DUPĂ CE DACIAN CIOLOŞ A SPUS CĂ NU VA CONTESTA LEGEA ARB îl roagă pe Iohannis să sesizeze CCR cu privire la Legea dării în plată

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 aprilie 2016

ARB îl roagă pe Iohannis să sesizeze CCR cu privire la Legea dării în plată

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) îl roagă pe preşedintele Klaus Iohannis să sesizeze Curtea Constituţională a României (CCR) cu privire la Legea dării în plată, menţionând că există "numeroase argumente" pentru care iniţiativa ar trebui contestată.

Scrisoarea transmisă Preşedinţiei de ARB şi publicată de unele canale media arată: "Prin prezentul Memoriu, comunitatea bancară vă adresează rugămintea, în virtutea prerogativelor pe care le aveţi (...) să sesizaţi Curtea Constituţională. La baza prezentului demers stau numeroase argumente, în sensul că legea, în forma adoptată, aduce atingeri drepturilor constituţionale ale tuturor instituţiilor de credit şi membre ale ARB. În viziunea comunităţii bancare, legea este neconstituţională din multiple perspective care ţin atât de incompatibilitatea legii cu Constituţia (încălcări ale principiului neretroactivităţii, ale principiului previzibilităţii şi accesibilităţii normei legale, ale principiului libertăţii economice şi ale principiului garantării proprietăţii), dar şi de antinomiile legii cu dreptul comun civil şi dreptul comun de procedură".

În finalul Memoriului, băncile adresează din nou rugămintea de la începutul scrisorii: "Vă rugăm, domnule Preşedinte, să solicitaţi Curţii Constituţionale a României exercitarea controlului de constituţionalitate al legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite".

Documentul a apărut în presă după ce, marţi seara, premierul a anunţat că nu va contesta legea la CCR.

Şeful Executivului a făcut această afirmaţie ca răspuns, pe pagina de Facebook, la o postare care îi este adresată şi care vine din partea unei persoane împrumutate în franci elveţieni.

"Nu, nu intenţionez sa contest această lege", este comentariul său la postarea respectivă.

Legea dării în plată se află la secretariatul Camerei Deputaţilor, pe parcursul acestei săptămâni, când încă poate să fie contestată la Curtea Constituţională a României.

Aprobată săptămâna trecută cu 207 voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere, iniţiativa legislativă care permite stingerea datoriei odată cu cedarea garanţiei către bancă urmează să fie promulgată de preşedintele ţării.

Legea a fost adoptată cu câteva amendamente, printre care se numără următoarele: Programul Prima Casă a fost eliminat de sub efectul legii; plafonul pentru suma împrumutată la momentul contractării creditului a fost stabilit la 250.000 de euro, de la 150.000 euro, cât fusese iniţial; de noile reglementări vor beneficia şi debitorii deja executaţi silit; toate creditele ipotecare luate pentru realizarea unei locuinţe, indiferent că au fost garantate cu un teren, vor intra sub auspiciile textului legislativ.

Între timp, în ultima perioadă, o parte din bănci au majorat avansul la creditele ipotecare, alte instituţii financiare anunţând că, dacă Legea dării în plată va fi aprobată, atunci vor înăspri condiţiile de creditare.

Deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir, care a promovat legea, ne-a spus, la finalul săptămânii trecute, că lucrează la o lege similară dedicată creditelor contractate prin Programul Prima Casă.

Opinia Cititorului ( 69 )

  1. Hai Iohannis, o verificare nu strica. Ne temem de CCR?

    1. Tremura chiloqi banQueru ?

      Si evaluat, ai diminuat cu 40% imobilul, ai primit avsns, ai primit rate 6-8-10 ani ce nu este in regula? 

      Stim voi vreti sa traiasca si firmele satelit ale voastre din offshore ca sa EXECUTE A DOUA OARA ACELASI VONTRACT PE DIFERENTA pana la indestulare, sveti voi grija sa fie pe viata.

      Va dau un mic indiciu executare 1 cumpara unul apropiat, agreat de banca care-l vinde normal di face profiiiiiit, executare 2 pe diferenta 50% din venitul viitor 

      traiasca bancile, rusine datornicilor

      Traiasca bancile care nu wu primit ajutor de stat in criza restul Flaiment pe ele.

      Cate mai raman ? 

      rusine analfabetule, hehehe

    Ai o dilema. Nu esti pregatit pentru dileme. Daca stateai tu, cuminte, primar, poate ca nu-ti luau nici casa...Hai sa te vedem, Iohannis, cat te duce capul si de ce esti in stare!

    1. O data, ai dat-o la-ntors si ne-ai lamurit ce e cu tine. Iti dai seama ce ura provoci daca o mai dai o data?

      Si pleaca de de la Presedintie.

      Il supun la vot ca pe Basinosu Base, asta daca nu pleaca ca Ponta -seful de la Unpr. 

      Prin declaratia de la Bruxelles la Consiliul Europei din Luna decembrie 2011 Mugur a fost nevoit sa modifice regulamentul 6.din 2002 pentru ca prietenul Treichl sa faca rost de lichiditate:-)

      Hrhe

    Clocaie Tribunalele de procese cu bancile.

    Arb daca nu ati observat ldp a fost votata de doua ori in unanimitate. 

    Lobby-ul bancar a scos pc mie mi se pare discriminare, nu dtiu daca e constitutionsl sau nu. 

    Sunteti institutie privata de ce aveti nevoie de stat sa va vanda produse in democratie? 

    Arb ii vedeti adevarata fata in emisiunea din Decembrie 2015 Ldp discuti aprinse la tv in arhiva Bursa, sau cautati pe google emisiunea lui Rares Bogdan.

    Salut Bnr ca nu mai este avocatul bancilor dupa ce s-a votat ldp a doua oara. 

    1. Si ce daca a fost votata de doua ori in unanimintate, de cand e asta o garantie ca o lege e constitutionala? La fel ca si parlamentarii si tu ai drept de vot dar uite ca sustii din interes opinii gresite. O examinare nu are ce sa dauneze atata doar ca ar amana cateva saptamani aplicarea.

      Legea este de KKT exact ca si parlamentarii si cei care o sustin.

      1. Nu este corect sa modifici regulile in timpul jocului. Legea care trebuie aplicata pentru contracte este cea din momentul acordarii creditului. Pentru ca dupa acea lege, ambele parti si-au facut calculele.  

      2. LDP ar fi buna in conditiile in care ar fi optionala pentru cine doreste. Astfel cand mergi la banca spui: Vreau cu dare in plata, sau nu vreau cu dare in plata. In functie de ce vrei banca iti face o oferta, pe care tu o accepti sau o refuzi.

      3. KKT-urile care leaga LDP de clauzele abuzive sunt niste retardati, care oricum vor sfarsi rau pentru ca nu ii ajuta capul. Clauzele abuzive trebuie rezolvate in instanta de judecata si cerut despagubiri.  

      Eu susțin Legea darii in plata.

      De ce ? 

      1. Exact ca legea bail -în prin care băncile iau banii deponentilor sa acopere pierderile legea Darii in plata operează pentru toate contractele din momentul publicării în MO. 

      Si deponenții si-au făcut calcule când au depus banii ca o sa-I primească înapoi. Asta nu înseamnă ca legea e retroactiva.  

      E de bun simt.Diferența intre cele 2 tipuri de contracte este perioada. 

      2. Legea DIP prevede un drept de stingere a obligațiilor. Este opțională pentru debitor. 

      3.Dacă băncile nu aveau contracte toxice în monede exotice și clauze abuzive care majora arbitrar costurile la nivele nesustenabile ,Darea în plata nu ar avea sens. Cine sa dea casa după ce a plătit 10 ani ?

      De KKT sunt doar postacii bancilor.

      da kkt si de voma sunt prostacii chf

      tu esti cu capul in nori, nu sunt milioane de procese

      Nu am sustinut niciodata ca legea BAIL-IN este corecta pentru contractele de depozit deja incheiate. Nu este CORECTA.

      Brd-91 265 specialista in offshore.

      Restul le descoperi tu pe portaljust.ro nume banca.

      Multe succe$uri' ! 

      E in vigoare s-a pronuntat cineva ?

      Optionalitatea pentru debitor este o mizerie de propaganda, bre. Cand faci un contract in care una dintre parti are optiunea sa faca ceva, cealalta parte trebuie sa ia in calcul ca acea parte va exercita acel drept chiar de la inceputul contractului deoarece nu il mai poate modifica pe parcurs. Un drept este un drept, exercitarea lui se poate produce oricand. Pleaca cu gunoaiele tale de aici.

      esti prostanac nene. contractele de depozit sunt pe termen scurt, cateva luni, dupa care se reinnoiesc. daca ai depozit in banca, s-a reinnoit deja, adica este alt contract... nu te duce capul

      corect

      Offshore-urile din pacate sunt legale. PROBLEMA ESTE TOT LA POLITICIENI, pentru ca le permite sa aiba offshore-uri. Insa aceasta permisiune este tocmai pentru ca ei, nenoricitii de politicieni, profita de acest lucru, pentru a nu plat taxe si impozite asa ca si un cetatean de rand.

      Politicienii sunt sustinuti din banii proveniti din evitarea taxelor si impozitelor. Ia sa-l vad eu pe Zamfir ca face un proiect de lege in sensul acesta....!!!! CREDETI???? EU NU!!! 

      Hai sa facem bail-in optional: depunere de bani fara bail-in, cu dobanda mica si depunere cu bail-in, dar cu dobanda de 100%.

      BAIL-IN-ul este optional. Eu ca si deponent daca nu vreau bail-in cumpar titluri de stat. Si acolo sigur ca dobanda este mai mica, dar nu mai sunt expus riscului bancar.

      O diferenta majora intre bail-in si legea darii in plata este legata de faptul ca bail-in este doar atunci cand banca nu mai poate plati, iar la legea darii in plata este atunci cand vrea debitorul, indiferent daca el mai poate sau nu plati.

      coreeeeeect, bine spus

      niciun om care are o singura casa pentru el si familia lui nu o sa isi dea fericit casa bancii, ca sa se mute in strada.

      Nu e opțional .

      Dacă banca cu probleme te prinde cu banii în cont legea îi permite sa-i ia. 

      Unde e opțiunea depunatorului?

      Si atunci premierul care si-a dat demisia Panama Papers, deci te intreb inca o data e legal ?

      Bravo corect vrea Arb?

      Fără jigniri nu poți sa funcționezi?

      Sau le bagi când nu ai argumente și trebuie sa postezi ceva ca sa iei banu pe ziua de lucru. 

      Cam ca la câmp, asa și la banca.  

      Nu contează perioada contractului , principiul contează.  

      Ghinionul bancilor ca au contracte pe 30 de ani,saracutzele. 

      Depunere in cont vorbim, asa poate sa investeasca si in actiuni, sau sa isi tina bani sub saltea.

      Si un mic amanunt ai uitat, bail in in vigoare peste noapte, ldp e povestita de un an jumate.

      Poi sa facem si contractele sa se tot reannoiasca ein an in an sa nunmai fie poveste de retroactivitate, tacit ca la telefoane sau la banci ?

      Da este legal, Nu este moral fata de cetatenii pe care ii reprezinti, dar nu este ilegal.!!!

      Un imprumutat poate apela la LDP indiferent daca el nu mai poate sau nu mai vrea sa plateasca rate. Poate a cumparat o casa, pe care o inchiriaza si in momentul de fata pe chirie ia mai mult decat rata la banca. Daca peste 5 ani, valoarea casei scade, atunci el da casa bancii, daca valoarea creste, el vinde casa si plateste bancii doar creditul, ramanand cu tot profitul. La bail-in, nu poate veni banca sa spuna ca nu mai vrea sa plateasca la deponenti banii. Si oricum este vorba despre sume de peste 100 mii euro, deci se presupune ca cel care depune la o banca peste 100 de mii de euro poate sa isi evalueze riscul.

      Depozitele si soldurile sub 100 mii euro nu intra in legea bail-in. Poti sa depui cate 100 mii euro la fiecare banca, sau poti sa depui banii la alta banca din strainatate. Nimeni nu te opreste sa faci ce vrei cu banii tai. Tocmai din acest motiv legea bail-in nu trebuie comparata cu LDP.

      Ai dreptate. Principiul in orice democratie trebuie sa fie acela ca in momentul semnarii unor contracte intre parti, legile care vor guverna toata perioada pana la incheierea contractelor vor fi cele de la momentul semnarii. Pe principiul LDP, poate veni piperea si zamfir sa dea o lege prin care niciun creditor nu mai este obligat sa isi plateasca datoria. Ca doar bancile au avut clauze abuzive.

      nu ai cu cine vorbi, sunt cativ trogloditi, niste prostaci pe care nu poti sa ii faci sa inteleaga principii, legi; toti papagalii astia rumega bail-in si nici nu stiu ce inseamna si nici cand se aplica; prostovanii astia nu au citit o lege in viata lor ci doar ce trece din gura in gura

      corect

      Nu te mai uita la Axn Sf !

      Este in vigoare tacit, cel de la asociatia oamenilor de afaceri domnu Parvan i-a adresat lui fomn' Isarescu o intrebare:

      Studiu de impact pt Bail in care este ? 

      Nubi-a raspuns.

      Concluzia ori e amnezic ori il roare in cot de noi, ca are super imunitate, e pe viata. 

      Si dupa stergerea datoriei Greciei.

      Bancile vor in socialism clienti sa fie in democratie in aceeasi Europa. 

      minciuna, prostacule, bail-in este discutat de la 1 ian 2015.

    Cei de la ARB s-au obisnuit in guvernarile anterioare sa fure cu orice pretext si sa foloseasca orice institutie a statului pentru a-si ajuta furturile. Cate magarii au facut pana acum, ce hot ii invata sa foloseasca Curtea Constitutionala si Presedentia sa inlature o lege care nu le convine?. Cu ce cred ca il au la mana pe presedinta sa il puna sa inlature sau sa amane legea pentru a doua oara. Constitutia consfinteste drepturi si indatoriri pentru cetateni, nu pentru banci bai borfasilor !!!

    1. De ura si de necunoastere. Ar fi bine ca astfel de oamneni sa nu fie acceptati in societate si chiar expulzati.

      Nu mustesc de ura ci cred ca hotii trebuie inlaturati cu acuratete din societate, de indata. Cinteza, un batran ticalos dedulcit la toate nemerniciile (caci despre el vorbim), s-a invatat sa foloseasca institutiile statului in interes de grup si nu este pentru prima data. Ce definesti tu necunoastere prietene?. Constitutia delimiteaza drepturi si indatoriri individuale, daca vreun avocatas sustina altfel, ne da doar masura coruptiei statului roman si institutiilor sale . Intr-un stat de drept nimeni nu ar gandi o astfel de hotie, la noi e la liber... Orice securist se simte dator sa foloseasca toate mijloacele statului in interes personal pentru ca asa a vazut la altii, asa s-a obisnuit... E timpul sa spunem lucrurilor pe nume prietene: Ce legatura are curtea Constitutionala cu ARB ? Pana a fi expulzati cei cu simt civic ar trebui inlaturati hotii, profitorii, cei ce fac trafic de influenta, cei ce comit infractiuni consfintite de legislatie. Chestia cu mustitul de ura e relativa eu cred ca dezvolt pe zi ce trece o intoleranta la ticalosi de doi lei, eventual ca tine Nichifor... Hotii nu au ce cauta in societate Nichifor, de hotie sufera tara asta nu de constiinta civica.

      Corect

      Si totusi musteti prietene dupa cum se vede din finalul cu "Chestia cu mustitul de ura e relativa eu cred ca dezvolt pe zi ce trece o intoleranta la ticalosi de doi lei, eventual ca tine Nichifor... Hotii nu au ce cauta in societate Nichifor, de hotie sufera tara asta nu de constiinta civica. ".

      Ma acuzi gratuit de ticalosie "eventual" si nici cu nervii nu stai prea bine. E de inteles insa, probabil ai probleme si traiesti tensionat prietene. Ura e singurul lucru care te mai tine sus. 

      Nu te acuz de ticalosie gratuit ci constat in mod obiectiv ca esti ticalos. Ai tabarat ca un prost asupra comentariului meu acuzandu-ma de necunoastere si dorindu-mi expulzarea din tara. Eu nu vreau expulzarea nimanui ci parcarea hotilor la beci , asa ca o curatenie de Paste. Revenind la subiectul ARB pe care in nimicnicia ta l-ai uitat, m-ar bucura ca batranii hoti care au poluat societatea zeci de ani sa fie luati de ciuf si bagati la zdup. Cu tensiunea stau bine, insa daca iti face bine sa crezi asta, poti sa crezi ca traiesc in tensiune.

      Si iar te-ai imbatat. Alcoolul in exces ar putea explica rautatea care transpare din ceea ce ai scris.

    johhanis n-o va contesta! Deja a pierdut in sondaje din cauza faptului ca si a alaturat imaginea de camatari intorcand legea in Parlament in decembrie.Singurii care o pot ataca la CCR sunt bancherii(camatarii).Dar contestand-o, daca pica plafonul de 250k euro?naspa pt camatari, pt ca picand acel plafon,s-ar putea sa intre sub incidenta legii si "prietenii" care au accesat credite mari cu ajutorul camatarilor......naspa rau.....

    1. De acord.

      Nu vreau bancile Mollul de 8,5 mil euro neexecutat 8 ani , de ce?

      pentru ca nu exista piata pentru mall, nea caisa; daca pe piata ar roi cumparatori de malluri de la care banca sa isi scoata parleala, sa fii tu sigur ca s-ar executa

      Da , dar omul e executat dupa 90 zile acest pilos nu, dna ,anaf ce face , diicot, digifot ,2 si un sfert sri

    Daca sesizeaza CCR da dovada ca nu tine cu poporul,da dovada ca se lasa condus de catre alti....o sa vedem ce face acest Presedinte pe care eu l-am votat...pentru oameni de rand care nu mai au viata si au ajuns sclavi bancilor....

    ar fi o miscare aproape sinucigasa politic pentru Iohannis sa o conteste. omul a primit zeci de mii de euro "chirie" de la Raiffeisen pentru o casa obtinuta cu acte false. a refuzat sa promulge legea darii in plata, prelungind cosmarul a mii de oameni cu 4 luni. toate astea se contabilizeaza politic, pe langa altele. s-a mai incercat demiterea unui presedinte, poate se reuseste de data asta. oricum e ca si cum nu ar fi, atunci cand e vorba sa faca ceva util pentru alegatori

    1. Corect

      Iohanis a procedat corect trimitand legea inapoi. Altfel toti smardoii imobiliari ar fi profitat de ea. Si nota de plata era mult mai mare pentru popor.

      toti "smardoii" astia de care zici tu... CUM AU OBTINUT CREDITE? cine le-a dat creditele? cum au fost avizate aceste credite? asta e adevarata problema a bancilor si "smardoilor imobiliari".

      Tu zici ca bancile lucreaza dupa ureche ?

      S-a facut evaluare diminuare cu 40% avans rate 6-10 ani, unde vezi problema ? 

      nu intelege nimeni ce vrei sa spui, renunta

      Bancile au facut evaluare cu evaluator agreat de ea, din suma a diminuat 40%, a dat credit, clientul a platit un avans de 30%, rate cca 10 ani.

      Acelasi procedeu si la garsoniera ei la vila de 2 mil de Euro.

      Unde vezi problema ? 

      Nu asa s-a intamplat in toate cazurile. In cazul tipic, se dadea credit pentru 100% din valoarea tranzactiei, cu avans 20%. Asta inainte de prima casa. Ce spui tu de evaluarea in jos, se facea daca doreai un cash contra ipoteca. Incurci lucrurile.

    bancherii nu se tem de creditele "oamenilor obisnuiti" care s-au imprumutat pentru o casa de maxim 100.000 CHF, ci probabil, ca au cunostinta de credite dubioase, de sute de mii de euro sau milioane de euro, pe persoana fizica. uitati-va, mai gasiti si acum, cate imobile se construiesc pe persoana fizica, in zone centrale (Cotroceni, Marriott, Carol), sau mai putin centrale (Bucurestii Noi, de ex.). trebuie investigata aceasta legatura intre banci si unii dezvoltatorii imobiliari si felul in care s-au dat aceste credite. poate de asta sunt atat de inversunati impotriva legii darii in plata...si doar disimuleaza

    1. Peste 1 milion de euro tremura , reactia lui Olteanu, sunt date dubios ?

    rusine banci nerusinate cu mafioti vostri cu tot

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb