Duel de la distanţă între Vatican şi Ierusalim

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 octombrie 2023

În timpul discursului său săptămânal din Piaţa Sfântul Petru, Papa Francisc a cerut crearea unor coridoare umanitare pentru a-i ajuta pe cei care se află în prezent sub asediu în Gaza şi a cerut, de asemenea, eliberarea ostaticilor deţinuţi în prezent de Hamas. Pledoaria sa a venit în momentul în care Israelul se pregăteşte de o ofensivă terestră în Gaza.

În timpul discursului său săptămânal din Piaţa Sfântul Petru, Papa Francisc a cerut crearea unor coridoare umanitare pentru a-i ajuta pe cei care se află în prezent sub asediu în Gaza şi a cerut, de asemenea, eliberarea ostaticilor deţinuţi în prezent de Hamas. Pledoaria sa a venit în momentul în care Israelul se pregăteşte de o ofensivă terestră în Gaza.

English Version

Războaiele moderne se poartă mai ales de la distanţă. Dincolo de componenta armată, mai este una la fel de importantă, aceea care se ocupă de influenţarea opiniei publice. Situaţia din Israel este cunoscută, la prima vedere Hamas este principalul inamic, dar autorităţile israeliene nu ezită să regleze şi alte conturi, extrem de sensibile. Componenta religioasă nu trebuie ignorată, mai ales dacă aruncăm o privire în spate, asupra istoriei conflictelor regionale şi globale.

În plină criză, autorităţile din Israel şi-au găsit timp să lanseze un dialog, nu foarte amabil, cu Sfântul Scaun. Ministerul israelian de Externe a transmis Vaticanului că se aşteaptă "să fie mai atent la suferinţa israelienilor".

Într-o convorbire telefonică, ministrul de externe al ţării a cerut o condamnare clară din partea Vaticanului a terorismului împotriva israelienilor şi a reiterat dreptul Israelului de a se apăra, relatează Times of Israel. Ministrul de externe al Israelului, Eli Cohen, a avut cuvinte dure la adresa Vaticanului, spunându-i secretarului pentru relaţii externe al Sfântului Scaun, Paul Gallagher, că Israelul "se aşteaptă ca Vaticanul să condamne clar şi fără echivoc acţiunile teroriste criminale ale teroriştilor Hamas care au făcut rău femeilor, copiilor şi bătrânilor pentru simplul fapt că sunt evrei şi israelieni. Este inacceptabil să scoţi o declaraţie în care îţi exprimi îngrijorarea în primul rând pentru civilii din Gaza, în timp ce Israelul îngroapă 1.300 de persoane care au fost ucise".

În timpul discursului său săptămânal din Piaţa Sfântul Petru, Papa Francisc a cerut crearea unor coridoare umanitare pentru a-i ajuta pe cei care se află în prezent sub asediu în Gaza şi a cerut, de asemenea, eliberarea ostaticilor deţinuţi în prezent de Hamas. Pledoaria sa a venit în momentul în care Israelul se pregăteşte de o ofensivă terestră în Gaza: "Cer cu tărie ca bolnavii, copiii, bătrânii şi femeile, precum şi toţi civilii să nu devină victimele conflictului. Fie ca drepturile umanitare să fie respectate, mai ales în Gaza, unde este urgent şi necesar să se garanteze coridoare umanitare pentru a ajuta întreaga populaţie. Atât de mulţi au murit deja. Vă rog, nu mai vărsaţi sânge nevinovat nici în Ţara Sfântă, nici în Ucraina, nici în altă parte. Ajunge! Războaiele sunt întotdeauna o înfrângere, întotdeauna".

Săptămâna trecută, secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, s-a oferit să medieze în conflict şi a calificat drept "inuman" atacul Hamas asupra cetăţenilor israelieni. "Este dreptul celor care sunt atacaţi să se apere, dar chiar şi apărarea legitimă trebuie să respecte parametrul proporţionalităţii", a spus Parolin. Patriarhia Latină de la Ierusalim a emis o declaraţie în care spunea că "operaţiunea lansată din Gaza şi reacţia armatei israeliene ne readuc la cea mai gravă perioadă din istoria noastră recentă. Prea multe victime şi tragedii, cu care trebuie să se confrunte atât familiile palestiniene, cât şi cele israeliene, vor crea şi mai multă ură şi dezbinare şi vor distruge tot mai mult orice perspectivă de stabilitate". Înainte de izbucnirea luptelor, Gallagher intenţiona să efectueze prima vizită bilaterală în Israel a unui ministru de externe de la Vatican.

La câteva zile distanţă, la finalul audienţei sale generale săptămânale în faţa a mii de oameni adunaţi în Piaţa Sfântul Petru, Papa şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea gravă cu privire la blocada impusă de Israel asupra Fâşiei Gaza: "Continui să urmăresc, cu durere şi îngrijorare, ceea ce se întâmplă în Israel şi Palestina. Atât de mulţi oameni ucişi, iar alţii răniţi. Mă rog pentru acele familii care au văzut cum o zi de sărbătoare s-a transformat într-o zi de doliu şi cer ca ostaticii să fie imediat eliberaţi. Este dreptul celor care sunt atacaţi să se apere, dar sunt foarte îngrijorat de asediul total în care trăiesc palestinienii din Gaza, unde au existat, de asemenea, multe victime nevinovate". Menţionarea de către papă a dreptului Israelului la autoapărare a venit ca urmare a presiunilor diplomatice din partea Israelului pentru ca acesta să facă o astfel de declaraţie, după ce comentarii anterioare ale papei şi ale oficialilor Vaticanului au fost considerate de Israel prea timide, menţionează Reuters. "Înţeleg că Vaticanul doreşte pacea. Cu toţii dorim pacea. Dar aş vrea să aud cuvinte mai puternice despre dreptul Israelului de a se apăra", a declarat ambasadorul Israelului la Vatican, Raphael Schutz.

Pe de altă parte, Papa Francisc a vorbit telefonic în repetate rânduri cu Gabriel Romanelli, preotul micii comunităţi catolice din Fâşia Gaza. "Papa m-a sunat acum câteva minute şi ne-a dat asigurări de solidaritatea sa şi cu privire la rugăciunile sale, iar noi i-am mulţumit pentru apelul la un armistiţiu şi împotriva oricărei violenţe, terorismului şi războuilui", declară preotul Gabriel Romanelli pentru Vatican News. Suveranul Pontif a dorit să afle ce fac membrii parohiei sale, a spus preotul. "Comunitatea creştină este bine, atât cât este posibil în această situaţie", dă el asigurări. Preotul precizează că nu se află, în prezent, în Fâşia Gaza, ci la Betleem, în Cisiordania ocupată, unde s-a dus să ia medicamente.

Reprezentantul Papei Francisc în Ţara Sfântă a declarat că este dispus să se ofere ca ostatic în schimbul eliberării copiilor israelieni care au fost răpiţi de Hamas şi sunt ţinuţi în Gaza, relatează Reuters. Cardinalul Pierbattista Pizzaballa, Patriarhul catolic al Ierusalimului, a făcut acest comentariu ca răspuns la o întrebare în timpul unei videoconferinţe cu jurnalişti din Italia. "Sunt pregătit pentru un schimb, orice, dacă acest lucru poate aduce libertatea, pentru a-i aduce pe copii acasă. Nu este nicio problemă. Există o disponibilitate totală din partea mea", a spus el. "Primul lucru care trebuie făcut este să încercăm să obţinem eliberarea ostaticilor, altfel nu va exista nicio modalitate de a opri (o escaladare). Suntem dispuşi să ajutăm, chiar şi eu personal", a declarat patriarhul catolic al Ierusalimului. Cu toate acestea, cardinalul a subliniat că el şi biroul său nu au avut încă niciun contact direct cu Hamas, gruparea militantă islamistă care a atacat Israelul la 7 octombrie. "Nu poţi vorbi cu Hamas. Este foarte dificil", a spus el. Pierbattista Pizzaballa supervizează activităţile Bisericii romano-catolice din Israel şi teritoriile palestiniene, precum şi din Iordania şi Cipru, o regiune în care trăiesc aproximativ 300.000 de romano-catolici. Pizzaballa a declarat că în jur de 1.000 de creştini se adăpostesc în clădirile bisericii din nordul Gaza, după ce casele lor au fost distruse de loviturile israeliene.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. pai Israelul a omorat deja 3000. si m,ai sunt vii sub daramaturi vreo 1200. pe care nu ii scoate nimeni ca n-au cum. deci cam ipocrit sa condamni numai hamas/palestina pt cei 1300 morti de la israel.

