Echipa naţională: Înapoi în viitor, a revenit Mircea Lucescu

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Sport / 7 august

Echipa naţională: Înapoi în viitor, a revenit Mircea Lucescu

English Version

Echipa naţională are, începând de ieri, un nou selecţioner: Mircea Lucescu. Acesta revine la cârma echipei după 38 de ani. Experienţa noului selecţioner este în afara oricărei discuţii, doar chestiunile legate de vârstă (79 de ani) au ridicat unele semne de întrebare, dar vitalitatea antrenorului nu poate fi contestată. Contractul se întinde pe doi ani, obiectivul e clar: calificarea la Campionatul Mondial din 2026. Mircea Lucescu a declarat într-o conferinţă de presă, că ştie că şi-a asumat un risc atunci când a acceptat să preia echipa naţională, dar crede că fotbalul românesc merită acest lucru: "Risc, dar cred că fotbalul românesc merită. Nu am nevoie nici de bani, nici să-mi fac un nume. Aş vrea ca acele momente frumoase să se întoarcă. Un singur lucru m-a determinat, dragostea pentru fotbal şi obligaţia pentru fotbalul românesc. Soţia mi-a spus să nu mă bag, dar Răzvan (n.r. Răzvan Lucescu, fiul) mi-a spus că dacă simt nevoie, să o fac. Voi face tot ce este posibil ca experienţa mea să ajute". Lucescu a afirmat că pleacă la drum cu un handicap, adică faptul că a lipsit în ultimii ani din fotbalul românesc: "Multe sentimente m-au încercat, în primul rând nostalgia perioadei trecute, în care am avut parte de momente extraordinare ca selecţioner. Ieri am stat vreo 3 ore de vorbă, eu plec totuşi cu un handicap, am lipsit în ultimii ani din fotbalul românesc. Nu m-am gândit niciun moment că o să mi se propună să vin la echipa naţională. Ca să vă spun sincer, am făcut tot posibilul să nu vin la echipa naţională şi să le dau şansă antrenorilor tineri. Am încercat să-l conving pe Edi Iordănescu să rămână la echipa naţională, ştiu ce înseamnă să-i dai continuitate unui antrenor. FRF a făcut tot ce a fost posibil, din ce am înţeles, dar nu a reuşit. Apoi, am vorbit cu Gică Hagi, care a făcut atâtea pentru echipa naţională şi merita cu desărvârşire să i se propună să devină selecţioner. Am spus că dacă nu mai există nicio soluţie, eu am obligaţia să mă întorc şi să pun în joc experienţa pe care am acumulat-o în atâţia ani. Eu sunt un produs 100% al fotbalului românesc, care a făcut furori pe scena internaţională. Am mare încredere în această generaţie de jucători, care a format un grup învingător".

Selecţionerul a mai spus că echipa naţională este mult sub nivelul suporterilor, care au dovedit un ataşament extraordinar la EURO 2024. Legat de selecţie, selecţionerul a spus: "Contează valoarea, forma, competiţia în care joacă. Voi fi preocupat de evoluţia tinerilor. Din lotul pentru acest două meciuri, cu Kosovo şi Lituania, nu vor lipsi jucătorii tineri, cei mai buni de la echipa de tineret. Dar cu posibilitatea de a juca şi la tineret. Voi avea grijă de viitorul fotbalului românesc, de asta am fost chemat aici. Treaba mea începe de mâine. Încep să iau contact cu jucătorii, să le spun cam ce vreau, înainte de întâlnirea pe care o vom avea. Nu va fi uşor. Cel care riscă sunt eu. Dar vin cu încredere şi convingere că se poate face. Toată lumea din jurul meu e concentrată pe a da continuitate performanţei de la EURO".

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat cu această ocazie: "Astăzi e un moment deosebit pentru tot sportul românesc. Mă aflu aici pentru a-l prezenta pe noul selecţioner al naţionalei României, o persoană marcantă în fotbalul mondial. A venit momentul să trecem într-o nouă etapă. În această nouă etapă ne dorim să revenim la un Mondial. FRF consideră că e necesar să avem un antrenor cu o vastă experienţă. Mircea Lucescu e persoana potrivită, cu el pe bancă sunt de părere că putem scrie o pagină de istorie pentru fotbalul românesc".

Noul selecţioner al României va debuta oficial la începutul lunii septembrie, când începe ediţia 2024 - 2025 a Ligii Naţiunilor. Primele meciuri sunt programate la 6 şi 9 septembrie, cu Kosovo şi Lituania.

Tehnicianul Mircea Lucescu revine la cârma echipei naţionale după 38 de ani, el devenind, la 79 de ani, cel mai în vârstă selecţioner al României. Mircea Lucescu s-a născut la 29 iulie 1945. În principal a evoluat la Dinamo, unde a obţinut cele mai mari succese din cariera de jucător: cinci titluri de campion al României (1964-1965, 1970-1971, 1971-1972, 1974-1975, 1976-1977) şi o Cupă a României (1967-1968). Şi-a încheiat cariera de jucător la Corvinul Hunedoara (1977-1982), iar în acelaşi timp a început şi activitatea de antrenorat. A reuşit, chiar din primul an, promovarea în Divizia A, pentru ca în anii următori să se claseze pe locul 3 în prima divizie. El a fost selecţionat de 70 de ori în prima reprezentativă a României, fiind căpitanul acesteia la turneul final al Campionatului Mondial din Mexic 1970. Mircea Lucescu a fost din toamna anului 1981 până în 1986 antrenorul echipei naţionale a României, cu care a reuşit calificarea la Campionatul European din 1984. A antrenat apoi pe Dinamo Bucureşti, formaţie la care a câştigat un titlu naţional (1989-1990) şi două Cupe ale României (1985-1986 şi 1989-1990), obţinând şi o calificare în semifinalele Cupei Cupelor (1990). În vara anului 1990, a plecat în Italia, unde a antrenat formaţiile Pisa, Brescia şi Reggiana. Apoi, în 1997, a revenit în România, fiind numit antrenorul echipei Rapid Bucureşti, cu care a câştigat, în 1998, Cupa României. La 30 noiembrie 1998, a fost instalat antrenor principal la Internazionale Milano, fiind însă demis după câteva luni (martie 1999). A revenit la Rapid, reuşind să câştige campionatul, ediţia 1998-1999. Din vara anului 2000 până în 2002, Mircea Lucescu a fost antrenorul echipa Galatasaray Istanbul, cu care a câştigat Supercupa Europei (2000) şi campionatul Turciei (2002). În vara anului 2002, a trecut la Beşiktaş, reuşind, în primul an, câştigarea campionatului. La 16 mai 2004, Lucescu a preluat echipa ucraineană Şahtior Doneţk. Sub conducerea lui Lucescu, Şahtior a cucerit opt titluri de campioană naţională (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014), cinci Cupe ale Ucrainei (2004, 2008, 2011, 2012, 2013) şi şapte Supercupe (2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015), dar mai ales Cupa UEFA, câştigată în 2009, după finala cu Werder Bremen (2-1). În 2013, Mircea Lucescu a devenit cel mai longeviv antrenor din istoria clubului ucrainean de fotbal, iar în 2014 a fost desemnat pentru a opta oară cel mai bun antrenor din Ucraina. După plecarea de la Şahtior, Lucescu a antrenat pe Zenit Sankt Petersburg timp de un sezon, iar apoi a fost timp de aproape doi ani selecţioner al Turciei. Lucescu a pregătit Dinamo Kiev din iulie 2020 până în 2023. El a câştigat cu Dinamo Kiev Supercupa Ucrainei în 2020, campionatul şi Cupa Ucrainei în 2021. La 22 mai 2009, Mircea Lucescu a primit, din partea preşedintelui României, Ordinul Naţional "Crucea României" în grad de Cavaler, "în semn de înaltă apreciere a întregii activităţi fotbalistice şi a performanţelor obţinute ca antrenor". El figurează între primii 100 de antrenori ai lumii (locul 41) din primul deceniu al secolului XXI (2001-2010), conform clasamentului stabilit de către Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). France Football l-a plasat pe locul 41 în clasamentul celor mai buni antrenori din istoria fotbalului.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Sa fim seriosi, dupa 70 de ani nu mai conduci nimic, o fac altii, care se prefac ca iti urmeaza ordinele.

    1. Dupa 70 de ani incepi sa-ti dai seama ca de fapt toata viata a condus sotia. :)

      În Romania discriminarea fascistă și ilegală pe vârstă este foarte acceptată ăsta ne face un popor deosebit de primitiv și second-hand, mentalitatea asta ar trebui schimbată rapid fiindcă tinerii de azi vor avea o viață de iad în România dacă vor ajunge la vârsta a doua o altă caracteristică al acestui popor român foarte "creștin " dealtfel este că bate joc și chinuie persoanele de vârsta a treia,vezi azilele groazei sau pensia minimă, scârbos

    M-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă Lucescu nu ar fi fost înlăturat după ce a calificat naționala în 1984. Lucescu întotdeauna a crescut jucători, a modelat echipe, a adus progres și spectacol. A fost înlocuit de un pragmatism urât care nici mare performanță nu a făcut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb