Principalele echipamente ale primului Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare - HIMARS care va intra în dotarea Armatei României au sosit sâmbătă, în Portul Constanţa, anunţă MApN, potrivit news.ro.
Echipamentele şi materialele aferente vor fi transportate la sediul Batalionului 81 Rachete Operativ Tactice "Maior Gheorghe Şonţu" din Focşani, prima unitate a Forţelor Terestre Române care va avea în dotare acest sistem. De altfel, în cadrul batalionului se va desfăşura, în perioada următoare, testarea de acceptanţă şi recepţie a tehnicii militare.
Transportarea elementelor sistemului se va realiza cu mijloace terestre contractate şi coordonate de structuri specializate ale Statelor Unite ale Americii şi MApN.
Achiziţionarea sistemului HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System) a fost stabilită prin Legea numărul 46/2018 pentru realizarea "Capabilităţii de sprijin de foc indirect" aferentă programului de înzestrare "Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare" - HIMARS.
Documentul prevede achiziţionarea a trei sisteme cu câte 18 instalaţii de lansare fiecare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, muniţia, elemente de comandă control, senzori, suport logistic, mentenanţa, echipamente criptografice şi cu regim special, precum şi a serviciului de instruire a personalului la toate nivelurile necesare.
Pentru România, realizarea capabilităţii de sprijin de foc indirect constituie interes esenţial de securitate şi contribuie în mod semnificativ atât la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, cât şi la îndeplinirea angajamentelor asumate de ţara noastră în cadrul NATO.
Având în vedere diversitatea situaţiilor în care Armata României trebuie să participe cu trupe, atât pe teritoriul naţional, cât mai ales în afara acestuia, se impune dotarea structurilor aparţinând Statului Major al Forţelor Terestre cu mijloace de sprijin performante, care să prezinte capabilităţi sporite, specifice atât războiului clasic, cât şi războiului neconvenţional. Sistemul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare este capabil să asigure sprijinul de luptă, atât pe timpul participării forţelor la acţiuni militare cât şi în cadrul procesului de instruire.
Sistemele de lansatoare multiple de rachete, parte importantă a sistemului de artilerie terestră, vor acţiona independent sau integrat cu celelalte sisteme pentru îndeplinirea misiunilor. Datorită caracterului de interoperabilitate, sistemele lansatoare multiple de rachete pot fi puse la dispoziţia NATO, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în cadrul Alianţei şi a iniţiativelor regionale.
Sistemul HIMARS şi-a dovedit maturitatea operaţională în conflicte reale, fiind testat pe timpul operaţiilor militare, potrivit news.ro.