EFG Eurobank şi Alpha Bank au format cel mai mare grup bancar din Europa de Sud-Est

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 30 august 2011

EFG Eurobank şi Alpha Bank au format cel mai mare grup bancar din Europa de Sud-Est

Noua bancă va ocupa locul 3 pe piaţa de la noi

Vasilescu: În 2012, funcţionarea creditării va duce la noi rarităţi în sistemul bancar, la noi dobânzi

Consiliile de administraţie ale EFG Eurobank şi Alpha Bank au aprobat, ieri, fuziunea celor două instituţii de credit, formând cel mai mare grup bancar din Europa de Sud-Est. Fuziunea se va desfăşura prin absorbţia Eurobank de către Alpha Bank, potrivit comunicatului celor două bănci. Tranzacţia va avea loc printr-un schimb de acţiuni, la cinci titluri Alpha pentru 7 titluri Eurobank. Acţionarii Alpha Bank vor deţine 57,5% din noul grup, iar inves-titorii Eurobank vor controla 42,5% din companie.

Fuziunea dintre cele două instituţii de credit va crea un grup bancar care va ocupa locul al treilea în sistemul bancar de la noi, în funcţie de active (vor avea active totale combinate de 30 miliarde lei, pe piaţa locală), după BCR şi BRD. Soldul creditelor va fi de 6,9 miliarde euro, venitul înainte de provizionare de 274 milioane euro şi vor avea 466 de sucursale.

Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului Mugur Isărescu, ne-a declarat că Alpha Bank, care ocupă locul 8, şi Bancpost, care ocupă locul 9, după active, pot să fie în top trei prin fuziune. \\\"Aceas-ta va fi făcută foarte repede, pentru că nu sunt probleme din punct de vedere juridic, ci sunt aspecte ce ţin de partea tehnică\\\", potrivit domniei sale.

Adrian Vasilescu ne-a precizat: \\\"Din două bănci se va forma una. Vor fi noi convenţii. Totul se va prelua automat: dosare de debit şi de credit\\\".

Cât despre ceea ce se va întâmpla cu dobânzile la creditele sau la depozitele Alpha Bank şi Bancpost, Adrian Vasilescu ne-a declarat că nu doreşte să vorbească înaintea celor două bănci.

Domnia sa a atras atenţia că totul va depinde de noua structură a pieţei bancare din 2012, care va fi diferită de cea din acest an.

\\\"Funcţionarea creditării va duce la noi rarităţi în sistemul bancar, la noi dobânzi\\\", potrivit domniei sale.

Adrian Vasilescu ne-a mai precizat că, imediat după ce lucrurile au devenit certe privind fuziunea prietenească dintre Alpha Bank şi EFG Eurobank, aşa cum a fost numită de reprezentanţii celor două instituţii de credit, au început să crească, în mod spectaculos, acţiunile celor două bănci, în Grecia. Toate opiniile privind această fuziune sunt favorabile în Grecia, ne-a mai spus consilierul guvernatorului Băncii Centrale.

Adrian Vasilescu a adăugat că aprobarea fuziunii de către cele două adunări generale ale acţionarilor, în luna noiembrie, nu va întâmpina probleme, deoarece consultările au avut loc cu insistenţă.

Laurian Lungu, managing partner la \\\"Macroanalitica\\\", ne-a declarat că fuziunea dintre cele două bănci elene este un lucru pozitiv, deoarece se diminuează riscul de nivel de contrapartidă, în sistemul bancar de la noi. În opinia sa, vom asista şi la alte fuziuni, acestea fiind un efect al condiţiilor de stres de pe pieţele internaţionale. Băncile vor trebui să găsească noi soluţii ca să supravieţuiască, mai spune Laurian Lungu.

Cele două grupuri greceşti estimează că, după fuziune, vor ajunge la o cotă de piaţă de 11% în ţara noas-tră, după soldul creditelor de la sfârşitul anului trecut.

Cu active de 13,4 miliarde euro, respectiv 12,7 miliarde euro în Europa de Sud-Est, EFG Eurobank şi Alpha Bank vor deveni cea mai mare instituţie de credit din regiune, cu active combinate de peste 26 miliarde euro, se mai arată în comunicat.

Yannis Costopoulos, preşedintele propus al noului grup

Consiliul Director şi Comitetul Executiv al noului grup vor fi conduse de Yannis Costopoulos, iar echipa de management îi va avea în frunte pe Demetrios Mantzounis, care se va ocupa de control şi funcţii centrale şi de Nicholas Nanopoulos, care se va ocupa de funcţiile de business.

Yannis Costopoulos a declarat: \\\"Sunt bucuros că Alpha Bank şi EFG Eurobank au fost de acord să creeze banca de referinţă a Greciei şi o nouă forţă semnificativă în banking-ul european. În momentul în care Grecia va cunoaşte primele semne de revenire, prin implementarea reformelor şi prin sprijinul partenerilor europeni, noua bancă va avea ca scop contribuirea la reluarea creşterii economice în Grecia şi a relaţiilor ţării noastre cu pieţele vecine din Europa de Sud-Est. Această fuziune reprezintă un pas decisiv în întărirea sectorului privat al economiei, într-un moment crucial în istoria Greciei, demonstrând suportul continuu al investitorilor internaţionali. În sfârşit, sunt bucuros să salut participarea Paramount în banca extinsă\\\".

Efthymios Christodoulou, preşedintele EFG Eurobank, este convins că noua entitate va acţiona ca un important agent pentru dezvoltarea economică a Greciei, dar şi pentru viitoarea creştere economică a regiunii, potrivit comunicatului.

Cele două instituţii de credit estimează sinergii de 650 milioane euro pe an, în trei ani de la finalizarea fuziunii, din care 560 milioane euro din sinergii pe partea de costuri operaţionale şi de finanţare, respectiv 90 milioane euro pe partea de venituri.

Capitalul noului grup va fi consolidat prin mai mulţi factori, printre care o mai bună generare de venituri şi de capital, dar şi prin emisiunea unor obligaţiuni convertibile, de 500 milioane euro către fondul \\\"Qatar Investment Authority\\\", unul dintre cei mai importanţi acţionari ai grupului. De asemenea, noul grup va emite drepturi de preempţiune de 1,25 miliarde euro către acţionari. După fuziune, familiile greceşti Cos-topoulos şi Latsis vor controla 4% şi, respectiv, 13% din acţiunile grupului, iar emiratul Qatar, prin compania Paramount, va deţine 17% din titluri.

Aprobarea planului fuziunii de către Ministerul Dezvoltării urmează să aibă loc la începutul lunii octombrie, potrivit comunicatului celor două bănci. Aprobarea fuziunii în adunările generale extraordinare ale celor două instituţii de credit este programată pentru luna noiembrie, iar fuziunea urmează să se încheie în luna decembrie, se mai arată în comunicat. Emisiunile de obligaţiuni convertibile şi drepturi de preempţiune vor avea loc în prima jumătate a anului viitor.

\\\"Citi\\\" şi \\\"JP Morgan\\\" vor fi consilierii financiari ai Alpha Bank, iar \\\"Barclays Capital\\\", \\\"Goldman Sachs International\\\" şi \\\"Rothschild\\\" vor fi consilierii financiari ai EFG Eurobank.

Alpha Bank România şi Bancpost, subsidiara locală a EFG Eurobank, ocupau, la jumătatea acestui an, locurile 8, respectiv 9 în sistemul nos-tru bancar, după valoarea activelor, cu 17 miliarde lei, respectiv 13 miliarde lei.

Eurobank, prin Bancpost, deţine 300 de sucursale în ţara noastră, are un sold al creditelor de 3,382 miliarde euro şi a înregistrat, la finele anului trecut, un venit înainte de provizionare de 147 milioane euro. Alpha Bank avea, la noi, 166 de sucursale, credite de 3,555 miliarde euro şi un venit înainte de provizioane de 128 milioane euro în 2010.

Acţiunile Alpha Bank şi EFG Eurobank au crescut, ieri, cu 30%, în urma anunţului privind fuziunea, iar principalul indice al bursei din Atena a urcat cu pes-te 15% şi se îndreaptă spre cea mai rapidă creştere din peste 20 de ani, potrivit Bloomberg.

Titlurile National Bank of Greece, cea mai mare bancă elenă, au avansat cu până la 30%, iar cele ale Piraeus Bank cu până la 29%, ambele fiind prezente şi pe piaţa de la noi.

Indicele \\\"ASE General\\\" al bursei din Atena a crescut (la ora 12:30 GMT) cu 15,96%, la 1.020,52 puncte, depăşind, astfel, pragul de 1.000 de puncte, după ce, în august, a atins cel mai redus nivel din ultimii 15 ani.

Oficiali ai Uniunii Europene şi din Grecia, între care şeful băncii centrale elene, George Provopoulos, au făcut presiuni asupra băncilor din această ţară pentru formarea unor grupuri mai puternice, care să supravieţuiască crizei care le-a afectat capitalul, odată cu deprecierea obligaţiunilor de stat şi reducerea depozitelor.

Acţiunile băncilor elene au scăzut puternic, săptămâna trecută, în condiţiile în care ţara se confruntă cu al treilea an de recesiune, iar guvernul negociază aplicarea celui de-al doilea plan de salvare, care implică pierderi pentru deţinătorii de obligaţiuni suverane.

Titlurile Alpha Bank au scăzut atunci cu 26%, iar cele ale EFG Eurobank cu 22%.

Alpha Bank şi Eurobank au încheiat săptămâna trecută cu o capitalizare de piaţă cumulată de numai 2 miliarde euro, potrivit datelor Bloomberg, în scădere de la circa 23 miliarde euro la sfârşitul lui 2007.

Laurian Lungu, managing partner la \\\"Macroanalitica\\\": \\\"Vom asista şi la alte fuziuni, acestea fiind un efect al condiţiilor de stres de pe pieţele internaţionale. Băncile vor trebui să găsească noi soluţii ca să supravieţuiască\\\".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb