Erdogan refuză orice acord de securizare a aeroportului de la Kabul, dacă din Guvernul taliban nu fac parte femei

S.B.
Internaţional / 26 septembrie 2021

Erdogan refuză orice acord de securizare a aeroportului de la Kabul, dacă din Guvernul taliban nu fac parte femei

Turcia, ca stat membru NATO, urma să preia securitatea aeroportului de la Kabul după retragerea americană, un acord care nu va avea loc dacă din noul Guvern taliban nu fac parte femei, avertizează preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, informează news.ro.

"Guvernul din Afganistan nu include (...) Atât timp cât va fi astfel, noi nu ne vom duce în Afganistan", a declarat duminică, în marja Adunării Generale a ONU, şeful statului turc, care pune astfel în discuţie securizarea aeroportului de la Kabul.

Înaintea retragerii forţelor americane din Afganistan, la sfârşitul lui august, şi de revenrea la putere a talibanilor, la jumătatea lui august, Turcia, un stat membru NATO, a propus să asigure securitatea aeroportului.

Însă după fuga din ţară a fostului preşedinte afgan, Ankara a lansat negocieri cu talibanii, fără vreun rezultat până în prezent.

În vederea ajutării gestionării acestei instalaţii internaţionale, indispensabilă acordării ajutoarelor umanitare şi relaţiilor Afganstanului cu restul lumii, Erdogan pune de-acum în balanţă un Guvern care să "integreze (...) toate componentele".

"Dacă Guvernul (taliban) se arată mai deschis, atunci Turcia s-ar putea duce acolo", la Kabul, declară şeful statului turc într-un intervu acordat postului american CBS News, înregistrat în marja Adunării Generale a ONU.

"Noi dorim ca femeile să fie integrate în mod activ în toate aspectele vieţii în Afganistan.Noi le putem susţine", a subliniat el, potrivit traducerii postului american.

Preşedintele turc aminteşte că a discutat despre securitatea aeroportului de la Kabul şi preluarea acesteia de către Turcia cu omologul său american Joe Biden, în iunie, la Bruxelles, în cadrul unui summit NATO.

Însă relaţiile între cei doi lideri s-au tensionat între timp, iar Erdogan a recunoscut joi, în faţa pesei turce, că "lucrurile au pormit prost" între ei.

Cauza acestor tensiuni este achiziţionarea de către Turcia a unui sstem de apărare antiaerian rusesc de tp S-400 şi blocarea, ca represalii, de către Statele Unite, a achiziţionării unor avioane de vânătoare de tip F-35.

Erdogan - care urmează să efectueze miercuri o vizită în Rusia - a declarat CBS că intenţionează să continue a doua fază a acestui contract cu Moscova.

"Nimeni, pe viitor, nu trebuie să poată să se amestece în sistemele de apărare pe care vrem să le cumpărărm, indiferent ce ţară şi la ce nivel", a avertizat el.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Erdogan mai este azi presedinte, pentru ca Putin la scapat...............

    sstemel e de apărare antiaerian rusesc de tp S-400 sunt plati sub acoperire 

    1. Bvo,

      Acesta este adevărul,dar și cănd va cădea dinastia mulți vor fi maziliți.

      Este un sistem tip China. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb