SIF3 Transilvania a transmis, vineri, că nu va aplica metoda votului cumulativ pentru alegerea unui nou Consiliu de Supraveghere, punct aflat pe ordinea de zi a Adunării generale din aprilie.
Reprezentanţii SIF3 precizează, într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti: "Având în vedere că membrii Consiliului de Supraveghere în funcţie au optat să nu-şi valorifice dreptul de a candida pentru alegerea unui nou consiliu în cadrul şedinţei Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor convocată pentru data de 28/29 aprilie 2016 anunţăm acţionarii că nu sunt îndeplinite dispoziţiile alin. (4) al art. 124 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 raportat la art. 15 din Actul Constitutiv, sens în care în cadrul A.G.O.A. convocată pentru data de 28/29.04.2016 nu se va proceda la alegerea unui nou Consiliu de Supraveghere prin metoda votului cumulativ înscrisă la punctul 22 al ordinii de zi".
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a cerut, recent, SIF3 să completeze convocatorul Adunării din aprilie şi cu punctul alegerilor prin metoda votului cumulativ, cerut de un grup de acţionari, cu o deţinere cumulată de 5,002%, deşi, anterior, compania spusese că această propunere se va discuta la o AGA ulterioară.
SIF Transilvania a mai precizat, vineri, că, până la data de 31 martie 2016, şi-au depus dosarul de candidatură pentru alegerea prin metoda votului cumulativ în funcţia de membru în Consiliul de Supraveghere al SIF Transilvania următorii: Constantin Frăţilă, Alexe Gabriela, Adrian Vascu, Radu Toia, Răzvan Alexandru Rusu şi Cristian Micu.
Conducerea SIF3 susţine că Radu Toia, Constantin Frăţilă şi Gabriela Alexe, "evaluaţi prin prisma criteriilor de evaluare stabilite de Regulamentul A.S.F. nr. 14/2015 şi procedurile interne aprobate în aplicarea acestui regulament, nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute de alin. (4) al art. 4 din acest regulament".
La cererea grupului de acţionari cu 5,02%, AGA SIF3 va mai dezbate aprobarea remunerării acţionarilor SIF Transilvania prin distribuirea de dividende în numerar, ce vizează un randament de cel puţin 7% raportat la preţul mediu de tranzacţionare aferent exerciţiului financiar pentru care se calculează dividendul, pentru exerciţiile financiare 2016-2020.
Un alt punct solicitat este aprobarea derulării de programe de răscumpărare de acţiuni în vederea reducerii capitalului social în perioada 2016-2020, a căror dimensiune să fie cuprinsă - din totalul acţiunilor - între 2% şi 5% pe an, corelate cu situaţia financiară a societăţii - cu prezentarea şi aprobarea acestora în cadrul unei şedinţe AGEA, ce va fi convocată odată cu şedinţa AGOA de aprobare a situaţiilor financiare ale anilor 2016-2020.
Conducerea SIF3 Transilvania a propus acţionarilor un dividend brut de 0,02653 lei/acţiune din profitul pe anul trecut, adică distribuirea către acţionari a sumei de 57,94 milioane de lei. Dividendul reprezintă un randament de 10% prin raportare la preţul mediu de tranzacţionare a acţiunilor SIF3 în anul 2015, conform emitentului.
1. NEA FERCALA
(mesaj trimis de ACTIONAR în data de 04.04.2016, 09:12)
Pana unde poate duce nebunia lui FERCALA !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.04.2016, 15:44)
Superfercala :)))))))))