După confiscarea statului de drept, pensiile private nici nu mai reprezintă mare lucru

Pe marginea unui articol online din BURSA, referitor la Ordonanţele de urgenţă ale guvernului, un cititor comenta că "este de urmărit dacă vor fi naţionalizate fondurile de pensii obligatorii".

Din păcate, modul în care guvernul a înţeles că trebuie să construiască bugetul, pe baza unor prognoze economice nerealiste şi a unei situaţii internaţionale extrem de volatile, arată că naţionalizarea fondurilor private de pensii nu mai este o problemă de "dacă", ci doar de "când".

Într-un articol din 2012 scriam că "nicio autoritate europeană nu a protestat" când au fost naţionalizate integral fondurile private de pensii din Ungaria, deoarece "scopul era nobil" (n.a. vezi "Pensiile private, o pradă tot mai uşoară pentru guvernele din Europa de Est", BURSA, 27.08.2012).

Autorităţile de la Budapesta au folosit, în 2010, justificarea luptei anticriză pentru a prelua în conturile statului atât obligaţiunile guvernamentale deţinute de fondurile de pensii, anulînd astfel o parte importantă a datoriei publice, cât şi portofoliile lor de acţiuni. Atunci, valoarea activelor totale ale fondurilor private de pensii din Ungaria era de circa 15 miliarde de euro.

După doi ani, au apărut primele semnale că însăşi "campioana" creşterii continentale din anii fazei acute a crizei europene, Polonia, a intrat pe acelaşi drum. Parlamentul de la Varşovia a aprobat o nouă lege a pensiilor, prin care erau reduse contribuţiile către fondurile de pensii private la 2,3% din salariul brut, de la 7,3%. Era evident că "povara datoriilor publice, făcute în numele convergenţei europene, este tot mai apăsătoare", inclusiv asupra sistemului public de pensii.

Apoi, Reuters a publicat o ştire, în august 2012, unde se arăta că "Polonia ar putea să înşface fonduri din pensiile private pentru a stimula economia", în condiţiile în care valoarea activelor totale era de circa 74 de miliarde de dolari.

"Oare vor reuşi autorităţile poloneze să reziste în faţa tentaţiei de a jefui cu impunitate pensiile private?", întrebam la sfârşitul articolului.

Ei bine, întrebarea s-a dovedit retorică. Guvernul polonez, condus la acea vreme de Donald Tusk, nimeni altul decât actualul preşedinte al Consiliului European, nu a rezistat ispitei jafului. Nici de această dată nu au existat proteste din partea autorităţilor europene. De fapt, "evoluţia" carierei politice a lui Tusk pare să indice că promovarea în structurile europene depinde de "eficienţa" jafului de acasă, în special pentru "reprezentanţii" din Europa de Est.

În septembrie 2013, Reuters scria că "Polonia şi-a redus datoria publică prin restructurarea fondurilor private de pensii". Spre deosebire de Ungaria, confiscarea a fost parţială, doar portofoliile de obligaţiuni guvernamentale fiind naţionalizate. În acest fel, datoria publică a fost redusă cu circa 8% din PIB.

De asemenea, premierul polonez a declarat că noile contribuţii pentru pilonul privat obligatoriu de pensii nu mai sunt obligatorii. "Sistemul curent de pensii s-a dovedit a fi parţial construit pe creşterea datoriei publice şi s-a dovedit foarte costisitor", mai declara atunci Donald Tusk.

De ce creşterea datoriei publice? Pentru că guvernele au "bunul" obicei să includă bugetul asigurărilor sociale în bugetul naţional, iar creşterea cotei alocate pensiilor private în totalul contribuţiilor sociale reprezintă, în opinia oficială, o scădere a veniturilor bugetare.

În acea perioadă am fost întrebat, în cadrul unei emisiuni de la Radio România Actualităţi, dacă există vreun risc de naţionalizare şi pentru pensiile private de la noi. Atunci am răspuns că, deocamdată, nu se pune această problemă, deoarece valoarea totală a activelor era relativ redusă.

Acum, lucrurile s-au schimbat semnificativ, iar riscul unei naţionalizări totale sau parţiale, prin includerea doar a obligaţiunilor guvernamentale este ridicat pe termen scurt, fiind aproape o certitudine în următorii patru ani, în condiţiile în care nu vor exista schimbări majore ale configuraţiei politice şi ale politicilor economice.

Este adevărat că datoria noastră publică, în jur de 40% din PIB, era semnificativ mai mică decât a Poloniei în acea perioadă, de circa 55% din PIB, însă creşterea prognozată de guvern se bazează pe menţinerea costurilor de finanţare aproape de minimele istorice şi atragerea fondurilor europene. Tocmai aceste costuri, care s-au "răzvrătit" în ultimele luni, au fost neglijate în raportul guvernamental privind situaţia macroeconomică pe anul 2017 şi proiecţia acesteia pe anii 2018-2020.

Tot fondurile europene, respectiv sumele împrumutate pentru cofinan ţare, au condus şi la creşterea semnificativă a datoriei publice a Poloniei, eficienţa "investiţiilor" astfel realizate fiind, în cel mai bun caz, îndoielnică.

Care este situaţia actuală a fondurilor de pensii din Pilonul 2? Conform datelor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), valoarea totală a activelor fondurilor de pensii private a fost de 31,5 miliarde de lei în decembrie 2016, respectiv aproape 7 miliarde de euro, în creştere cu 227% faţă de sfârşitul anului 2012 (vezi graficul de mai sus).

Investiţiile în obligaţiuni guvernamentale au avut, încă de la înfiinţare, cea mai mare pondere în portofoliul de active. La sfârşitul anului trecut, valoarea acestora era de 20,35 miliarde de lei (4,5 miliarde de euro), în timp ce investiţiile în acţiuni au fost de 5,9 miliarde de lei (1,31 miliarde de euro), iar depozitele bancare erau de 2,26 miliarde de lei.

După cum se observă, acum problema stă cu totul altfel. Sumele sunt consistente, iar autorităţile "noastre" pot anula circa 20 de miliarde de lei din datoria publică doar prin naţionalizarea portofoliilor de obligaţiuni guvernamentale. Dacă sunt "preluate" şi portofoliile de acţiuni şi depozitele bancare se ajunge la 28,5 miliarde de lei (6,3 miliarde de euro).

După publicarea ordonanţelor guvernamentale privind modificarea legislaţiei penale în Monitorul Oficial, presa de la noi a scris că "Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a transmis un avertisment dur guvernului". Să fie vorba despre acelaşi Juncker care declara odată că "atunci când situaţia devine serioasă trebuie să minţi"? Chiar el!

Premierul "din umbră" trebuie că aşteaptă cu nerăbdare o convorbire directă cu acest reprezentant al instituţiilor europene, deoarece limbajul şi mentalitatea sunt deja comune.

În condiţiile în care supravieţuirea Uniunii Europene şi a zonei euro se află sub un mare semn de întrebare, confiscarea pensiilor private de la noi, chiar dacă reprezintă o încălcare a Constituţiei, este extrem de "fezabilă" şi nu trebuie să aşteptăm ajutor de nicăieri, pentru că nu va veni.

Suntem singuri şi nu depinde decât de noi să nu ajungem, din nou, la stadiul ultimei inversiuni despre care scria Ayn Rand, "stadiul în care guvernul este liber să facă orice doreşte, iar cetăţenii pot acţiona doar cu permisiunea guvernului".