Elevii reclamă inconsecvenţa autorităţilor

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 10 decembrie 2021

Elevii reclamă inconsecvenţa autorităţilor

Lista nemulţumirilor legate de modul în care autorităţile din educaţie gestionează criza sanitară se lungeşte de la o zi la alta. Consiliul Naţional al Elevilor reclamă "inconsecvenţa în măsuri" după ce reprezentanţii Ministerului Educaţiei au anunţat că testele de salivă pentru săptămâna viitoare sunt insuficiente şi cer remedierea problemei în regim de urgenţă: "Solicităm Ministerului Sănătăţii o analiză onestă a concludenţei testelor rapide pe bază de salivă distribuite în şcoli, având în vedere că aproximativ un sfert dintre cele declarate cu rezultat pozitiv în primă fază au fost infirmate de testele RT-PCR. După ce cu toţii am aşteptat achiziţionarea şi distribuirea în unităţile de învăţământ a celor 70 de milioane de teste non-invazive pentru depistarea COVID-19, ne lovim în continuare de impedimente şi inconsecvenţă în măsuri. Miercuri seara, a fost făcută publică o adresă trimisă de Ministerul Educaţiei către Ministerul Sănătăţii, prin care notifică insuficienţa testelor care au ajuns în teritoriu şi imposibilitatea testării începând cu săptămâna următoare". Reprezentanţii elevilor menţionează că Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au declarat în repetate rânduri faptul că primul lot de teste, însemnând primele 10 milioane de bucăţi, va fi livrat către inspectoratele şcolare şi către şcoli, dar şi că întreaga achiziţie este suficientă pentru a acoperi o lungă perioadă de timp: "Deşi acestea au fost aşteptate nepermis de mult, după doar o primă tranşă distribuită în şcoli, se anunţă, în spatele uşilor închise, faptul că stocul a fost epuizat sau că livrarea este, pentru un moment, insuficientă. Mai mult de atât, Consiliul Naţional al Elevilor a fost sesizat cu privire la unităţi de învăţământ din ţară în care nu au fost distribuite deloc teste şi în care elevii, părinţii şi profesorii aşteaptă o explicaţie. Consiliul Naţional al Elevilor se declară consternat de o astfel de situaţie care denotă o totală lipsă de mobilizare din partea autorităţilor şi solicită remedierea problemei în regim de urgenţă, astfel încât testarea elevilor pentru perioada imediat următoare să nu fie în niciun fel periclitată. În acelaşi timp, solicităm Ministerului Sănătăţii o analiză onestă a concludenţei testelor rapide pe bază de salivă distribuite în şcoli, având în vedere că aproximativ un sfert dintre cele declarate cu rezultat pozitiv în primă fază au fost infirmate de testele RT-PCR". Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor a declarat pe această temă: "După îndelungi săptămâni de aşteptare, au sosit testele rapide în şcoli, au fost asamblate de persoane care nu au asemenea atribuţii şi, în final, au ajuns la elevi, pentru o scurtă perioadă de timp! Testarea reprezintă un act indispensabil pentru menţinerea şcolilor deschise cu prezenţă fizică pentru cât mai multă vreme şi este impardonabil să ne lovim de asemenea situaţii la nici o săptămână de la debutul demersului. Solicităm cu fermitate remedierea situaţiei în regim de urgenţă!".

Ministerul Educaţiei a solicitat DSU să-i transmită graficul de aprovizionare eşalonată cu teste de salivă, invocând faptul că testele primite au fost deja distribuite către unităţile de învăţământ pentru a fi utilizate în această săptămână, iar diferenţa rămasă nu acoperă necesarul pentru săptămâna următoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb