Acţiunea Societăţii Naţionale de Gaze Naturale ROMGAZ se află pe un trend ascendent, după ce compania a publicat Strategia de Dezvoltare/Investiţii pentru perioada 2020-2025, prin care se previzionează un program de investiţii de circa 15,69 miliarde lei, anunţă un comunicat de presă. Adrian Volintiru, directul general al ROMGAZ, a declarat: "Investiţiile joacă un rol determinant în reducerea declinului natural al producţiei, atât prin descoperirea de noi rezerve de hidrocarburi, cât şi prin îmbunătăţirea gradului de recuperare actual, prin reabilitarea, dezvoltarea şi modernizarea facilităţilor existente, dar şi în valorificarea unor noi oportunităţi de creştere şi diversificare. Astfel, programul de investiţii pe perioada de referinţă, va fi orientat în cea mai mare parte către producţia de gaze naturale (circa o treime din sumă), asocieri/parteneriate în proiecte offshore (Marea Neagră) şi producere - stocare energie electrică (o altă treime din sumă, respectiv 5,475 miliarde lei), diversificare - petrochimie şi producţia energie electrică, diferenţa până la 15,69 miliarde de lei total investiţii pentru următorii cinci ani. Doresc să menţionez, însă, că elaborarea strategiei s-a bazat pe scenariul «business as usual», neţinând cont de situaţia curentă a pandemiei de COVID 19 şi se impune revizuirea informaţiilor îndată ce vor exista prognoze macroeconomice cu un grad de certitudine mai ridicat".
Domnia sa este de părere că investitorii au înţeles programul ambiţios de investiţii pe care managementul şi l-a asumat, iar creşterea preţului acţiunii reprezintă un plus de încredere pe care aceştia îl investesc în companie. În ciuda perioadei grele (iarnă caldă şi pandemia de COVID) şi a reducerii preţului gazelor şi a cifrei de afaceri, Romgaz a reuşit o scădere a cheltuielilor cu 22%, generând, în primul trimestru, un profit mai mare cu 114 milioane de lei faţă de cel bugetat, subliniază comunicatul citat.
Apariţia pandemiei de COVID 19 a general turbulenţe semnificative la nivelul economiei globale, precum şi un grad ridicat de incertitudine. Revenirea la ritmul iniţial de creştere economică depinde într-o măsură covârşitoare de capacitatea de adaptare a companiei la cerinţele pieţei şi la diversificarea tipurilor de servicii şi produse pe care aceasta le oferă. Luând în considerare cele de mai sus, Romgaz îşi propune să fie un jucător activ, profitabil şi competitiv pe piaţa de producţie de gaze naturale şi a energiei electrice precum şi să intre pe noi pieţe, cum ar fi piaţa produselor petrochimice.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.05.2020, 15:41)
Cine crede in Volintiru?
Eu nu!
E in stare sa spună că SNG va cumpăra peste 3 ani Aramco de la arabi!
1.1. Bate campii! (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.05.2020, 16:36)
Bate campii, ca sa nu spun ca minte!
Asa a facut si cu terminalul de LNG din Grecia.
1.2. anonim2 (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.05.2020, 17:55)
Eu da!
La mai mare! A redus cheltuielile... super. Creste eficienta.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.05.2020, 20:53)
Nu a redus cheltuielile. Țeapă pentru tipi naivi și veșnic neiformati ca tine! ...a redus cheltuielile cu amortizarea si deprecierea!!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.05.2020, 16:11)
Iarna-i grea, profitu-i mare. Iarna blanda-i o-ncercare.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.05.2020, 19:26)
Buna reclama, ala micu s-a pus pe bagat bani in actiuni SNG.
Eficienta maxima !
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2020, 01:10)
Romgaz e in cap. N are nici o noima