EMMY "Game of Thrones", terminat, dar premiat

Ziarul BURSA #Miscellanea / 24 septembrie 2019

Sursa foto: IMDb.com

Sursa foto: IMDb.com

Televiziunea rămâne importantă în preferinţele oamenilor - deşi asaltul internetului îi ameninţă supremaţia în ceea ce priveşte petrecerea timpului liber la domiciliu - şi tocmai de aceea există în continuare interes pentru premiile acestei industrii.

Serialele "Game of Thrones" şi "Fleabag" au fost marile câşigătoare la gala de decernare a premiilor Primetime Emmy, acordate de Television Academy, unde HBO şi Netflix s-au impus din punct de vedere al numărului de trofee primite. HBO s-a impus, între altele, la categoriile "cel mai bun serial dramă", "cel mai bun actor în rol secundar într-un serial dramă" (Peter Dinklage) şi "cel mai bun actor în rol principal într-un serial comedie" (Bill Hader - "Barry"). Din total, "Chernobyl" a primit trei premii, la categoriile scenariu (Craig Mazin), regie (Johan Renck) şi "cea mai bună miniserie" ("Chernobyl"), iar "Last Week Tonight with John Oliver" a câştigat premiul "Variety Talk Show". Serialul "Fleabag" al Amazon a primit patru trofee: pentru scenariu, regie (Harry Bradbeer), la categoria "cel mai bun serial comedie" şi la categoria "cea mai bună actriţă într-un serial comedie" (Phoebe Waller-Bridge). Tony Shalhoub şi Alex Borstein s-au impus la categoriile "cel mai bun actor în rol secundar într-un serial comedie" şi "cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial comedie", pentru interpretările din "The Marvelous Mrs. Maisel". Reţeaua HBO a primit 32 de trofee, urmată de Netflix, cu 27, Amazon, cu 15, National Geographic, cu 8 şi de NBC, cu 7.

"Game of Thrones" a primit 12 trofee, "Chernobyl", 10, "The Marvelous Mrs. Maisel", 8, "Free Solo", 7, şi "Fleabag", 6. La fel ca "Game of Thrones", serialul de comedie "Veep" s-a încheiat anul acesta. Membrii Television Academy au trecut însă cu vederea serialul şi interpretarea actriţei Julia Louis-Dreyfus, care a ratat a şaptea statuetă Emmy. O supriză a fost desemnarea lui Jodie Comer "cea mai bună actriţă într-un serial dramă", pentru rolul din "Killing Eve", unde a fost nominalizată alături de colega ei de platou, Sandra Oh, şi de Emilia Clarke ("Game of Thrones"), Viola Davis ("How To Get Away With Murder"), Laura Linney ("Ozark"), Mandy Moore ("This is Us") şi Robin Wright ("House of Cards"). Billy Porter a fost câştigătorul categoriei "cel mai bun actor într-un serial dramă", pentru "Pose", devansându-i pe Jason Bateman ("Ozark"), Sterling K. Brown ("This is Us"), Kit Harrington ("Game of Thrones"), Bob Odenkirk ("Better Call Saul") şi Milo Ventimiglia ("This is Us"). Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial dramă a fost desemnată Julia Garner, pentru "Ozark", în timp ce Dinklage a stabilit un record la gala de anul acesta. Premiul primit pentru ultimul sezon al show-ului HBO este al patrulea pentru rolul secundar din "Game of Thrones" şi al doilea consecutiv. Astfel, Dinklage a primit cele mai multe trofee Emmy la categoria "cel mai bun actor în rol secundar într-un serial dramă". În total, el a fost nominalizat de opt ori pentru acest rol. Cel mai bun actor într-o miniserie a fost ales Jharrel Jerome ("When They See Us"). La această categorie au mai fost nominalizaţi Mahershala Ali ("True Detective"), Benicio Del Toro ("Escape at Dannemora"), Hugh Grant ("A Very English Scandal"), Jared Harris ("Cernobyl") şi Sam Rockwell ("Fosse/ Verdon"). Cea mai bună actriţă într-o miniserie a fost desemnată Michelle Williams ("Fosse/Verdon"). Ea s-a impus în faţa actriţelor Amy Adams ("Sharp Objects"), Patricia Arquette ("Escape at Dannemora"), Joey King ("The Act"), Niecy Nash ("When They See Us") şi Aunjanue Ellis ("When They See Us"). Arquette a câştigat la categoria "cea mai bună actriţă în rol secundar într-o miniserie sau film de televiziune", pentru interpretarea din "The Act", iar omologul masculin a fost Ben Whishaw, pentru rolul din "A Very English Scandal". Cel mai bun film de televiziune a fost ales "Black Mirror: Bandersnatch" (Netflix), iar emisiunea "Saturday Night Live" a NBC a fost câştigătoarea categoriei "Variety Sketch Series". Vedetele s-au folosit de timpul alocat discursurilor de mulţumire pentru a milita pentru diverse cauze: drepturile persoanelor transgender, ale femeilor şi prezenţa la vot.

Cea de-a 71-a ediţie a galei premiilor Primetime Emmy a avut loc, fără o gazdă, la Microsoft Theater din Los Angeles. Michael Douglas, Jimmy Kimmel, Angela Bassett şi Zendaya s-au numărat printre personalităţile care au înmânat trofee la ceremonia de anul acesta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb