Emmanuel Macron anunţă că europenii pregătesc o misiune diplomatică în Afganistan

G.B
Internaţional / 4 decembrie 2021

Emmanuel Macron

Emmanuel Macron

Mai multe state europene colaborează în vederea deschiderii unei misiuni diplomatice comune în Afganistan, a declarat astăzi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, transmite Reuters, citată de Agerpres.

"Ne gândim la o organizare a mai multor ţări europene (...) la un loc comun pentru mai mulţi europeni, care ar permite ambasadorilor noştri să fie prezenţi", a spus preşedintele la Doha, înainte de a pleca spre Jeddah, în Arabia Saudită, în cadrul unui turneu de două zile început vineri în zona Golfului.

Ţările occidentale încă nu s-au decis în privinţa relaţiilor cu regimul talibanilor, care a preluat puterea în Afganistan în august, după o ofensivă fulger în timpul retragerii ultimilor militari din misiunea internaţională condusă de SUA, reaminteşte Reuters. Ambasadele occidentale de la Kabul s-au închis şi diplomaţii au fost retraşi în timp ce talibanii cucereau capitala. Ulterior, aceştia au instalat un guvern interimar ai cărui membri sunt supuşi unor sancţiuni de către Statele Unite şi ONU.

Noua putere din Afganistan nu a fost deocamdată recunoscută oficial nici de americani, nici de ţările europene, care îi acuză pe talibani, majoritar paştuni, de nerespectarea unor angajamente privind includerea altor grupări politice şi etnii şi garantarea drepturilor femeilor şi ale minorităţilor.

Iniţiativa diplomatică ar fi "un demers diferit de recunoaşterea politică sau dialogul politic cu talibanii (...) vom avea o reprezentanţă imediat ce o putem deschide", a explicat Macron, adăugând că mai trebuie lucrat la problemele de securitate.

După un dialog cu talibanii, săptămâna trecută, Uniunea Europeană a indicat că ar putea deschide o misiune în Afganistan. Un comunicat arăta că "delegaţia UE a subliniat că posibilitatea stabilirii unei prezenţe minime pe teren la Kabul, care nu ar implica recunoaşterea, va depinde direct de situaţia de securitate, precum şi de decizii efective ale autorităţilor de facto care să permită UE asigurarea unei protecţii adecvate a personalului şi a clădirilor".

Franţa a anunţat separat, ieri că a încheiat cu ajutorul Qatarului o misiune de evacuare din Afganistan; peste 300 de oameni, majoritatea afgani, au reuşit să părăsească ţara.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb