EDITORIAL Nicolas şi Segolene prin Europa

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat o nouă formulă de guvern, fără PD. Ştirea ieşirii forţate a PD de la guvernare era însă de mult consumată. Un fapt divers, pe care în afara României aproape nimeni nu îl ia în seamă. În schimb, campania electorală din Franţa ţine occidentul cu sufletul la gură. Căci de alegerile prezidenţiale din Franţa atârnă în mare măsură viitorul Europei. Iată de ce declaraţiile făcute săptămâna trecută la Lille de candidatul dreptei neo-gaulliste la alegerile prezidenţiale franceze din 22 aprilie au revoltat-o pe Neelie Kroes, dar nu şi situaţia politică din România. Comisarul european pentru concurenţă a ieşit din rezerva obişnuită a oficialilor europeni. După Financial Times, Neelie Kroes a reacţionat violent într-o conferinţă de presă la Berlin la declaraţiile făcute de Nicolas Sarkozy de la Lille prin care acesta considera o greşeală fuziunea dintre Mittal Steel şi Arcelor de anul trecut. Protecţionismul său poate fi scuzat de context - lupta dură pentru electoratul indecis, nu tocmai favorabil neoliberalismului economic - dar, de fapt, Sarkozy recidiva. În urmă cu ceva vreme, dar tot în context electoral, Sarkozy ataca şi politica monetară restrictivă a Băncii Centrale Europeane. "Nu pentru această Europă şi pentru acest euro am votat", a spus Sarkozy punând Europa la index pentru că distruge competitivitatea economiei franceze.

După eşecul suferit de partidele-sistem la referendumul pentru Tratatul constituţional din mai 2005, politicienii francezi nu mai ştiu cum să gestioneze problema europeană. Până de curând, singurul candidat care făcea referiri pozitive la Europa era Francois Bayrou şi, poate nu întâmplător, acest liberal-creştin a crescut permanent în sondaje, trecând de la 7% în ianuarie la 18% la sfârşitul lui martie.

Şi Segolene Royal a schimbat abia de câteva zile tactica de campanie în privinţa Europei, relansând ideea unui nou referendum care ar urma să aibă loc, dacă va fi aleasă preşedintă, cu ocazia alegerilor europene din iunie 2009, însă pe baza unui text revizuit şi mult mai "social". Dacă Sarkozy are o atitudine tradiţional-gaullistă faţă de Europa, dar totuşi nemaiîntâlnită de câteva decenii în grupul său politic, socialiştii francezi sunt în mare măsură responsabili pentru dezastrul de la referendumul din 2005. Ambiţia prezidenţială a unor socialişti gauche caviar precum Laurent Fabius, fost prim ministru şi vice prim ministru în mai multe rânduri, a divizat socialismul francez în privinţa reformei constituţionale europene. Deşi poziţia PSF fusese stabilită printr-un referendum intern în care 80% dintre membrii de partid votaseră pentru susţinerea Constituţiei europene, Fabius şi Henri Emmanuelli - un alt vechi lider socialist, membru în mai multe guverne, condamnat în decembrie 1997 la 28 de luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influenţă ca trezorier al partidului - au mizat pe cartea antieuropeană. Deşi nu le-a ieşit cum au sperat, căci Segolene Royal a devenit favorita socialiştilor francezi care au votat-o tot într-un referendum intern cu o largă majoritate, cei doi au reuşit să dinamiteze construcţia europeană. Şi cu toate că este responsabilă pentru această catastrofă ideologică, stânga franceză nu şi-a făcut nici până astăzi analiza. Temele promovate atunci sunt şi în actuala campanie valabile. Faptul că Fabius şi Emmanuelli, comunişti, ecologişti şi neotroţkişti s-au aflat pe aceiaşi poziţie antieuropeană cu extremistul de dreapta Jean Marie le Pen, nu intrigă pe nimeni. Şi dacă baza electorală a stângii a căzut, explicaţia ar putea fi găsită tocmai aici. Rezervorul electoral pentru al doilea tur al Segolenei Royal e, după sondaje, sub 50%, ceea ce îl plasează pe Sarkozy pe primul loc.

Alegerile prezidenţiale din 2002, când Chirac a ajuns în turul al doilea cu Jean Marie le Pen, au obligat neo-gaullismul la o transformare. Exista în schimbarea de macaz a dreptei franceze un sâmbure european. Oricâte defecte o fi avut Chirac, numai antieuropean nu era. Dar fardul "popular" nu a prins, iar Sarkozy a fost tentat să revină la mai vechiul gaullism.

Poate că suveranismul desuet al lui Sarkozy e o tactică pentru turul al doilea. Dar poate e mai mult decât atât, un simptom al unei profunde neînţelegeri. De unde şi reacţia comisarei europene. Căci fără sprijinul Franţei reforma UE se va bloca. Şi pentru aceasta Jacques Barrot, vicepreşedinte al Comisiei europene însărcinat cu transporturile şi fost coleg de cabinet cu Sarkozy între 2002-2004 cerea, într-o carte abia publicată, "Europa nu este ceea ce credeţi", tuturor candidaţilor la preşedinţia Franţei să nu se servească de Europa ca de un ţap ispăşitor. Nicolas şi Segolene s-ar fi putut juca împreună în copilărie, dar pentru că nu au făcut-o, par să se joace acum cu Europa. Dar jocul acesta ne priveşte în mai mare măsură decât scandalul cotidian de la Bucureşti.