DUPĂ CE AU AMENINŢAT CU JUSTIŢIA, ACUM VOR NEGOCIERE Băncile din Croaţia cer să discute cu Guvernul despre conversia creditelor în franci

A.G.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 septembrie 2015

Opt bănci din Croaţia au cerut vineri Guvernului să deschidă un dialog în vederea găsirii unei soluţii cu privire la creditele în franci elveţieni, la o zi după ce Executivul de la Zagreb a propus conversia în euro a acestor credite iar costurile să fie suportate în întregime de către bănci, transmite Reuters, potrivit Agerpres. "Suntem gata să propunem o soluţie îmbunătăţită conform căreia povara să fie distribuită în mod echilibrat şi corect între diferitele părţi implicate şi unde orice intervenţie legislativă va fi acordată numai ca o măsură de sprijin în vederea debitorilor vulnerabili", au anunţat băncile într-un comunicat comun.

Cele opt bănci sunt diviziile locale ale băncilor austriece Erste Bank, Hypo Alpe-Adria şi Raiffeisenbank, alături de Zagrebacka Banka, controlată de grupul italian UniCredit, PBZ, divizie a băncii italiene Intesa Sanpaolo, grupul bancar rus Sberbank, Splitska Banka, deţinută de grupul bancar francez Societe Generale şi divizia locală a grupului bancar ungar OTP.

Guvernul croat a propus joi modificarea legislaţiei cu privire la creditele de consum, pentru a impune conversia în euro a creditelor denominate în franci elveţieni, o măsură de care vor beneficia mai multe zeci de mii de debitori. Costurile care ar urma să fie suportate de bănci sunt estimate la aproximativ un miliard de euro.

O sursă din mediul bancar a declarat pentru Reuters că este posibil să fie demarate acţiuni în justiţie dacă soluţia propusă de Guvern va intra în vigoare. Anterior, băncile au informat că o soluţie sustenabilă din punct de vedere legal ar fi una voluntară şi bazată pe criterii sociale clar definite precum şi pe împărţirea costurilor.

Parlamentul croat este posibil să adopte legea Guvernului în următoarele săptămâni iar documentul ar urma să intre în vigoare de la 30 septembrie.

Aproximativ 55.000 de croaţi au credite denominate în franci elveţieni în valoare de aproximativ 25 de miliarde de kuna (3,73 miliarde de dolari). Majoritatea acestor credite au fost contractate în anii 2000, când multe persoane din Europa Centrală şi de Est au fost atrase de dobânzile reduse la creditele în franci. Între timp însă, aprecierea semnificativă a francului a dus la creşterea costurilor cu rambursarea creditelor în franci, iar guvernele din regiune au început să caute soluţii la această problemă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb