Emmanuel Macron şi-a propus să revină în ţara noastră

D.I.
Politică / 20 aprilie 2018

Emmanuel Macron (Sursa foto: Twitter)

Emmanuel Macron (Sursa foto: Twitter)

Ambasadoarea Franţei în România, Michèle Ramis, a anunţat, astăzi, că preşedintele Emmanuel Macron şi-a propus să revină în ţara noastră, după vizita efectuată în luna august a anului trecut, acest lucru urmând să se întâmple "fie anul acesta, fie anul viitor", înainte de finalul preşedinţiei române la Consiliul Uniunii Europene, informează News.ro.

Michèle Ramis a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că nu cunoaşte data exactă a vizitei preşedintelui Franţei Emmanuel Macron în România, dar ştie că şeful statului şi-a propus să revină în ţara noastră fie anul acesta, fie anul viitor.

Referindu-se la detaliile vizitei, diplomatul a explicat: "Nu cunosc data următoarei vizite a preşedintelui Macron în România, ştiu că şi-a propus să revină fie anul acesta, fie anul viitor. După cum ştiţi, în curând va fi deschiderea Sezonului Franţa - România, care se va deschide oficial în Franţa, în decembrie 2018, şi care se va încheia în România, în iulie 2019".

Ramis a precizat totodată: "Nu am încă data exactă, dar este probabil să aibă loc înainte de finalul preşedinţiei române".

Preşedintele Emmanuel Macron a efectuat o vizită în ţara noastră, pe data de 24 august 2017, oficialul având întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul de atunci, Mihai Tudose.

Aceasta a fost cea de-a şasea vizită a unui şef de stat francez în România după 1989, precedenta având loc 2016 atunci când Francois Hollande s-a aflat pentru scurtă vreme în ţara noastră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb