Autorităţile egiptene au decis ca, începând cu 1 septembrie 2020, toţi pasagerii curselor aeriene care intră în Egipt, prin orice aeroport, indiferent de statul din care se deplasează, să prezinte un test molecular (PCR) negativ pentru infecţia cu COVID-19, efectuat cu maximum 48 de ore înainte de intrarea pe teritoriul acestui stat, scrie Radio Europe Liberă.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că intrarea pe teritoriul Egiptului va fi permisă persoanelor care sosesc din România, în baza prezentării unui test molecular negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 de ore înainte de sosirea în Egipt.
Potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile egiptene, această normă va fi impusă şi pasagerilor aflaţi în tranzit pe aeroporturile din Egipt, chiar dacă statul de destinaţie finală nu impune prezentarea unui test negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.
Informaţii cu privire la noua măsură sunt disponibile la următorul link https://cairo.mae.ro/local-news/1136.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Cairo: 002027359546, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Cairo: 002027359546.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/52005 şi https://cairo.mae.ro/.