Ducesa de Cambridge a născut, astăzi, la spitalul St Mary din Londra, un băiat, acesta fiind cel de-al treilea copil al ei şi al prinţului William al Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.
"Ducesa de Cambridge a născut în siguranţă un băiat, la ora locală 11.01. Copilul are 3,800 de kilograme. Ducele de Cambridge a fost prezent la naştere. Alteţa sa şi copilul se simt bine", a anunţat Palatul Kensington pe Twitter.
Ducesa a fost transportată cu maşina de la Palatul Kensington la maternitatea Lindo Wing din cadrul spitalului londonez St. Mary, luni dimineaţă, fiind însoţită de soţul ei, Prinţul William.
Tot la maternitatea de la St Mary, ducesa i-a născut pe primii doi copii ai ei şi ai prinţului William - prinţul George (4 ani) şi prinţesa Charlotte (doi ani).
Alegând această aripă privată a spitalului, ducesa de Cambridge îi urmează exemplul Prinţesei Diana, care i-a născut acolo pe ambii ei fii - prinţii William şi Harry.
La fel ca în cazul celor două sarcini anterioare, ducesa de Cambridge, în vârstă de 36 de ani, a suferit de hyperemesis gravidarum - o formă severă de greţuri matinale.
Înainte de anunţul Palatului Kensington, numele Mary, Alice, Alexandra, Elizabeth şi Victoria, dar şi Arthur, Albert, Frederick, James şi Philip erau favorite pentru cel de-al treilea copil al prinţului William şi al ducesei de Cambridge, potrivit caselor de pariuri, scrie bbc.com.
Cel de-al treilea copil al prinţului Harry şi al lui Kate Middleton ocupă locul 5 în linia de succesiune la tronul britanic, după bunicul lui (prinţul Charles), tatăl lui (prinţul William), şi după fraţii lui mai mari (prinţul George şi prinţesa Charlotte).