Drulă: "Ciolacu ar fi trebuit să îl demită imediat pe consilierul Ponta"

E.M.
Politică / 28 august 2023

Drulă: "Ciolacu ar fi trebuit să îl demită imediat pe consilierul Ponta"

Preşedintele USR consideră inacceptabile declaraţiile recente ale lui Victor Ponta în legătură cu răniţii din explozia de la Crevedia care au nevoie de ajutor medical în străinătate, conform news.ro. Cătălin Drulă spune că Victor Ponta ar trebui demis imediat după aceste declaraţii, relatează News.ro.

"Victor Ponta este este ultimul om care ar trebui să comenteze despre tragedia de la Crevedia. Au murit oameni pentru că nu a vrut să accepte sprijinul comunităţii europene la Colectiv. Au murit oameni pentru că voia el să spună «avem de toate». După declaraţiile lui, Marcel Ciolacu ar fi trebuit să îşi elibereze consilierul din funcţie imediat. Credeţi că o va face? Şi Ciolacu gândeşte la fel. Nu le pasă de oamenii care au murit şi au fost răniţi la Crevedia", spune Cătălin Drulă.

Victor Ponta a declarat într-o intervenţie la un post de televiziune, în contextul incendiului de la Crevedia, că "spitalele din străinătate se ocupă doar de pacienţii în stare bună, iar pacienţii în stare rea sunt lăsaţi în România, să moară aici."

Gabriel Diaconu a reacţionat, afirmând că medicii nu pot omorî, cu bună ştiinţă, un pacient ne-transportabil prin decizia de-a-l trimite cu avionul în altă ţară, când însuşi zborul ar putea să-i fie fatal. "Restul sunt, simplu spus, baliverne", a adăugat Diaconu.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Ce texte politicianiste "slabe",

    dar ce treaba are Ponta,ca organelle statului,

    nu-si fac treaba, mai ales ARAFAT 

    acesta ranga desteapta ne abureste cu tampenii,cand ceea ce a spus Ponta,(desi am votat dulapul de haine in locul lui) e perfect adevarat chiar daca e cinic!

    nimeni nu vrea sa trateze arsi cu peste 80%,pt ca le strica firma ca a decedat pacientul si nu poate incarca nota ,ca din pacate,moartea survine repede! 

    la arsuri pe 50%,nota e grasa,rezultatul e pozitiv,,castiga de 2 ori,financiar si imagine!

    el stie cel mai bine ca a fost prim ministru in scandalul colectiv,Drula cu ranga la metrou! 

    Bine ar fi sa plece Ciolacu și sa vina Ponta ca ne-am saturat sa fim conduși de prosti.

    Drula. Oportunistul perfect. Profesionistul defect. Securistul infect.

    Are ndreptate Drula din bascula.Sa fie demise toate persoanele ce nu comunica politc corect.Ce s-ar alege de neamul nostru daca fiecare,liber, ar putea sa-si spuna parerea.O incercare,destul de timida,a u facut cei de la USR in guvernul de coalitie ,cand au dorit sa transforme poporul intr-o turma disciplinata.Hai USR spre disciplina neonazsta.Cine nu e cu noi e inpotriva noastra,Cine nu crede ce credem noi ne este dusman de moarte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb