Educaţie: chiar şi directorii pică examenele!

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 17 octombrie 2016

Educaţie: chiar şi directorii pică examenele!

Concursul pentru ocuparea posturilor de directori de unităţi de învăţământ este în plină desfăşurare şi după prima probă scrisă 1143 de candidaţi au fost deja respinşi! Există nemulţumiri legate de concurs printre aspiranţii la ocuparea unui post sau menţinerea pe acesta. Mulţi dintre ei sunt alimentaţi din zona politicului, care a încercat prin diverse acţiuni să blocheze demersul ministerului, propunând amânarea concursului, cel puţin până în vară.

Potrivit Ministerului Educaţiei, 83,7% dintre candidaţi vor continua concursul: "În conformitate cu datele furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, rata de promovare a probei scrise susţinute miercuri, 12 octombrie, de candidaţii înscrişi la concursul de ocupare a funcţiilor vacante de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, este de 83,7%. La această primă probă, desfăşurată în 53 de centre organizate la nivel naţional, au participat 7.758 de candidaţi, înregistrându-se o rată de prezenţă de peste 98%. Dintre aceştia, 7.197 de candidaţi au fost admişi în etapele următoare ale concursului, 1.143 de candidaţi au fost respinşi, 136 de candidaţi nu s-au prezentat, în timp ce alţi 15 candidaţi s-au retras. A fost consemnată o singură eliminare din examen. În cazul a 75 de candidaţi lucrările nu au putut fi evaluate din cauza imposibilităţii constituirii comisiei de concurs potrivit prevederilor metodologice. Reamintim că după evaluarea dosarelor de înscriere, au fost validate 6.502 de candidaturi pentru funcţia de director şi 2.257 de candidaturi pentru funcţia de director adjunct, un cadru didactic având posibilitatea de a opta simultan pentru mai multe candidaturi. Rate de promovare peste 90% s-au înregistrat în judeţele Sălaj (96,5%), Cluj (93%), Covasna (91,4%), Braşov (91,3%), Hunedoara (91,1%) şi Brăila (90,7%). Procente sub 70% apar în judeţele Vrancea (37%), Alba (65,6%) şi Ilfov (68%)".

La sfârşitul lunii septembrie, ministrul Mircea Dumitru declara că iniţiativa din Senat, legată de amânarea concursurilor reprezintă o continuare a unei politici de subordonare a şcolii intereselor de partid: "Iniţiativa de care am luat cunoştinţă de acum câteva zile de la Senatul României de a se introduce ad-hoc un paragraf în lege în aşa fel încât acest concurs să fie amânat până în vara anului viitor pare de fapt o continuare a unei politici de condiţionare a şcolilor din România şi de subordonare a acestor şcoli unor interese de partid. Noi respingem această metodă de a conduce şcolile din România şi insistăm asupra nevoii de a avea un cadru transparent şi predictibil în care cei mai buni dintre profesori care se dovedesc a fi şi manageri buni în şcoli să poată să conducă pe o perioadă de mandat determinată. (...) Am fost foarte surprins, chiar şocat, când am văzut această reacţie adversă faţă de concurs. Nu ştiu dacă mai există în momentul de faţă în România un sistem de importanţa Educaţiei, un sistem social care să însemne ceva pentru viaţa României de astăzi şi în care selecţia managerilor să nu se facă pe bază de concurs public şi transparent. Faptul că atât de mulţi politicieni, faptul că atât de mulţi oameni din sistemul Educaţiei au această reacţie cred că este şi rezultatul multor ani, cel puţin opt ani, în care lucrurile au fost organizate doar politic în ceea ce priveşte conducerea şcolilor, a liceelor în general. Aceasta trebuie să fie normalitatea - o dată la patru ani sau o dată la încheierea ciclului pe care îl ai potrivit contractului de management să se organizeze un concurs".

Începând de astăzi se intră în următoarea etapă a concursului. Interviul şi evaluarea CV-ului se vor desfăşura în perioada 17 octombrie - 17 noiembrie la nivelul comisiilor judeţene de concurs. Toate probele sunt obligatorii şi sunt monitorizate de observatorii desemnaţi de Ministerul Educaţiei. Afişarea rezultatelor este programată în data de 18 noiembrie. Sunt declaraţi "admişi" candidaţii care au realizat un punctaj de cel puţin 35 de puncte pentru fiecare probă şi din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs, un punctaj total de cel puţin 105 puncte. Ultima etapă a concursului - validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale şi transmiterea acestora la minister - este programată în data de 16 decembrie 2016.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cum sunt diredtorii asa sunt si elevii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb