Eşecul negocierilor de fuziune dintre Fiat Chrysler Automobiles (FCA) şi Renault marchează o lovitură pentru o reţea de actuali şi foşti bancheri ai băncii Goldman Sachs, care au încercat să convingă politicienii francezi să susţină acordul, transmite Reuters.
Goldman Sachs a susţinut banca UBS, o apropiată a fostului director general al FCA, Sergio Marchionne, pentru ca aceasta să fie aranjor al acordului din partea producătorului auto italo-american.
Renault a fost sprijinită de Ardea Partners, din New York, o firmă de consultanţă de tip boutique înfiinţată în 2016 de Chris Cole, care a lucrat timp de 30 de ani pentru Goldman Sachs, inclusiv în funcţia de co-preşedinte al diviziei de investment banking.
"Acest acord a fost gândit între prieteni care se cunoşteau de ani de zile. Dar, în pofida relaţiilor dintre ei şi a experienţei bancare, acordul a eşuat", a spus o sursă implicată în discuţii.
Cole a fost implicat direct în negocieri în numele Renault, iar preşedintele diviziei de investment banking a Goldman, Francois-Xavier de Mallmann, a reprezentat FCA.
Cei doi au lucrat îndeaproape cu un alt fost bancher al Goldman, Laurent Clarenbach, care a lucrat timp de zece ani la banca de pe Wall Street, între 2001 şi 2011, iar în prezent este partener la banca franceză de tip boutique d'Angelin & Co.
Banca d'Angelin, din Londra, înfiinţată în 2017 de bancherul francez Benoit d'Angelin, a fost cumpărată de FCA pentru a promova acordul de fuziune de 33 de miliarde de euro în faţa guvernului francez, datorită legăturilor apropiate cu preşedintele francez Emmanuel Macron.
Guvernul francez deţine o participaţie de 15% la Renault şi a fost considerat un obstacol în calea acordului.
Consultanţii ambelor companii erau optimişti în privinţa şanselor ca acordul să se concretizeze, datorită prieteniei şi încrederii reciproce dintre consultanţi, au spus sursele.
Ardea Partners şi Goldman se ajută reciproc deseori şi colaborează în cazul clienţilor importanţi. În prezent, aceştia acordă consultanţă grupului de publicitate WPP pentru vânzarea diviziei de analiză a datelor Kantar.
Echipa executivă a Ardea este formată în mare parte din foşti bancheri ai Goldman Sachs, între care James Del Favero, care a lucrat timp de 26 de ani la banca de pe Wall Street.
Reţeaua Goldman ar fi urmat să îşi asigure sprijinul guvernului lui Macron înainte ca acordul să devină public, au spus mai multe surse, adăugând că Goldman s-a folosit de angajaţi din New York, Paris şi Londra pentru a obţine sprijinul Franţei.