session (Venice, 17-18 October 2008).
Câteva detalii: în jumătate din statele membre ale Consiliului Europei există noțiunile de blasfemie și de insultă religioasă care sunt criminalizate sau doar amendate administrativ. Franța nu este printre ele.
Raportul acesta extrage câteva recomandări despre problematicul balans între libertatea de expresie și cea religioasă.
Indeed, the European Court of Human Rights has held that, in order to ensure religious peace, States have an obligation to avoid as far as possible expressions that are gratuitously offensive to others and thus an infringement of their rights, and which therefore do not contribute to any form of public debate capable of furthering progress in human affairs.
Vi se pare clar? Eu aș zice că este limpede ca lumina zilei. Doar proștii nu vor să înțeleagă. Subliniez: gratuitously offensive, no public debate, no progress. Charlie bifează la toate capitolele.
Respect for the religious feelings of believers can legitimately be thought to have been violated by provocative portrayals
of objects of religious veneration or offensive attacks on religious principles and dogmas; these may in certain circumstances be regarded as malicious violation of the spirit of tolerance, which must also be a feature of a democratic society.
Iarăși, limpede ca lumina zilei. O zi bună vă doresc și vă citez din Benjamin Franklin, un deist convins ca și Voltaire pe care îl citați:
I shall only add, respecting myself, that, having experienced the goodness of that Being in conducting me prosperously through a long life, I have no doubt of its continuance in the next, without the smallest conceit of meriting it... I confide that you will not expose me to criticism and censure by publishing any part of this communication to you. I have ever let others enjoy their religious sentiments, without reflecting on them for those that appeared to me unsupportable and even absurd. All sects here, and we have a great variety, have experienced my good will in assisting them with subscriptions for building their new places of worship; and, as I never opposed any of their doctrines, I hope to go out of the world in peace with them all.
Să se noteze identitatea de viziune democratică și de toleranță din discursul lui Franklin cu cea a raportului Comisiei de la Veneția.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2015, 13:58)
erată: jumătate dintre statele
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2015, 18:37)
Domnule Parvulescu, de cand s-a pus pres loviturii de stat useliste , in principal Lichelei de crin antonescu nu mai are credibilitatea de care vorbiti, stimabile...
Turuie verzi si uscate si ,chiar de ar avea dreptate foarte putini masochisti ii mai asculta ECULUBRATIILE !
Incapacitatea de sinteza a gargaragiilor de la noi e binecunoscuta !
3. Aberatii politice corect
(mesaj trimis de Oarecare în data de 12.01.2015, 19:08)
Domnule Cristi C, va straduiti inutil sa explicati lucrurile de bun simt.
De editoriale de acest gen era plina si "Scanteia" anilor '50. Atunci, erau scrise in "apararea" democratiei "populare", iar acum in numele democratiei simple.
Ce ti-e si cu meseria asta de activist, e grea munca de "lamurire" a "meselor" populare :)
4. Un bun articol despre Charlie
(mesaj trimis de Cristi C în data de 12.01.2015, 19:21)
Pentru mine, sloganul acesta este mai potrivit:
Je suis meilleur que Charlie.
Pe de o parte, numindu-i le și respect suferința lor și a familiilor. Pe de altă parte, mă și disociez de atitudinea lor.
Recomand un articol ce poate fi găsit pe net căutând "The Atlantic The Charlie Hebdo I Know". Foarte bun. Mult mai bun decât compunerile multor simpatizanții de azi cărora unul din Charlie le spune: "We vomit on all these people who suddenly say they are our friends". Ăsta este un teaser să căutați și să citiți articolul.
4.1. Da (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 12.01.2015, 20:40)
E decent asa.
Ma intreb retoric incotro mergem daca astazi, in numele libertatii de expresie, suntem Charlie, maine ce vom fi?
Sau ce ne vor spune "formatorii de opinie" ca trebuie sa fim?