    am impresia ca israelul ii considera pe palestinieni neoameni, sau suboameni cam cum ii considera hitler pe evrei , si puf! si-au gasit justificarea de a-i extermina si a le lua si ultima bucata de pamant. 

    1. 1.are dreptul Israel la existenta că stat.

      2. are dreptul la existență pașnică, ne atacat periodic de , primitivi , cum le spui sta, dar criminali 

      3. are dreptul de a spune NU și de a riposta 

      4.Crezi că vor cere acordul papei, alt tau sau al meu. 

      Răspunde la aceste 4 întrebări. 

      Eu , știind răspunsul, cred că va fi război. 

      Și Occidentul va profita de Israel pt a lovi în Iran câtă vreme nu va fi prea târziu.

      Și puteri regionale că saudiții, Egipt sau Turcia nu dau doi bani pe palestinieni , în schimb nu aplauda Iranul, care e un intrus in Levant  

      da la toate intrebarile. acum inlocuieste israel cu palestina in intrebari si da raspunsul

      Poate ai dreptate, dar situația e așa cum e , istoric vorbind.

      Dar, în prezent, vu ce împiedică Israel pe palestinienii din Gaza sau Cisiordania sa prospere? 

      Crezi că cei 4-5 mii de km pătrați din jurul T Aviv unde îs câteva milioane de evrei ,daca le golim de evrei și le umplem cu palestinieni va fi altceva decât Gaza-Cisiordania.?

      E Israel mai prosper decât Gaza pt că ar avea colonii peste mări și țări, nu cred. 

      Poți să îmi spui unde o duc mai bine palestinienii, în Gaza sub stăpânirea Iranului, în Cisiordania sub corupția proprie sau in districtul de N din Israel unde 50 la sută îs evrei și 50 la sută arabi?

      Mă refer la palestinianul de rând. 

      Pe palestinienii din Cisiordania si Gaza ii impiedica sa prospere ura si lenea de a invata,de a munci!Daca tot mai au ceva infrastructura,cladiri frumoase,o au tot datorita israelienilor si tarilor vestice care i-au ajutat. Ce a mai ramas din ajutoare fiindca majoritatea au fost cheltuite pe arme,tunele subterane si pentru prosperitatea conducatorilor Hamas.

      Eu cred mult mai mult in lenea ta si a singurului tau neuron foarte obosit.

      Tu poate nu stii ca Gaza este sub BLOCADA din partea israelului de aproape 20 de ani. Nimic nu intra si nu iese din Gaza. Doar ajutoarele din partea UE si niste experti ONU. Nu tu exporturi, nu tu importuri. Cum poate bunul simt sa nu te opreasca din a raspandi minciuni si rasisme? 

    Va fi război.Toate sectele pe Pământul Tau Doamne .Până când???Toate sectele din lume au sediul în ISRAEL. Până când să îndure Dumnezeu până când Satan ii v-a distruge omenirea ?? Acesta-i planul. Să distrugă creația lui Dumnezeu . Nimic nu este întâmplător. Acesta-i timpul Domnului care este aici cu noi pe pământ pentru a salva ce trebuie sa fie salvat.Putini oameni vor rămâne .De ce??? Pentru că Satan are multe popoare cuprinse de puterea lui .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb