Elevii de până în clasa a IV-a ar putea primi 200 lei/lună pentru programul "Şcoala după şcoală"

Alexandru Costea
Cultură / 1 august 2015

Deputaţii PNL Raluca Turcan şi Claudia Boghicevici au depus un proiect de modificare a Legii educaţiei, potrivit căruia elevii de până în clasa a IV-a ar putea primi 200 de lei pe lună pentru programul "Şcoala după şcoală".

Proiectul de lege, aflat în consultare publică la Camera Deputaţilor, prevede că statul finanţează programul "Şcoala după şcoală" pentru elevii de până în clasa a IV-a cu un tichet de 200 de lei pe lună, valoarea acestuia urmând să fie actualizată şi indexată anual cu rata inflaţiei, prin hotărâre de guvern.

"Tichetul are scop exclusiv educaţional, este netransferabil altor beneficiari, iar şcolile sunt cele care decontează serviciul. Părintele/reprezentantul legal optează pentru acest tichet, în scris, individual pentru fiecare copil, la sfârşitul fiecărui an şcolar sau la momentul înscrierii copilului la şcoală", arată proiectul de lege.

Deputaţii liberali şi-au motivat iniţiativa legislativă prin sprijinul oferit părinţilor, care să-i încurajeze pe aceştia să nu-şi abandoneze locul de muncă.

"Vedem acest demers ca o investiţie în viitorul copilului. Valoarea tichetului pe care am propus-o este stabilită în funcţie de indicatorul social de referinţă şi se indexează anual cu indicele de inflaţie. El reprezintă un ajutor pentru fiecare elev şi cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parţial, costurile şcolii sau ale organizaţiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii, după finalizarea lecţiilor", potrivit expunerii de motive.

Propunerea legislativă urmează să intre în dezbaterea comisiilor de specialitate în sesiunea parlamentară din septembrie.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb