Endava, furnizor britanic de servicii şi soluţii IT pentru companii, şi-a planificat să recruteze încă 200 de angajaţi la sediul din Cluj-Napoca, urmând să ajungă la 500 de salariaţi în următorii trei ani, după ce şi-a dublat suprafaţa de birouri închiriată pe plan local.
Valentin Metzger, directorul Endava Cluj-Napoca, a declarat: "În ultimul an am crescut foarte mult în România, iar în prezent, la Cluj-Napoca, Endava numără mai mult de 300 de angajaţi faţă de 190 la începutului anului, ceea ce reprezintă o creştere de peste 60% a numărului de angajaţi. În următorii trei ani, vrem să ajungem la 500 de oameni. (...) Planurile de recrutare ale companiei au în vedere ca minimum 20% dintre noii angajaţi să fie tineri absolvenţi, Endava continuând şi în 2013 programele de angajare a acestora".
El a arătat că pe lângă proiectele IT derulate pentru clienţi din Marea Britanie, Statele Unite, Germania sau România, centrul din Cluj-Napoca furnizează şi servicii de suport către toate locaţiile grupului Endava, incluzând resurse umane, contabilitate şi achiziţii.
Metzger a adăugat că Endava şi-a dublat în acest an suprafaţa de spaţii de birouri închiriată la Cluj-Napoca, ajungând la un total de peste 2.900 de metri pătraţi în ambele sedii deţinute.
"Pe viitor, intenţionăm să ne consolidăm operaţiunile desfăşurate pe plan local într-un singur sediu, de peste 4.000 de metri pătraţi. Un lucru este cert, continuăm să creştem, iar în ultima perioadă am adus la Cluj clienţi mari din domeniul financiar şi telecom, fapt care va susţine planurile viitoare de angajare", a mai spus Metzger.
Endava a fost înfiinţată în anul 2000 şi este o companie de servicii IT.
Cu aproape 1.000 de angajaţi, Endava are opt sedii în Marea Britanie, Statele Unite, România şi Republica Moldova şi o cifră de afaceri de 37 de milioane de euro în anul fiscal 2011-2012. În România, Endava are 600 de angajaţi în birourile din Cluj-Napoca, Iaşi şi Bucureşti.