Despărţirile sunt grele, asta pare să spună şi celebrul artist britanic Elton John. Acesta va susţine anul viitor 111 concerte în turneul de adio, "Yellow Brick Road". Elton John a anunţat noi date de concert, între 28 martie şi 8 iulie, pentru Canada şi Statele Unite. Acestea vor completa al doilea an al segmentului nord-american din turneu. În total, în SUA şi Canada, potrivit site-ului artistului, el va susţine anul viitor 42 de concerte. Din turneul de anul viitor mai fac parte Marea Britanie, cu 22 de concerte, Australia, cu 21 de concerte, Franţa, cu trei, Irlanda, Norvegia, Finlanda şi Spania, cu câte două, şi Germania, cu cinci, informează news.ro. Primul concert de anul viitor este programat să aibă loc pe 7 ianuarie, în Sydney, iar ultimul, pe 17 decembrie, la Londra.
Reginald Kenneth Dwight, născut pe 25 martie 1947, în Anglia, este cunoscut sub numele de scenă Elton John. Este compozitor, cântăreţ şi actor. Într-o carieră de peste 55 de ani, a lansat 30 de albume de studio, care au fost vândute în peste 200 de milioane de exemplare.
A primit o stea pe Hollywood Walk of Fame în 1995. În 1992, Elton John a fost inclus în Songwriter's Hall of Fame, iar doi ani mai târziu, în Rock and Roll Hall of Fame, introducerea fiindu-i făcută de liderul trupei Guns N Roses, Axl Rose.În 1995, a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, iar în 1998 a fost numit Cavaler de regina Elizabeth II pentru "serviciile aduse muzicii şi pentru acţiunile caritabile". În 2019, a primit Legiunea de Onoare din partea preşedintelui francez Emmanuel Macron. A câştigat un premiu Oscar, în 1995, pentru "cel mai bun cântec original" - "Can You Feel the Love Tonight", din animaţia "Lion King". A fost nominalizat de 33 de ori la premiile Grammy, a obţinut cinci trofee şi a primit unul onorific. În plus, Elton John deţine şi un premiu Tony, pentru musicalul "Aida", scris împreună cu Tim Rice, bazat pe opera lui Giuseppe Verdi.Cel mai recent album de studio lansat de Elton John este "Wonderful Crazy Night" (2016).