Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu (PSD), a declarat că primarii din judeţ şi consilierii locali şi judeţeni ar trebui să-l întâmpine pe premierul Florin Cîţu, care urmează să fie prezent, mâine, la alegerile care au loc în cadrul Organizaţiei Judeţene a PNL, pentru a-i transmite acestuia problemele financiare cu care se confruntă, potrivit Agerpres.
Buzatu a afirmat că primul ministru nu şi-a anunţat intenţia de a lua legătura cu autorităţile judeţene.
Preşedintele CJ Vaslui a declarat: "Am aflat că premierul va veni la Vaslui, dar dumnealui nu şi-a anunţat intenţia de a lua legătura cu autorităţile publice locale. Ar fi necesar să îl anunţăm ce probleme avem din cauza modului în care s-a adoptat bugetul de stat şi de aceea, am invitat primarii şi consilierii din judeţ să-l întâmpine politicos şi să-i transmită datele necesare astfel încât să ia nişte măsuri care să le permită autorităţilor locale să-şi desfăşoare activitatea în mod normal până la sfârşitul anului. Noi i-am mai transmis problemele cu care ne confruntăm, dar nu am primit nici un răspuns. Eu sper să nu vină cu elicopterul şi să aterizeze direct în incinta unde au loc alegerile interne ale PNL. Nu vrem să ne amestecăm în organizarea acestui eveniment, vrem doar să-l abordăm pe premier şi să discutăm despre chestiuni serioase, care îi privesc până la urmă pe toţi cetăţenii judeţului Vaslui".
Dumitru Buzatu a atras atenţia în repetate rânduri cu privire la faptul că mai multe primării din judeţ nu au bani suficienţi pentru a-şi desfăşura în bune condiţii activitatea până la finele anului 2021. De asemenea, reprezentanţii unor instituţii publice au anunţat că nu au banii necesari pentru asigurarea salariilor şi a cheltuielilor de funcţionare pentru întreg anul.
1. Buzatule
(mesaj trimis de sabin în data de 02.07.2021, 10:15)
mai bine cauta banii furati de Draghici al vostru, caci nu degeaba e bagat dupa gratii!!